Bandele de pensionari şi securitatea (2)

Sustenabilitatea sistemului public de pensii nu este, aşa cum spun soco­titorii guvernamentali sau cei din in­stituţiile in­ternaţionale, doar o proble­mă fi­nan­cia­ră. Un sistem de asigurări so­cia­le tre­buie să fie, şi politic sau so­­cial, dezi­r­a­bil, posibil şi durabil. Ches­­tiunea ni­ve­­lu­lui de trai pentru persoa­nele vârstnice, după ce se re­trag din ac­­tivitatea profesională, nu este o pro­­blemă uşoa­ră nici la noi, nici în alte ţări. Deficitele fondului pu­blic de pensii şi evoluţiile de­mo­gra­fice nu la­să loc de îndoială: sunt ne­cesare schim­bări de fond în gestio­narea poli­ticilor publice dedicate asi­gurării ve­ni­turilor pentru vârstnici. Iar soluţiile trebuie să le găsim în vii­tor, nu în trecut.
Cei care spun că soluţia acestei pro­ble­me se află în responsabilitatea ex­clusi­vă a fiecăruia şi că „fiecare doar­me aşa cum îşi aşterne“ par să nu ştie că ome­nirea a depăşit această idee de vreun secol şi jumătate. Îna­intea reformelor cancelarului von Bis­marck, îmbătrâni­rea era un risc major de să­ră­cire şi de­gradare pentru orice salariat. Radicalii adepţi ai neolibera­lismului par să nu fi aflat că şi fondu­rile private de pensii falimentează sau îşi pierd valoarea ac­tiv­­elor. În ul­ti­mele de­cenii, milioane de bătrâni care aveau ca unică sursă de venit pensii­le plătite de aceste fonduri private sunt astăzi săraci lipiţi pămân­tului sau sunt obligaţi să muncească la 80 de ani. Riscurile asociate economi­sirii, fie în bănci, fie în fondurile private de pensii, nu sunt mici. Adevărat este şi că beneficiile oferite pe piaţa financiară sunt mari. Dacă cei care economisesc astfel au norocul de a-şi trăi bătrâ­neţea în perioade de în­florire economică. Da­că nu, nu. Ştie însă cineva, la tinere­ţe, care va fi sta­rea eco­nomiei la bătrâ­ne­ţe? Cele mai ilustre minţi ale economiei nu au ştiut să prevadă, în urmă cu doar cinci ani, criza globală de astăzi. Cum ar şti atunci care va fi evoluţia societăţii în următoarele de­cenii? Să ne croim vie­ţile şi acţiunile conform modelelor ma­tematice nu s-a dovedit a fi prea inteligent.
Adevărata întrebare la care trebuie să răspundem astăzi este aceea a partici­pării diferitelor generaţii şi forţe la pro­ducerea acestor fructe şi a re­par­tiţiei fructelor economiei. La crearea bogăţiei concură capitalul financiar, capitalul industrial, forţa de muncă sa­lariată, ca­pacitatea de inovare teh­no­logică şi nu numai. Iar în importan­ţa acestor ade­vă­rate forţe pe piaţă au avut şi au contri­buţii toate generaţiile. De obicei, eco­no-miştii ţin cont în calculele lor complicate de remunerarea forţei de muncă active şi de remune­ra­rea capitalului. Mai rămân însă niş­te „datorii“ de achitat în contul ge­ne­ra­ţiilor vârstnice, în contul hazardului is­to­ric şi al „sustena­bi­lităţii“ politice şi mo­rale a societăţii. Am numit aici „hazard istoric“ implica­ţii­le ciclurilor economice şi ale diferite­lor etape ale globalizării asupra veniturilor şi forţei de negociere a salaria­ţi­lor. Să nu ne pre­facem că nu ştim că pon­derea sa­lariilor în PIB-ul mereu cres­cător al lu­mii, în ultimele trei de­cenii, a scăzut cu 10 puncte procentuale. Să nu ne prefacem că nu ştim că a fost supra­recompensat capitalul fi­nan­ciar. Să nu ne prefacem că nu ştim că unul dintre principalele merite ale IMM-uri­lor, în toate ţările, a fost acela al „mo­deraţiei“ salariale induse în piaţă.
A sosit momentul adevărului. Iar ade­­vărul este că, odată criza depă­şită, sa­­lariile trebuie să crească treptat că­tre un nou echilibru. Adevărul este că nu ne mai putem întreţine bă­trânii, de­cent şi cu respectul cu­ve­nit, dacă politicile salariale îşi ur­mea­ză cursul de azi. Vom  ajunge la so­luţii politice radicale şi ba­riere cvasi-comerciale. Mulţi pretind că sistemul de pensii prin repartiţie, „pay as you go“ este de­păşit. În pa­ra­metrii de astăzi, da. Dar, dacă nu asigură men­ţinerea sistemelor de se­curitate socială, pră­bu­şirea drepturi-lor-creanţă va implica şi prăbuşirea drepturilor-li­bertăţi. Ne vom lua adio de la libertatea capita­lu­lui şi de la li­bertatea de a întreprinde.