Vreo zece ani a lipsit Da­nie­la Zeca din literatura de ficţiu­ne (de la „Îngeri pe carosabil“, din 2000). S-a ţinut de doctora­tul ei despre romanul poliţist, de postul TVR Cultural şi de po­zi­ţia de profesoară de teh­nici mass-media, care au obli­gat-o să publice trei volume de spe­­cia­litate şi un eseu: teza doc­­to­ra­­lă însăşi. Revenirea în litera­tură, produsă la finalul lui 2009, este spectaculoasă şi in­so­lită, chiar exotică: romanul „Istoria ro­man­ţată a unui Sa­fari“, apărut la Edi­tu­ra Polirom. „Is­to­ria…“ este povestea, scrisă cu mare atenţie la combinarea mi­resmelor ca­re îi compun parfumul oriental, a poveş­tii de dragoste dintre europeana Darrielle, în care ghi­cim o ipostaziere a autoarei, şi tu­ni­s­ianul Mehria. Darrielle e fru­moasă şi să­tulă de conformismul civili­zaţiei occi­den­tale, Mehria e bogat, generos, tandru şi plin de farmec oriental, impregnat şi păstrător de tradiţii şi mituri nord-afri­ca­ne. Şi celelalte personaje ma­grebiene care o înconjoară pe Darrielle sunt misteri­oase, înţelepte, purtătoare ale unor obice­iuri străvechi.
Autoarea lasă descrieri abundente ale vieţii tipice dintre Mediterana şi deşert, pi­can­terii şi dulcegării lexicale şi culinare. Con­trapunctul îl constituie e-mail-urile tran­smise Darriellei de o prietenă rămasă prizonieră în lumea insipidă de care ea
s-a desprins, o lume mercantilă, aservită succesului van şi căpătuirii, fără poezie şi fantezie.
Şi totuşi Darrielle se va întoarce în lumea ei după baia de senzualitate şi visare oferită de Tunisia şi posibila ei familie arabă. De ce? Nu e clar, Darrielle rămâne misterioasă ca Otilia lui G. Călinescu. Nu vom afla dacă şi-a regăsit locul în lumea ei sau se va întoarce la Mehria.
Daniela Zeca face în primul rând din romanul său un exerciţiu de stil. Totul e impregnant de lirism, de la tonul naraţiunii la persoa­na a treia până la vorbirea personajelor ara­be şi a Darriellei. Ex­cepţie fac mesajele venite din Europa compromisurilor. Tonul e cam acesta: „Ochii i se roteau ca o ramă de aer în jurul făpturii ei“, „porniră din nou sub ta­va­nul de nori acum oxidat prin soa­rele orb şi prin izul de ploaie risipit dintr-o dată“, pe dromader „mergeau ca pe mare în­tr-o lume fără poteci pe nesfârşirea de­şertului ca o apă fre­mă­tătoare peste care treceau cu foş­nete scurte duhuri ale nisipului“.
Personajele poartă sifsari, sărbătoresc Mouloud-ul în pieţele de mergoum, mă­nân­că mirmiz şi chakchoka şi ascultă cân­tări din kannoun. Cititorul se lasă desigur cucerit! Acţiunea nu e foarte dinamică, e vorba de fapt de iniţierea Darriellei într-o viaţă de alt tip, mai voluptoasă şi mai spiri­tuală, şi de o iubire ce se va dovedi - probabil - imposibilă. Romanul Danielei Zeca este destinat succesului şi este scris cu o mare plăcere, dar şi cu mult farmec. În proza noastră, care cultivă decisiv mizera­bilismul şi atrocitatea, cartea aceasta e ca masajul cu uleiuri parfumate pe care îl încearcă fericita Darrielle.