Foşnetul bancnotelor, foşnetul ziarelor
de Adrian Mosoianu in PE SCURT pe 26 Februarie 2010, 19:53
Oprea adună bucăţile de râmă din PSD în undiţa Cotroceniului
Luni: „FMI: Guvernul este pregătit să ia măsuri fiscale adiţionale. În traducerea analiştilor, să ne aşteptăm la majorarea TVA“, citim în Financiarul. Mai precis, „declaraţiile oficialilor FMI se referă la un plan de rezervă pentru realizarea veniturilor bugetare, plan ce presupune creşteri de taxe, e de părere directorul Grupului pentru Economie Aplicată, Liviu Voinea“. „Mamuţii energetici naţionali, născuţi îngropaţi“, scrie Curierul Naţional, din care aflăm că aceştia ar putea avea profit doar dacă şi-ar înzeci cifra de afaceri!
Marţi: Chiar şi un ziar strict economic, precum Bursa, consideră că următoarea ştire e de prima pagină: „Independenţii îşi fac partid de stânga“. Mai aflăm din articol că noua formaţiune, creată în jurul grupului Oprea, ar putea fi gata până în vară şi că PD-L exclude, momentan, ideea fuziunii. Pe de altă parte, Financiarul ne informează că „Emil Boc le cere miniştrilor să fie atenţi la declaraţii şi să refuze jurnaliştii opriţi pe culoar“.
Miercuri: Bomba PSD explodează miercuri, iar România liberă găzduieşte o declaraţie-şoc a lui Cristian Diaconescu: „Dacă îmi punea cineva în faţă adeziunea la PNL, o semnam“. Sau orice adeziune, de vreme ce fostul (poate şi viitorul?) ministru de externe a ales tabăra „independentă“ Oprea. Şi nici nu pare, cel puţin la prima vedere, dispus să lase loc de „bine v-am regăsit“, după cum reiese din Jurnalul Naţional: „Diaconescu: Nu iau în considerare posibilitatea să mă întorc în PSD“.
Joi: „Da. Dar PSD e ca o râmă. Dacă o secţionezi, fiecare bucată se duce în treaba ei, covâl-covâl, ca râmă de sine stătătoare“ - aşa se autocitează Cristian Tudor Popescu în Gândul, în prima zi post-PSD a lui Cristian Diaconescu. Păcat de criză, căci merita să savurăm mai relaxaţi şi în gaşcă circul politic: „Loviţi de valul scumpirilor, românii nu mai ies la bere“, citim cu tristeţe în Evenimentul zilei, care ne dezvăluie şi reţeta naţională anti-criză: „Mâncarea gătită acasă şi serile petrecute în faţa micului ecran“.
Vineri: Criza nu înseamnă cură de slăbire, ne avertizează Jurnalul Naţional, în articolul „Vino, mamă, să mă vezi la spitalul de obezi“. „România, în plină recesiune“, titrează Financiarul. Nimic nou, dacă articolul n-ar fi semnat de Constantin Chircă, directorul direcţiei Statistică din BNR. Care ne informează, sec şi competent, că politicile economice greşite ne pot aduce ceva mai rău decât recesiunea: depresia. Şi nu doar cea pe fond nervos.