Salariul canalie şi premierul morcov

În literatura de specialitate de pe Internet, pe goagăl adică, dacă vrei să dai o căutare de­spre noua lege a salarizării, că tot sunt dezbateri aprinse gata-gata să dea în clocot  pe această temă, te izbesc câteva cugetări ca­re, dincolo de hilarul lor, tre­buie să recunosc că sunt definiţii fidele ale ta­bloului economic pe care îl privim. Aş fi putut spu­ne că e o replică a ecle­rului economic din care toţi râvnim să prindem măcar o firimitură. Dar ce-i cu poftele şi fando­selile astea? Că doar e criză!
Pe pereţii guvernamentali parcă ar trona tablouri cu naturi moarte... cu fructe, peşti, diferite obiecte, căni de lut şi linguri de lemn... artă, aţi spune, dar tot acolo e şi natura moartă a respiraţiei guvernamentale. Pare că toată aparatura care ţinea în viaţă economia s-a defectat, nişte meşteri cam soioşi în­cear­că să-i dea de cap, mai cu un ciocan, mai cu o şurubelniţă, în timp ce pacientul - popo­rul însuşi - sucombă.
Şi când românului îi e greu, iar veştile rele se ţin lanţ de el, o dă pe răchie şi pe veselie. Cu prima e bine s-o lase mai uşor, în special po­sesorii de carnete de şoferi. Dar cu umorul gri-şoriciu s-ar putea să ne ridicăm niţel mo­ralul, măcar până să căscăm mai bine ochii la viitoarele alegeri. Deci, cum spuneam, le­gea salarizării unice căutam. Şi iată ce gă­seam. Tipuri de salarii existente în România. Salariul ceapă: îl vezi, îl prinzi în mână şi începi să plângi. Salariul canalie: nu te ajută la nimic, doar te face să suferi, dar nu poţi să trăieşti fără el. Salariul umor negru: râzi ca să nu plângi. Salariul ateu: deja te îndoieşti de existenţa lui. Salariul furtună: nu ştii când o să vină şi nici cât va dura. Salariul telefon mo­bil: de fiecare dată e din ce în ce mai mic.
V-am citat şi dumneavoastră din înţelep­ciunea populară a Sfântului Goagăl, cel fără de care nici păpădie, nici Matei Corvin şi nici salbe de aur la jugulare de rom n-am avea cum explica. Toate sunt acolo, doar să dai un click şi eşti gata educat, cult în cap şi prin alte zone. Să nu ne fie cu supărare, dar de la cel mai înalt nivel politic al ţării, de la în­suşi preşedintele, ni s-a transmis că anii de şcoală sunt de prisos, că munca dascălilor e mai inutilă decât cea a sărăriţelor pe ninsoa­rea viscolită, că profesorii oricum lucrează „cu ora“. Comparaţia cu cea mai veche meserie din lume a fost doar în mintea unor perverşi invidioşi pe succesul şi priza la pu­blic a preşedintelui.
Ei, şi dacă tot avem sa­larii de tot felul, sunt con­vinsă că butada se poate extinde şi la mi­niştri. Ia mărţişoare cu miniştri, neamule! Vom putea auzi la târ­gu­rile de primăvară, pentru că, adaptaţi cum îi ştim, comercianţii vor fi şi a­cum în trend.
Ce ziceţi de ministrul şo­pârlă? Vă dăm şi şnuru­leţ! Se târâie să nu-l va­dă românul şi presa. Dar de ministrul broscoi: sa­re de colo-colo şi tot lan­sează păreri? Lumea cam fuge de el. Cică bal­­ta din care provine e pli­nă de râie. Mai e şi mi­nistrul cub de gheaţă. Când te apropii de el se topeşte şi te lasă cu ochii în soare. Mi­nistrul savarină: ai mânca-o pe toată, ya­miiii-ya­miiii, dar ţi-e frică să nu-l enervezi pe Big Bro­ther. Ministrul pară: mereu mălăiaţă şi mereu în gura lui nătăfleaţă. Ministrul ca­târ: ar face multe, dar zice că nu e lăsat şi nu doar că el e încăpăţânat. Ministrul scai: se ţine de tine să-i dai tot ce ai; ministrul libe­lulă: face dre­ge, scade-adună, dar tace din gură.
Lista ar putea continua, dar mi-e că se va-n­sera şi premierul Boc se va supăra. Cum, el să nu aibă un apelativ cât de mic, acolo, ca solidaritate guvernamentală? Premierul morcov! E bun la supă, la sote şi la altele. Îi  mai rămâne să dea şi fiecărui român câte unul. Aşa, ca să nu pună bot şi să nu mai creadă tot. Numai că frunzele de la morcovii ro­mânilor s-ar putea să-i umbrească, pe veci, cariera politică. Iar cel care îi e şi mai­că, şi tutore, şi mentor, şi antrenor şi jude­cător s-ar putea să se dispenseze de el, din cauză de... penumbră, cât am zice Poc! Co­manda la loc!