Parlamentarii vor avea de luat în perioada următoare o decizie dificilă: contează mai mult voturile sau averile personale? Şi asta pentru că din cei 20.000 de români vizaţi de Legea Surupăceanu de impozitare a averilor de peste 500.000 de euro, o parte îşi numără banii pe furiş în băncile Legislativului.

 

Din păcate, nimeni nu va analiza oportunitatea, moralitatea şi constituţionalitatea unei astfel de legi expropriatoare. Cele două tabere îşi vor urmări doar interesul personal: o tabără, cea care va invoca principiul solidarităţii, pe cel electoral, iar cealaltă, care este şi anticomunistă, pe cel financiar!

 

Pe 2 martie, noua “stea” a social-democraţiei, Mugurel Surupăceanu, şi-a văzut visul cu ochii, reuşind în sfârşit să depună proiectul prin care oricine, român sau străin, deţine în România sau în străinătate (în cazul românilor) o avere de peste 500.000 de euro, va trebui să plătească anual un bir statului român în cuantum de 0,5% din valoarea care depăşeşte cei 500.000 de euro. Varianta depusă de deputatul social-democrat este una “îmbunătăţită” faţă de cea supusă dezbaterii publice, pe lângă impozitarea bunurilor apărând şi impozitarea, în cazul românilor, a “veniturilor realizate în ţară şi străinătate”, iar în cazul nerezidenţilor, a “veniturilor realizate în România”.

O altă modificare apărută în proiectul depus vizează scutirile de la plata impozitului. Astfel, nu mai sunt exonerate de plată, faţă de varianta iniţială, clădirile aparţinând patrimoniului cultural naţional, mobilierul uzual al locuinţei de domiciliu, cu excepţia antichităţilor, şi nici părţile sociale şi acţiunile deţinute la societatea comercială la care persoanele fizice îşi exercită activitatea de bază.

 

Totodată, solidarul şi probabil solitarul Surupăceanu a eliminat şi prevederea potrivit căreia “cuantumul impozitului pe avere se reduce, diferenţiat, cu valori prevăzute de normele metodologice, pentru persoane căsătorite şi având copii; persoane aflate la pensie sau persoane cu dizabilităţi”. După ce, la sezizarea SFin, a realizat că impozitul nu poate fi stabilit prin norme, pentru simplul motiv că nu e constituţional, deputatul a modificat art. 13 iniţial, care prevede acum că nu impozitul, ci doar modul de autoevaluare a averii persoanelor fizice se stabileşte prin norme metodologice aprobate prin hotărâre de Guvern. Prin normele metodologice se mai stabilesc metoda de evaluare în cazul bunurilor care nu au valoarea stabilită prin documente de provenienţă sau prin declaraţia fiscală conform Legii nr. 571 din 22 decembrie 2003 şi modelul declaraţiei de avere pentru persoanele fizice a căror avere depăşeşte 500.000 de euro, precum şi conţinutul formularelor necesare în vederea aplicării.

 

Concluzia ce poate fi trasă este că varianta depusă este în continuare o declaraţie de intenţie, şi nu un proiect de lege, având serioase lacune din punctul de vedere al tehnicii legislative. În plus, nici o altă critică avansată la prima prezentare a acestuia nu a fost luată în calcul. Efectele vor fi aceleaşi: fuga capitalului din ţară, costuri de administrare mai mari decât beneficiile aduse, reducerea iniţiativei antreprenoriale, cu consecinţe asupra creşterii economice, dar şi a bugetului de stat, de pensii sau al celui de sănătate. Nu în ultimul rând, aşa cum a decis Curtea Constituţională din Germania, acest tip de impozit este o veritabilă expropriere: după 50 de ani de muncă, pe lângă impozitele plătite an de an - pe profit, venit, contribuţii sociale etc. -, statul îţi mai confiscă o pătrime din averea dobândită (echivalentul plăţii anuale a 0,5% din avere către Fisc).

În plus, ca şi orice alt impozit, în prima variantă, pentru a putea fi introdus, el apare într-o formă blândă. Puţină lume ştie că, la introducerea sa în SUA, impozitul pe venit avea o valoare modică de 1-2% şi un prag de aplicare prin care era vizată doar o mică parte a populaţiei. În timp, după majorări succesive, s-a ajuns la actualele cote progresive. În plus, nimeni nu mai e exclus de la plata sa.

Odată introdus în România “impozitul Surupăceanu”, se deschide o adevărată Cutie a Pandurei. Nimeni şi nimic (poate doar Curtea Constituţională) nu-l va opri pe un eventual SuperSurupăceanu să majoreze cota de 0,5% sau să micşoreze pragul de 500.000 de euro, eventual chiar să-l elimine.