Păresimi ecoclimatice

Problematica ecoclimatică devine, din ce în ce mai mult, în numeroase ţări, cu precădere occidentale, o preocupare majoră a marilor insti­tuţii ale societăţii, indiferent de misiunea lor tradiţional şi definitoriu asumată. Printre acestea, factorul religios joacă un rol tot mai important. Cel mai recent exemplu în acest sens îl re­prezintă demersul Bisericii Anglica­ne de a transforma Postul Paştelui din acest an într-o acţiune de conştientizare a pericolului încălzirii globale şi de propovăduire a unor atitudini individuale favorabile reducerii am­prentei ecologi­ce şi prevenirii riscului schim­bărilor climatice.
Astfel, în Miercurea cenuşii din acest an, epis­copii de Londra şi Liverpool au susţinut iniţiativa „carbon fast“ (postul carbonului), care îi in­vi­tă pe britanici să-şi reducă emisii­le de CO2 în perioada celor 40 de zile ale Păresimilor şi să contribuie în acest mod la diminuarea efectului de seră. Mai mult, o listă de 46 de sfaturi pu­blicate de organi­za­ţia neguvernamentală creş­ti­nă Tearfund în­deamnă publicul să facă gesturi mărunte, dar utile, precum a evita pe cât posibil să ac­celereze prea brutal autoturismul, să poarte mai mult timp aceeaşi pereche de şo­sete în loc să cumpere altele noi ori să culti­ve legu­me bio în grădinile proprii. La rubrica „tec­h­nological fast“ (postul tehnologic) e recomandată, printre altele, încercarea de a pe­tre­ce o întreagă zi fără telefon, televizor, cal­cu­lator ori iPod. „Dacă încetinim, în acest fel, cel puţin din când în când, ritmul vieţilor noas­tre, vom ob­ţi­ne beneficii pentru sănăta­tea noastră, cea fizi­că, şi cea spirituală“, de­clara, în acest context, John Pritchard, episcopul de Oxford. Un alt înalt prelat, reverendul A. Smith (de St. Al­­bans), a lansat o pro­vocare de a ţine eco Pos­tul Mare credincio­şi­lor săi, cu instrucţiuni de penitenţă pe care le trimite zilnic... prin SMS!
Ca iniţiativă de acelaşi gen am putea adău­ga, mai întâi, decizia Vaticanului de a se în­scrie pe lista statelor care şi-au stabilit obi­ectivul „zero emisii de dioxid de carbon“, prin­tr-o serie de împăduriri care să anihileze cantitatea de poluanţi atmosferici produşi pe teritoriul său. Last but not least, să amintim şi acţiunile sitematice ale „Green Patriarch“, pa­triarhul ecumenic de la Constantinopole (Is­tanbul), de denunţare a sfidărilor ecoclimatice şi chemare la solidaritate spiritual-creştină în vederea depăşirii lor.
În acest context, nu putem trece, desigur, pes­te indiferenţa (de neînţeles!) a Bisericii Or­todoxe Române faţă de asemenea feno­mene, pentru că, în general, neimplicarea sa în pro­blemele ecologice înseamnă a rata o şansă de amplificare a rolului factorului spi­ritual în viaţa unei societăţi profund dezorientate, cum este ce, românească de astăzi. Şi aceasta cu atât mai mult cu cât, în prezent, ecocreştinismul a devenit nu doar un curent de reflexie, ci şi unul de opinie, nu numai o teo­rie, ci şi o atitudine responsabilă civico-mo­rală, cu tendinţa de a se transforma într-o adevărată forţă spirituală novatoare, de îm­păcare a omului cu natura care îl înconjoară.
Mai mult ca oricând, Păresimile pot constitui prilejul unei meditaţii mai profunde pentru noi toţi asupra unei probleme vitale, cea a su­pra­vieţuirii pe această planetă într-o formulă în care civilizaţia umană se află în chiar centrul său.