În cazul desfiinţării voluntare sau din oficiu a firmei, în cazul retragerii, excluderii, al divorţului sau chiar al decesului unui asociat, asociaţii sunt nevoiţi să împartă părţile sociale sau chiar bunurile societăţii ori să-i despăgubească pe cei care au plecat din firmă. Societatea are un patrimoniu propriu, distinct de cel al asociaţilor. De la acest aspect important porneşte rezolvarea multor speţe legate de împărţirea bunurilor societăţii între asociaţi.
Înainte de a aborda această problemă, trebuie făcute anumite precizări legate de câteva noţiuni cu care operează dreptul societăţilor comerciale. Este vor­ba de patrimoniul societăţii, aporturile asociaţilor şi capitalul social. Aceste noţiuni nu sunt sinonime şi au un regim juridic diferit.
Patrimoniul cuprinde activul şi pasivul social al societăţii. Activul social cuprinde bunurile aduse ca aport, cele dobândite ulterior constituirii, precum şi beneficiile nedistri­buite. Pasivul social cuprinde obli­ga­ţiile contractuale sau extracontractuale ale societăţii. „În lipsă de stipulaţie contrară, bunurile constituite ca aport în societate devin proprie­tatea acesteia din momentul înmatriculării ei în Registrul Comer­ţu­lui”, spune Legea societăţilor comerciale. Deci firma are un patrimoniu propriu, distinct de acela al asocia­ţilor. De aici decurg mai multe con­se­cinţe. Asociatul nu are niciun drept asupra bunurilor din patrimoniul societăţii, chiar dacă acestea au fost aduse ca aport propriu. Drep­turile sale reale (de proprietate) se tran­sformă în drept la dividende.
În cazul decesului asociatului, al acţionarului, moştenitorii acestuia nu pot pretinde niciun drept asupra bunurilor din patrimoniul societăţii, care nu vor intra în masa succesorală. De asemenea, bunurile din pa­trimoniul societăţii nu pot fi supuse partajului în cazul divorţului dintre soţi.
Capitalul social este expresia va­lorică a aporturilor, şi în funcţie de valoarea acestora, adusă de fiecare, este împărţit în părţi sociale (la SRL). Aportul asociaţilor constă în contri­bu­ţiile cu care aceştia vin la constituirea firmei şi care, la societăţile cu răspundere limitată, pot fi în bani sau în natură. În cazul aportului în natură, acestea pot fi bunuri mobile sau imobile şi se poate transmite so­cietăţii atât proprietatea, cât şi nu­mai folosinţa, cum ar fi o închiriere. Atât aportul în bani, cât şi cel în na­tură intră în patrimoniul societăţii, cu toate consecinţele ce decurg din aceasta.
Deoarece capitalul social este ga­jul general (garanţia) al creditori­lor societăţii, acesta este fix pe toată du­ra­ta societăţii, putând fi micşorat sau mărit numai în anumite condiţii prevăzute de lege.
Spre deosebire de capitalul social care este fix, patrimoniul societăţii se modifică în funcţie de rezultatele ob­ţinute de firmă pe parcursul de­rulării activităţii.

Împărţirea în cazul dizolvării voluntare
Desfiinţarea unei firme parcurge, în principiu, două etape: di­zol­varea şi radierea. În situaţia în care asociaţii nu se înţeleg cu privire la împărţirea bunurilor, apare şi o etapă intermediară, şi anume lichidarea firmei.
În cazul dizolvării voluntare, când toată lumea este de acord cu îm­părţirea bunurilor societăţii, nu este nevoie de lichidator. Asociaţii pot hotărî, odată cu dizolvarea, şi mo­­dul de lichidare a societăţii, a­tunci când sunt de acord cu privire la repartizarea şi lichidarea patrimo­niului societăţii şi când asigură stingerea pasivului sau regularizarea lui în acord cu creditorii. Prin votul una­nim al asociaţilor se poate hotărî asupra modului în care activele ră­mase după plata creditorilor vor fi împărţite între asociaţi.
În lipsa acordului unanim pri­vind împărţirea bunurilor, va fi ur­mată procedura lichidării prevăzută de lege. Transmiterea dreptului de proprietate asupra bunurilor răma­se după plata creditorilor are loc la data radierii societăţii din Registrul Comerţului.
Registrul va elibera fiecărui asociat un certificat constatator al dreptului de proprietate asupra activelor distribuite, în baza căruia asociatul poate proceda la înscrierea bunu­ri­lor imobile în Cartea Funciară.
Însă, dacă asociaţii nu se înţeleg cu privire la împărţirea acestor bu­nuri, atunci vor trebui să treacă şi prin faza de lichidare. Asociaţii pot an­gaja o firmă de lichidare sau lichi­datorul poate fi numit de judecător.

Radierea din oficiu
În anumite cazuri prevăzute de lege, radierea societăţii poate avea loc din oficiu. De exemplu, dacă so­cietatea nu a depus în termen situa­ţiile financiare anuale sau dacă şi-a suspendat temporar activitatea şi nu a mai reluat-o timp de 3 ani, Mi­nis­terul Finanţelor sau orice persoa­nă interesată pot face, la tribunal, cere­re de dizolvare a societăţii. Dacă ju­decătorul nu a primit nicio cerere de lichidare a societăţii din partea vreunei persoane interesate, instan­ţa va trimite hotărârea de dizolvare la ONRC, care va radia din oficiu socie­tatea.
Conform art. 237, punctul 10 din Legea 31/1990 a societăţilor comerciale, bunurile rămase din patrimoniul persoanei juridice radiate din oficiu din Registrul Comerţului re­vin acţionarilor. Aceste dispoziţii se aplică deopotrivă şi societăţilor cu răs­pundere limitată, deci asociaţilor.
În legătură cu modul de împăr­ţi­re a bunurilor societăţii în cazul dizolvării din oficiu, Iulian Pătrăş­canu, Managing Partner FINE LAW - PĂTRĂŞCANU & ASSOCIATES, spu­ne că: „Dizolvarea din oficiu urmea­ză procedura legală de dizolvare vo­luntară, cu distincţia că dispunerea se realizează de către o terţă parte (Oficiul Registrului Comerţului sau o altă parte interesată). La baza procesului se află hotărârea emisă de tribunal (secţia comercială), care se comunică şi Administraţiei Fi­nan­­ciare. Dacă societatea în cauză nu numeşte lichidator în termen de 3 luni de la data rămânerii defi­nitive a hotărârii de dizolvare, acesta (lichi­da­torul) este numit de in­stanţă.
Dacă societatea are datorii re­stante la bugetul statului, Adminis­traţia Financiară poate emite ordine de executare silită, bineînţeles acor­dându-se un termen pentru efectua­rea plăţilor/regularizarea situaţiei.
În urma procesului de lichidare, bunurile rămase în patrimoniul persoanei juridice revin asociaţilor, aceş­tia dobândind proprietatea asu­pra bunurilor, dar în indiviziune, cotele fiind proporţionale cu participaţia fiecăruia la capitalul social. Ieşirea din indiviziune se realizează prin convenţia părţilor sau, în lipsa convenţiei dintre asociaţi, prin ac­ţiu­ne în instanţă.
În concluzie, în cazul dizolvării din oficiu, bunurile (mobile şi/sau imobile) revin asociaţilor/acţionari­lor, după achitarea debitelor către terţi (inclusive, dar fără a se limita la obligaţiile bugetare). Însă, dacă societatea are datorii la bugetul statului sau faţă de terţi pe care nu le poate plăti, ea va fi dizolvată pentru insolvenţă (în procedura simplificată)”.

Divorţul asociaţilor
În practică pot apărea foarte mul­te situaţii în care soţii divorţează şi sunt asociaţi la o firmă sau numai unul dintre ei are părţi sociale la o so­cietate. De multe ori ajung să achi­ziţioneze maşini sau chiar imobile „pe firmă”. Se pune problema cu ce se alege fiecare după partaj.
Silvia Popa, avocat SCHÖNHERR şi Asociaţii, ne spune ce se întâmplă în ipoteza în care unul dintre soţi a dobândit părţi sociale în timpul că­să­toriei, din surse ce nu pot fi identificate drept surse proprii (de ex. o moştenire sau surse do­bân­dite îna­inte de căsătorie), deci sunt bunuri comune: „În ceea ce priveşte părţile sociale deţinute de unul dintre soţi, legea nu conţine o prevedere speci­fică referitoare la modalitatea de atri­buire a acestora către unul sau celălalt soţ. Dar păr­ţile sociale sunt indivizibile. Deci so­ţii nu vor putea fi co-titulari ai acestor părţi so­ciale.  Ele vor fi atribuite de către ins­tanţă con­form regulilor generale, respectiv în funcţie de po­ziţia părţilor şi in­teresul mai caracterizat dovedit de una dintre părţi în a-i fi atribuite ei.
În practică observăm urmă­toa­re­le situaţii:
(i) doar unul dintre soţi deţine părţi sociale/acţiuni într-o anumită societate comercială.
De regulă, aceste părţi sociale vor fi evaluate în cadrul procesului de partaj pentru a se stabili valoarea lor reală, urmând ca părţile sociale/ac­ţiu­nile să-i fie atribuite soţului titular, cu obligarea acestuia la plata unei sulte către soţul celălalt, conform co­tei de contribuţie stabilite, sau atri­bui­rea către soţul celălalt a altor bu­nuri comune în com­pen­saţie.
(ii) ambii soţi deţin părţi sociale/ acţiuni în aceeaşi societate comercială.
Instanţa sau părţile pot hotărî ca ambii soţi să îşi păstreze calitatea de asociat/acţionar în societatea respectivă. În acest caz, instanţa va verifica doar dacă valoarea părţilor sociale deţinute de fiecare corespunde cotei de contribuţie a fiecărui soţ la do­bândirea bunurilor comune”.
Deci doar părţile sociale pot fi supuse partajului şi atribuite unuia dintre soţi. Bunurile efective aflate în patrimoniul firmei nu pot fi îm­părţite la divorţ. Sunt multe situaţii în care soţii îşi cumpără maşini sau chiar imobile pe firmă. Avocatul Silvia Popa spune că „bunurile care se află în proprietatea unei societăţi comerciale deţinute de soţi nu sunt supuse partajului, acestea nefiind proprietatea soţilor. Bunurile rămân ale societăţii, urmând ca gestionarea lor să fie făcută cu respectarea dreptului comercial şi a regulilor socie­ta­re aplicabile. Nu excludem însă posibilitatea ca oricare dintre părţi să in­troducă o acţiune în simulaţie încer­c­ând să dovedească faptul că socie­tatea comercială a fost înfiinţată nu pentru a desfăşura activităţi econo­mice, ci doar în scopul achiziţionării bunurilor respective de către soţi. Admiterea unei astfel de acţiuni poa­te conduce la desfiinţarea societăţii, cu consecinţa trecerii bunurilor în proprietatea soţilor şi supunerea lor procesului de partaj”.

Excluderea şi retragerea asociaţilor
Excluderea se pronunţă prin ho­tărâre judecătorească, la cererea so­cie­tăţii sau a oricărui asociat. Ca ur­mare a excluderii, instanţa judecăto­reas­că va dispune, prin aceeaşi ho­tă­râre, şi cu privire la structura participării la capitalul social a celorlalţi asociaţi.
Asociatul exclus nu are dreptul la o parte proporţională din patrimoniul social, ci numai la o sumă de bani care să reprezinte valoarea acesteia.
În cazul retragerii unui asociat, drepturile asociatului retras, cuveni­te pentru părţile sale sociale, se stabilesc prin acordul asociaţilor ori de către un expert desemnat de aceştia sau, în caz de neînţelegere, de tribunal. Şi în acest caz, instanţa judecă­to­rească va dispune cu privire la structura participării la capitalul social a celorlalţi asociaţi.

Decesul unui asociat
În cazul dobândirii unei părţi so­ciale prin succesiune, societatea este obligată la plata părţii sociale către succesori, conform ultimului bilanţ contabil aprobat. În cazul în care s-ar depăşi maximul legal de asociaţi din cauza numărului succesorilor, aceş­tia vor fi obligaţi să desemneze un număr de titulari ce nu va depăşi ma­ximul legal.
Totuşi, prin actul constitutiv se poate dispune ca, în cazul decesului unui asociat, părţile sociale să se tran­smită celorlalţi asociaţi.