Născut în 1952, Guy Poupet a absolvit în 1973 Institutul de Studii Politice din Pa­ris. În 1975 a obţinut o licenţă în drept pu­blic la Universitatea din Paris şi o di­plo­mă la Cen­trul Universitar de Studii asupra Comu­ni­tă­ţilor Euro­pene. Tot în 1975, Poupet a devenit ins­pector la So­ciété Générale (SG), pentru ca, în 1983, să fie promovat director general adjunct la Grupul Le Havre, din ca­drul SG.

În 1987 a fost numit director general adjunct al Banco Super­vielle Société Gé­nérale în Argentina, administrator al Société Sofi­tal şi al Participaciones Valorban (Groupe Société Gé­nérale Argentina), membru al biroului Camerei de Comerţ franco-argenti­niene. Anul 1992 l-a găsit pe Guy Poupet în Senegal, ca di­rector general al So­ciété Générale de Banques, pre­şedinte al Asociaţiei Franceze a Băncilor din Sene­gal, membru al bi­roului Consiliului naţional al pa­tro­­na­tu­lui senegalez, consilier pentru comerţul ex­te­rior al Franţei, membru fondator al Clubului in­vestitori­lor fran­cezi din Senegal.

În 1995 a revenit în Franţa, în ca­­drul direcţiei internaţionale a SG, ca director Pro­iect Informatic. În 1998 a devenit di­rector Titluri şi Bursă - Société Générale, adminis­trator al Société Pa­rel (Grupul SG), preşedinte al Grupului pentru Va­lori Mobiliare al CFONB (Co­mitetul Francez de Or­ga­ni­za­re şi Normalizare Bancară), membru al structurii spe­cializate „Custodie şi decontare-li­vra­re“ al CMF (Con­siliul Pieţelor Financiare), ad­mi­nis­trator al A­sociaţiei franceze a profesioniştilor din domeniul ti­tlurilor.
 
Din 2002, Poupet a fost numit vicepreşe­din­te şi director general adjunct al subsi­diarei Société Générale din Cehia, Komercni Ban­ka. Din 2004, Guy Poupet a activat în Egipt, fiind vicepreşedinte şi di­rec­tor general al National So-ciété Générale Bank (NSGB) Cairo, administrator al Sogelease Egipt - filia­lă a Gru­pului SG, administrator al NSGB Life Insu­ran­ce, admi­nis­trator al ALD Au­tomotive Egipt - filială a Gru­pului SG, ad­minis­trator al Camerei de Comerţ Fran­ceze în E­gipt, consilier pentru comerţul exterior al Franţei. Nu­mit preşedinte director general al BRD-Groupe Société Générale începând cu 1 ianuarie 2010, Guy Poupet a primit un mandat de 4 ani.

Cum găsiţi banca la preluarea mandatului de preşedinte director general?
Ştiam că BRD este o bancă bine administrată şi acest lucru s-a confirmat de când am ajuns aici. Ban­ca are o imagine de marcă foarte pu­ternică şi o bază bună de clientelă, una dintre cele mai bune ren-tabilităţi din structura internaţio­na­lă de retail banking a Grupului Société Générale. Am găsit aici o foarte bună echipă de conducere şi un personal cu o bună pregătire teh­­nică. Toate aceste aspecte i-au per­mis băncii să traverseze cu re­zultate bune un an 2009 pe care re­cesiunea l-a făcut foarte dificil. 

Care este obiectivul dv. la BRD în acest an?
Obiectivele noastre principale sunt acelea de a găsi noi debuşee în condiţiile unei cereri foarte reduse şi de a ne păstra relaţiile cu clienţii. Sunt obiective dificile, însă realiza­bile, pentru că avem forţa şi mijloa­cele necesare pentru a ne susţine clienţii care, la un moment dat, se pot afla în dificultate.

Pe ce zonă de pe segmentul de retail îşi va canaliza BRD cele mai mari eforturi pentru dezvoltare în următoarea perioadă?
BRD se va orienta, aşa cum a făcut-o şi până acum, către întreaga piaţă a clientelei de persoane fizice. Toate segmentele sunt importante pentru noi, atât tinerii şi studenţii, cât şi salariaţii şi pensionarii. Am creat produse pentru a le vinde şi dispunem de o gamă diversă ce poa­te să compenseze foarte bine scăderea cererii de creditare de exemplu, în cazul în care aceasta se va prelungi şi în acest an.

În condiţiile în care băncile româneşti şi-au majorat semnificativ în 2009 expunerea pe titluri de stat, cât credeţi că se va mai putea împrumuta statul român în 2010 de pe piaţa internă? Dacă doriţi să ne explicaţi cu exactitate care sunt principalele restricţii pe care le are o bancă în ceea ce priveşte expunerea pe aceste instrumente.
Dacă avem în vedere ultimele e­voluţii intervenite de la sfârşitul a­nului 2009, constatăm că presiunea a mai scăzut odată cu adoptarea bu­getului şi cu anunţul sosirii tranşe­lor de la Fondul Monetar Interna­ţio­­nal. Este greu să estimăm din punct de vedere cantitativ sumele pe care statul le poate aduna de pe piaţa internă. Însă statul mai are şi posibilitatea de a se finanţa pe pie­ţele internaţionale, care vor deveni mai uşor accesibile odată ce marile puteri economice vor fi ieşit din re­cesiune.

La începutul anului s-a vehiculat insistent ideea că Guvernul intenţionează să dea afară 100.000 de bugetari. Cum ar putea afecta asta calitatea portofoliilor de credite retail acordate persoanelor din sectorul bugetar, atât la nivelul BRD, cât şi, ca estimare, la nivel de piaţă?
Din câte ştim, nu a fost avansată nicio cifră oficială în ceea ce priveş­te concedierile. Vorbind la modul general, concedierile - că au loc în sectorul public, sau în cel privat - dăunează într-o anumită măsură ca­li­tăţii portofoliilor de credit.

Cât de afectat de criză vi se pare sistemul bancar românesc în comparaţie cu sistemele mature, din Europa occidentală?
Sistemul bancar din România a fost afectat în mod diferit comparativ cu sistemele bancare din ţările oc­cidentale. Dacă în anumite ţări băncile s-au aflat la originea crizei, acest lucru nu este valabil pentru România. Băncile româneşti au su­ferit din cauza scăderii activităţii eco­nomice şi a cererii de produse şi servicii bancare. Sistemul bancar românesc nu are slăbiciuni structu­rale, este bine capitalizat, bine su­pra­vegheat şi, în opinia mea, îşi va reveni pe măsură ce activitatea economică va creşte. 

Deşi politicienii au îndemnat băncile să reia creditarea, acest lucru nu s-a produs în Statele Unite sau în zona euro. De ce ar sta altfel lucrurile în România?
În SUA şi în anumite ţări din zo­na euro statele au susţinut în mod direct băncile, prin injecţii de capital, ceea ce le-a conferit uneori drep­turi de decizie. Nu a fost cazul în România, unde băncile nu au a-vut probleme de lichiditate. Credi­ta­rea nu a fost niciodată oprită în România, este vorba mai curând de o încetinire determinată de con­di­ţiile dificile de pe piaţă, care au in­fluenţat tarificarea şi au contribuit la scăderea cererii.

Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, se întreba la sfârşitul anului 2008: „Cum să nu mai dea credite băncile? Ce fac cu reţelele?!“. Cum comentaţi poziţia oficialului BNR?
Guvernatorul Băncii Naţionale a României are dreptate: raţiunea de a fi a băncilor comerciale este ace­ea de a credita. Chiar dacă este o perioadă mai dificilă din punct de vedere economic, noi nu am oprit creditarea şi nici vânzarea produselor noastre.

Peste jumătate din populaţia de peste 15 ani din România este nebancarizată, faţă de 35% în Serbia, 26% în Ungaria, 19-20% în Cehia şi Slovacia. Ce impresie vă lasă aceste cifre?...
Este vorba despre o realitate ca­re îşi are originea în repartizarea popu­laţiei în mediul urban şi cel rural, dar are legătură şi cu slaba penetra­re a reţelelor bancare la ţară. BRD e până în acest mo­ment singura mare bancă prezentă la ţară. Sunt sigur că proporţia populaţiei banca­ri­zate va creşte în următorii ani, pentru că mediul rural este o nişă im­portantă de dezvoltare pentru bănci.

Apropo de acest lucru, oficialii băncii centrale declară, de câte ori au prilejul, că băncile comerciale ar trebui să acopere mai bine zona rurală. Vă gândiţi, aşadar, să reacţionaţi la acest semnal?
Răspunsul este pozitiv, chiar dacă nu cunoaştem încă ritmul a­ces­tei operaţiuni. Repet, BRD este prima mare bancă românească des­chisă către mediul rural. Am des­chis agenţii în zonele rurale cu po­tenţial şi vom continua să o facem, exploatând oportunităţile care vor apărea.

Din punctul de vedere al varietăţii şi diversităţii, în ce măsură instrumentele bancare din România se reflectă în cererea populaţiei?
Rata de echipare în România este de aproximativ trei produse vân­­dute pentru un client. Aceste produse pot fi un credit, un card de debit şi un card de credit, dar şi un card de credit, un produs de Inter­net banking şi un depozit, de exemplu. Piaţa nu este foarte sofisticată, dar răspunde foarte bine nevoilor clienţilor. Potenţialul de creştere a ratei de echipare este foarte mare, dacă ne gândim că aceasta atinge nouă produse pe client în Franţa.

Vă pun o ultimă întrebare, la care bancherii de la noi ocolesc sistematic răspunsul: Ce viitor credeţi că au pieţele de retail banking într-o ţară care are o populaţie activă ce va continua să scadă în următorii 10-20 de ani?
Răspunsul poate fi găsit în potenţialul pieţei, pe de o parte, şi în strategiile de marketing şi de vân­zări care vor fi adoptate de că­tre bănci, pe de altă parte. În plus, si­tuaţia trebuie privită în mod di­namic, şi nu doar din perspectiva pi­ramidei vârstelor. Eco­no­mia se va dezvolta, veniturile vor creşte şi clientela va solicita alte produse, mai sofisticate, care pot genera ve­ni­turi mai importante. Există de altfel ţări cu o populaţie mult mai redusă decât cea a României şi care au pieţe de retail înfloritoare.