UE nu agreează propunerile Statelor Unite privind limitarea dimensiunilor băncilor şi separarea activităţilor pe care acestea le pot derula
La începutul anului trecut, liderii marilor economii ale lumii, reuniţi în cadrul G-20, promiteau că vor conlucra pentru adoptarea unui set de reglementări financiar-bancare, uniforme la nivel internaţional, care să prevină riscul unei noi crize. Însă, în momentul de faţă, divergenţele dintre cele două mari blocuri politico-economice, SUA şi UE, pe tema reformei sectorului financiar, provoacă îndoieli serioase cu privire la posibilitatea unui astfel de acord.
Cu ocazia reuniunii Ecofin de la începutul săptămânii trecute, miniştrii de finanţe ai UE au adoptat un document care respinge propunerea administraţiei Obama, lansată luna trecută, privind limitarea tipurilor de activităţi financiare pe care o entitate bancară la poate derula. În prezent, reformarea reglementărilor financiar-bancare ţine capul de afiş al dezbaterilor publice şi legislative atât la Bruxelles, cât şi la Washington.
Regula lui Volcker
Ideea de limitare a activităţilor pe care o bancă le poate derula a fost lansată la Washington de Paul Volcker, fost guvernator al Federal Reserve, actualmente preşedintele unui consiliu consultativ privind redresarea economică, creat de Barack Obama. În opinia acestuia, creşterea rezervelor obligatorii de capital, limitarea îndatorării, îmbunătăţirea supravegherii financiare şi revizuirea normelor contabile în vigoare - măsuri care se regăsesc în toate proiectele de reformă a reglementării financiare - nu sunt suficiente ca să prevină apetitul pentru risc excesiv şi hazardul moral din sistem. Elemente induse chiar de plasa de siguranţă creată de stat pentru a proteja depozitele la bănci ale celor care economisesc şi de politica implicită a statului de a salva de la prăbuşire băncile „prea mari pentru a da faliment”.
În consecinţă, Volcker propune ca băncile comerciale să nu poată deţine sau sprijini fonduri de hedging, fonduri de private equity sau case de brokeraj. Aceste activităţi ar urma să fie derulate de companii independente, iar băncile comerciale nu ar mai fi şi bănci de investiţii, ci s-ar ocupa strict de intermedierea financiară. Astfel s-ar diminua riscurile induse în sectorul bancar de activităţile speculative, precum şi numărul de instituţii prea mari sau prea interconectate pentru a fi lăsate să falimenteze. În plus, în cazul activităţilor de brokeraj, s-ar elimina conflictul de interese rezultat din derularea de tranzacţii atât în contul clienţilor, cât şi în interesul propriu al firmelor.
International
Din motive lesne de înţeles - evitarea, cu orice preţ, chiar cu cel al sacrificării bunăstării generaţiilor viitoare, a falimentului sistemului de pensii publice -, statul român preferă ca...
Compania britanică riscă să piardă un contract de tipărire de bancnote pentru banca centrală a Indiei, în valoare de aproape un sfert din profitul său pe anul trecut, după ce a anunţat...
Majid al-Abdulaziz, 39 de ani, profesor de sport din Riad, Arabia Saudită, se află pentru al treilea an la rând în vacanţă la Paris, alături de soţia sa, purtătoare a vălului...
Produsul intern brut (PIB) al Chinei l-a depăşit în trimestrul al doilea pentru prima dată pe cel al Japoniei. Chiar dacă la nivelul primelor şase luni economia chineză s-a situat sub...
Economia Statelor Unite, cea mai mare din lume, se îndreaptă către o deteriorare semnificativă, în condiţiile în care nu va mai beneficia de măsuri de stimulare, iar...
Să ne întoarcem în trecut. Dar în care?
Analiza lui Volcker face din dereglementarea financiară din anii 1980 şi 1990 unul dintre principalii vinovaţi ai crizei. Propunerea reînvie prevederile Banking Act din 1933, cunoscută şi sub numele de legea Glass-Steagall - abolită în noiembrie 1999. Aceasta separa activitatea bancară de cea de tranzacţionare pe pieţele financiare. În opinia criticilor, recomandarea lui Volcker este anacronică, iar revenirea la un sistem financiar-bancar mult prea încorsetat este neviabilă în condiţiile economiei globale de astăzi. În plus, aceasta va împiedica buna diversificare a riscului şi va provoca reducerea creşterii economice. Mai mult, susţin aceştia, ea nu constituie o soluţie pentru diminuarea hazardului moral din sistem, care este responsabil de apariţia băncilor prea mari pentru a da faliment. Chiar Volcker recunoaşte că în SUA nu există decât câteva companii care combină activităţi bancare cu fonduri de hedging, private equity şi case de brokeraj, iar la nivel mondial numărul acesta nu depăşeşte 25-30.
În opinia criticilor, cea mai mare problemă este erodarea disciplinei pieţei, ca urmare a intervenţiilor guvernamentale din domeniul ipotecar, a politicii monetare laxe, a reglementărilor discreţionare şi a aşteptărilor create de acestea, cum că guvernul va sări în ajutorul companii-lor în cazul în care vor fi probleme. Din acest motiv, în opinia lui Kevin Warsh, membru al Consiliului Guvernatorilor al Federal Reserve, o nouă arhitectură financiară eficientă ar trebui să aibă ca principal obiectiv restaurarea disciplinei pieţei. Altfel, se va perpetua actualul regim, în care anumite instituţii financiare vor funcţiona după reguli diferite ale jocului decât concurenţii lor.
Europenii apără modelul băncii universale
La summit-ul Ecofin de la Bruxelles, miniştrii de finanţe ai UE au respins introducerea unei „Reguli Volcker” în legislaţia privind reglementarea sistemului financiar-bancar european. Potrivit acestora, propunerea americană de separare a activităţilor financiare de cele bancare contravine principiilor în vigoare ale pieţei comune şi modelului european de bancă universală. În opinia oficialilor europeni, o astfel de reformă a arhitecturii financiare internaţionale ar induce riscuri în alte zone ale sistemului financiar.
Spre deosebire de SUA, unde serviciile financiare şi activitatea bancară erau separate până recent, în Europa continentală există o tradiţie a băncilor universale, care da-tează încă de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi care este ferm încetăţenită în ţări ca Franţa sau Germania. Marile bănci europene au combinat dintotdeauna activitatea bancară cu investiţiile şi asigurările. În consecinţă, oficialii europeni nu doresc nici spargerea marilor holdinguri bancare, în mod tradiţional sensibile la nevoile guvernelor naţionale, nici creşterea disciplinei pieţei, pentru eliminarea hazardului moral indus de companiile prea mari pentru a da faliment. În viziunea europenilor, problema prevenirii crizelor financiare este abordată exclusiv prin prisma întăririi reglementărilor prudenţiale şi a supravegherii operaţiunilor bancar-financiare. În plus, europenii se pregătesc să creeze un fond din care să finanţeze salvarea de la faliment, în viitor, a altor bănci, în cazul survenirii unor noi crize.
Taxă bancară globală
La summit-ul G-7 din Canada, ţinut la începutul acestui an, s-a discutat ideea instituirii unei taxe globale asupra tranzacţiilor financiare, în scopul recuperării fondurilor publice utilizate pentru a salva băncile de la faliment. Deşi liderii G-7 nu au reuşit să se pună de acord asupra detaliilor tehnice ale taxei, ideea este sprijinită de preşedintele american Barack Obama, de preşedintele francez Nicolas Sarkozy şi de premierul britanic Gordon Brown. În plus, directorul general al FMI, Dominique Strauss-Kahn, a fost însărcinat încă din septembrie anul trecut cu redactarea unui raport privind modalităţile prin care taxa ar putea fi implementată.
În Europa, mai multe guverne au impus deja băncilor taxe suplimentare. Astfel, în Marea Britanie, guvernul a decis taxarea cu 50% a bonusurilor mari primite de managerii din bănci, iar Suedia a impus o taxă directă pentru toate instituţiile bancare, pentru a recupera 10,6 miliarde de dolari. În SUA, Barack Obama a declarat că doreşte instituirea unei taxe de 0,15% pe activele firmelor cu o valoare de peste 50 de miliarde de dolari, pentru a recupera 117 de miliarde de dolari.
Ideea instituirii unei astfel de taxe apare şi în documentul discutat la începutul săptămânii trecute de miniştrii de finanţe ai UE la Bruxelles. Aceasta se va intitula „taxă pentru stabilitate financiară”, iar banii acumulaţi vor finanţa un fond pan-european pentru salvarea de la faliment a băncilor cu probleme. Anders Borg, ministrul suedez de finanţe, a prezentat încă de luna trecută un proiect de instituire a unui astfel de fond. Cu toate acestea, ideea unei taxe pan-europene rămâne problematică, iar Jean-Claude Junker, preşedintele Ecofin, a avertizat, cu aceeaşi ocazie, că legislaţia fiscală rămâne o prerogativă exclusivă a guvernelor naţionale.
