DRIVE TEST: Noul Citroën C3 - sportiv, masculin şi rafinat

de Gabriel Dogaru in Auto pe 26 Februarie 2010, 18:19

  • print
  • rss

Oferta pentru România are preţuri accesibile şi dotări rezonabile

Foto
Citroën este unul dintre producătorii europeni care nu şi-au ignorat niciodată clienţii de maşini urbane, cele aparţinând claselor mici. Cu un număr mult mai mare de modele compacte decât media industriei, producătorul francez a înlocuit anul trecut C3, deţinătorul de drept al titlului de bestseller al acestei mărci, pe segmentele mici.

Noul Citroën C3, care a fost lansat acum şi în Româ­nia, a ieşit în lume într-o conjunctură foarte interesantă. Dincolo de avântul pe care ma­şinile de mici dimensiuni l-au luat în ultimul deceniu, cea mai bu­nă dovadă stând toată seria de la C1 în sus, apariţia sa a fost dublată de DS3, primul din noua gamă. Evi­dent, noul automobil supermini risca să fie eclipsat de fratele mai în­stărit, însă calităţile sale au reuşit să-i păstreze nealterate şansele.

Design
Mai întâi de toate merită să comentăm designul noului C3, de­spre care am scris şi la debutul acestui model în Europa. Avem aşadar de-a face cu un produs perfect original, lucru care nu se poate spune despre prea multe automobile lan­sate în zilele noastre. Pentru Citroën nu este o surpriză, dacă ţinem cont doar de titlul de „Cea mai frumoasă maşină din lume” pe care l-a luat C4 în 2008. Iar designerii francezi s-au întrecut din nou pe ei, realizând un automobil mai mult decât frumos. Am putea vorbi despre artă fran­ceză, pentru că nu avem nici dina­mismul american, pe care îl găsim la Ford sau Mazda, nici tăieturile reci, perfecte, ale nemţilor, nici emoţiile sculpturale ale italienilor de la Fiat. Este un joc al liniilor, un tablou plin de dramatism, un ansamblu care transmite sentimente intense. Pro­fi­lul acestui automobil nu mai este deloc feminin, aşa cum se întâmpla cu vechea generaţie, alura mult mai musculoasă fiind evidentă.

Confort
Interiorul are la fel de bine mo­tive de mândrie, pentru că de la versiunile de bază şi până la cele de top, materialele folosite şi aspectul de an­samblu, toate sunt plăcute, alese cu grijă şi asortate din toate punctele de vedere. Pe echipările de top am des­coperit chiar suprafeţe inedite, cu tuşe de maşină premium, obţinute probabil cu costuri rezonabile. Spa­ţiul îşi depăşeşte condiţia de clasă B, fiind loc suficient pentru 4 persoane şi, la nevoie, 5. Scaunele ergonomice amintesc de experienţa Citroën în WRC, iar tapiţeriile, de la stofă la pie­le, dovedesc bun-gust şi respect pentru călător, nu ca în cazul altor producători care apelează la cele mai ieftine şi respingătoare ţesături de nylon. O menţiune specială pentru par­brizul Zenith, care se întinde până deasupra capului şi care oferă o panoramă superbă.

Motorizare
Partea tehnică este cel puţin la fel de bine pusă la punct precum latura estetică a noului Citroën C3. Dintre motorizările oferite de producătorul francez, Citroën România a ales pentru lansare trei propulsoare, probabil cele care se vor vinde cel mai bine. Este vorba despre 1.4 litri VTi, de 95 CP, tot 1.4 litri, dar HDi, de 70 CP, şi nervosul 1.6 VTI, de 120 CP. Acesta din urmă s-a dovedit a fi un aspirant serios la titlul de motor sportiv, lăsându-mi pentru moment senzaţia că este un motor supraalimentat. De fapt, rezultatele sale di­na­mice pleacă de la nivelul ridicat de turaţii la care inginerii au reuşit să-l seteze, astfel încât puterea maxi­mă se obţine la 6.000 rpm, o valoare la care sunetul este destul de pro­mi­ţător, iar vivacitatea maşinii - demnă de o probă specială. Celălalt motor pe benzină, mai mic, are şi el destul suflu, deşi puterea sa este mult mai mică. La rândul său, cel mai mic HDi din gamă poate fi o alegere potrivită pentru cei care ţin la consum. Pe lân­gă cele trei mai există micul 1.1i, de doar 60 CP, un 1.4 VTi de 75 CP, dar şi alte două dieseluri de 1.6 litri, de 92 şi 110 CP. Nu în ultimul rând, trebuie să subliniem excelenta suspensie, o tradiţie deja pentru Citroën, care asigură deopotrivă confort pe dru­muri accidentate şi mai ales o stabilitate în viraje foarte bună.

Dotări
Dotările sunt acceptabile la cea mai redusă echipare, care are un preţ de numai 10.800 de euro, şi de­vin din ce în ce mai bune pe măsură ce cresc cilindreea şi nivelul de echi­pare. Din păcate, decizia de a oferi ESP doar ca opţiune, pentru a păstra preţul rezonabil, a condus la obţi­ne­rea unui scor mai mic la EuroNCAP pentru acest model. Pentru nivelu­rile de top, linia audio Hi-Fi, cu cone­x­iune USB şi bluetooth, navigaţia şi jantele de 17 transformă modelul C3 într-un automobil extrem de rafinat, la un preţ nu foarte mare, de circa 18.000 de euro.

Detalii tehnice
Motor: 1.6 benzină
Putere maximă: 120 CP/6.000 rpm
Cuplu maxim: 160 Nm/4.200 rpm
Viteză maximă: 190 km/h
Acceleraţie (0-100 km/h): 8,9 s
Consum mediu: 6,0 l/100 km
Lungime: 3,94 metri
Lăţime: 1,72 metri
Înălţime: 1,53 metri
Preţ: 15.690 euro

Calificative SFin
General ***1/2
Aspect ****
Calitate ****
Performanţe ***
Siguranţă ***
Confort ***
Costuri ****




 
Abonează-te
la newsletter

Abonează-te la newsletter şi săptămânal te vom ţine la curent cu cele mai importante informaţii!



Citeste despre: auto, citroen, C3, drive test


Comentarii (1)

o fi citroen c3 o masina noua, frumoasa, timpul va decide cat de fiabila este, insa la banii astia poti cumpara o toyota corola - aceeasi motorizare de 1.6 si 120 cp. masina din alta clasa, superioara lui c3. fiecare cu gusturile lui...

De citizen pe 05.03.2010 la 21:05

Adauga comentariu:

caractere disponibile
capcha

EDITORIAL

de Adrian Vasilescu

Banii nu vin niciodată după nevoi

Înainte de criză, cu deosebire în anii 2004-2008, societatea românească a avut iluzia unei creşteri a nivelului de bunăstare. Fiind­că în tot acest timp a consumat mai mult decât a produs. Dar banii din care popu­laţia plătea consumul nu erau din eco­no­mi­sirea internă. Erau adunaţi de către bănci, cu împrumut, din economisirea altor ţări. Achităm acum nota de plată.

»continuare

Acceptand sa utilizati acest site, declarati in mod expres si implicit ca sunteti de acord cu Termenii si Conditiile impuse de SC Saptamana Financiara SRL. Preluarea şi reproducerea informaţiilor şi imaginilor publicate pe site-ul www.sfin.ro se poate face doar cu respectarea Termenilor şi Condiţiilor.

© Copyright Saptamana Financiara S.R.L. 2005-2009
"Sfin" si "Saptamana financiara" sunt marci inregistrate ale S.C. Saptamana Financiara S.R.L.
® Powered by Gazeta Online & 3Waves Net