Vine Bea în Bucureşti. Cu Vasile, soţul. Prietenii şi torţionarii mei din Rădăuţi, Bucovina. Torţionari, căci îmi pun adesea răbdarea la încercare cerând reţete exotice, din ce în ce mai exotice, pe care le critică cu plăcere sadică lăudând în schimb mâncarea neaoşă. Mai ciudat este că la telefon mi-au zis să caut un restaurant italienesc „ca lumea“. Nu prea ştiu eu ce înseamnă „ca lu­mea“, aşa că am ales Casa di David la sfatul unor „bine intenţionaţi“. Oare? Am ajuns acolo, eu emoţionat, ei indiferenţi. Decorul modern, „cool“, „zen“, „feng shui“, căci altfel cum să de­scrii mobilierul acestui restaurant care pune mai mult accent pe peisaj decât pe căldura pe care o aştepţi de la un restaurant italienesc?! Toată lumea ştie că bucătăria italienească este centrată pe intim, pe familiar, pe prietenesc. Sen­za­ţia în restaurant este destul de „clinică“, rece şi in­diferentă. Studiem meniul. Alegerea pentru pri­mul fel: Bea - foie gras cu humus şi mentă (trebuie să fii deranjat mintal să combini astea îm­preună), Vasile - un jambon „pata nera“ (by the way, strict spaniol, nimic de-a face cu Italia), iar eu un tartar de somon. No comment!  Pentru fe­lul al doilea am încercat să fim mai precauţi. Ast­fel, Vasile s-a ales cu un fileu de viţel (eu cred că era o vacă vârstnică) cu anghinare (pentru Vasile era o premieră, anghinarea, nu vaca dură), Bea a avut parte de acelaşi fileu, dar de data asta bo­tezat de vacă, cu mămăliguţă umplută cu go­r­gon­zola. Eu m-am pricopsit cu un ton la gril cu sos iute. Sosul nu era iute, iar tonul era subţirel, când toată lumea ştie că un ton la grătar trebuie să aibă minimum 4 cm. grosime şi să fie „în sân­ge“ în interior. Dar ce pretenţii să ai? Suntem aici la porţile Orientului…  La desert, câte un parfait de ciocolată pentru musafiri. Eu m-am abţinut. Un cuvânt despre vinuri. Vinuri locale, italieneşti, franţuzeşti. Până aici e logic. Dar pe urmă vin nişte vinuri austriece!?? La ce bun? Căci Austria nu, fost niciodată o ţară a vinurilor. Noi am luat „la intuiţie“ (căci nimeni nu părea destul de informat ca să recomande ceva) două sticle de Chianti Clasic Rezervă, singurul care părea corect ca preţ. Era corect şi la gust, fără să strălucească. Serviciul? Stresant, invadator, plictisitor. La po­mul lăudat…, toată lumea ştie proverbul, dar avem tendinţa să-l uităm adeseori. Un restaurant de fiţe care nu reuşeşte să urce la înălţimea repu­taţiei. Nota 5.

Casa di David
- Şoseaua Nordului nr. 7-9
- Tel.: 021.232.47.15
- 750 de lei pentru trei persoane