Acest număr al „Săptămânii Financiare“ găzduieşte interviuri cu cei mai interesanţi doi miniştri ai cabinetului Boc. Interesanţi nu atât prin prisma calităţilor personale, deşi niciunul dintre ei nu duce lipsă, cât mai ales prin prisma portofoliilor pe care le ocupă. Pe scurt, omul cu banii şi omul cu locurile de muncă. Întâmplător sau nu, ambii miniştri la care facem referire sunt neînregimentaţi politic sau, chiar dacă nu putem spune că sunt independenţi, măcar legătura lor cu Partidul nu este făţişă sau zgomotoasă. Şi tot întâmplător sau nu, cei doi miniştri au avut în ultima perioadă o serie de declaraţii care au stârnit mare vâlvă în spaţiul public şi ca urmare a cărora au fost mustraţi de premier.
Trecând peste ridicolul situaţiei de a fi mustraţi de Emil Boc (cum adică, nene, să te mustre ăla micu’ de pricepe greu???), nu putem să nu observăm că nici Sebastian Vlădescu şi nici Mihai Şeitan nu au fost foarte convingători în dezminţirile pe care le-au dat. Ba chiar am putea spune că abnegaţia cu care îşi neagă afirmaţiile iniţiale nu numai că nu le anulează, ci le întăreşte.
Dar asta este doar o speculaţie. Să încercăm aşadar să privim dincolo de aparenţe. Excludem din start că domnii Vlădescu şi Şeitan ar face parte din categoria celor care vorbesc doar ca să se afle în treabă şi care semnează ordonanţe ca primarul. Avem în acest caz două posibilităţi logice. Primo: impozitarea tuturor pensiilor şi dez-uniformizarea alocaţiilor pentru copii sunt idei valabile, în care cei doi miniştri cred, doar că au fost lansate fără o minimă evaluare a impactului politic pe care îl generează. Sau secundo: situaţia este albastră spre maro, aşa că, în disperare de cauză, orice sursă de venituri bugetare este de luat în consideraţie.
Din păcate însă, guvernarea nu merge întotdeauna mână în mână cu logica. Aşa că, deşi pare ciudat, e posibil ca cele două variante enunţate mai sus să funcţioneze împreună. Nu e nicio mirare ca un ministru de finanţe să vrea să impoziteze tot ce mişcă. Şi nici ca un ministru responsabil cu protecţia socială să vrea să obţină efecte maxime cu eforturi bugetare minime. Dar nu putem să nu remarcăm tăcerea celor doi de dincolo de predicatele oficiale. Anul acesta nu se vor impozita pensiile, nu se va modifica alocaţia, nu va creşte TVA. Dar la anul? Nu ştim! Umblaţi la impozitarea proprietăţii? Nu discutăm acum aşa ceva! Rămâne cota unică la 16%? Nem tudom!
Această atitudine nu este de natură să ne liniştească. Ba dimpotrivă, ne face să ne punem şi alte întrebări. Oare Vlădescu şi Şeitan sunt singurii din guvern care ştiu adevărul despre bugete şi se dau de ceasul morţii să găsească soluţii? Sau haosul e atât de mare încât nici măcar ei nu ştiu care este, de fapt, realitatea, şi aşteaptă doar ca relansarea economică trâmbiţată de Comisia de Prognoză pentru semestrul al doilea să facă minuni? Nici măcar nu putem spune care alternativă ar fi mai gravă.
