Bandele de pensionari şi securitatea (1)

Nu vă speriaţi, pensionarii români nu s-au organizat încă în bande. Doar câţiva germani vârstnici - care şi-au pierdut economiile de-o viaţă ca ur­mare a investiţiilor „deştepte“ făcu­te de consilierul lor în produsele subprime din SUA - l-au sechestrat pe sa­vantul lor sfătuitor şi i-au cerut re­turnarea banilor. Bătrânii sunt în faţa justiţiei. Pensionarii noştri nu pot să investească nici măcar într-o rezervă de aspirine şi nu au văzut cum arată la faţă un consilier financiar. În cu­rând, pensionarii români ar putea să sechestreze doar pe poştaşul care le aduce pensia calculată după noua lege a lui Boc.
La fel, vă zic, nu vă speriaţi, nu despre Securitatea băieţilor cu ochii şi urechile mari este vorba în titlu, ci despre securitatea legislativă a drepturilor sociale. Despre securitatea legislativă a drepturilor care decurg din contractul social pe care cetăţeanul consi­deră că l-a încheiat cu statul român. Pensionarii de azi au contribuit la sistemul public de pensii crezând că, în schimbul plăţii contribuţiilor sociale legale, şi-au achiziţionat un drept stabilit conform legii care-i obliga să plă­tească şi contribuţiile. Anumite categorii de pensionari au acceptat o via­ţă întreagă să servească sub dra­pelul statului român, crezând că statul ro­mân şi naţiunea română au suficien­tă onoare încât să-şi onoreze obliga­ţiile asumate atunci când jurământul de credinţă a fost primit.
Dar pensionarii români au greşit. Nu şi-au închipuit o clipă, în tinereţea lor, că se vor naşte şi se vor înălţa în jil­ţurile puterii publice geniile carpatine Băsescu, Boc, Şeitan şi acoliţii. Pen­tru sublimele figuri amintite mai îna-inte principiile de drept nu au valoare de întrebuinţare, Convenţia europea­nă pentru apărarea drepturilor omului şi protocoalele suplimentare sunt apă de ploaie. Pentru jucătorii de­mocra­ţiei mioritice nu există drepturi constituite odată cu obligaţiile definite în vechile legi de reglementare a asigu­ră­rilor sociale. Deja, prin Legea 19/2000, calculul pensiilor celor mai vârstnici cetăţeni nu se mai face prin metoda anuităţilor, ci prin metoda punctelor. Societatea a acceptat schimbarea modului de calcul a pensiilor, conştientă fiind de dificultăţile economiei naţionale. Dar neruşinarea îşi continuă marşul. Noul proiect de lege transformă pensia publică din­tr-un venit de natura „salariului decalat“, aşa cum o recunosc în jurisprudenţa lor CEDO şi Curtea Europeană de Justiţie, într-o păcăleală nedemnă a bătrânilor şi introduce indexarea anuală a pensiilor cu rata inflaţiei din anul precedent şi cu o parte regresivă din creşterea reală a salariilor. Iar corelarea cu salariul scade în fie­care an de aplicare a noii legi şi se stinge în 2030. Pentru pensionarii români, dispoziţia constituţională din articolul 15, care spune clar că „le­gea dispune numai pentru viitor“, nu mai înseam­nă nimic. Legea lui Boc confiscă în parte drepturile definite
şi achiziţionate în trecut de către
pensionari, aşa cum ei le cunoşteau atunci când au plătit contribuţiile sociale.
Prevederea constituţională referitoare la caracterul neretroactiv al legilor ar trebui să fie garanţia constituţională a securităţii legislative. În alte ţări chiar aşa funcţionează. Tribunalul constitu­ţio­nal din Polonia nu a permis guvernului să aducă atingere drepturilor so­ciale anterior definite şi achiziţiona­te de pensionarii polonezi. Judecătorii au interpretat această dispoziţie constituţională ca înglobând principiul drepturilor câştigate în domeniul drepturi­lor sociale şi au obligat guvernul să re­cunoască expresia integrală a acestor drepturi nu doar pentru pen­­sionarii din prezent, ci şi pentru pensionarii din viitor, pentru perioa­de­le de timp în care au plătit contri­buţii sub vechea legislaţie. Iar guvernul po­lonez a trebuit să prevadă în legi şi pe­rioade de tranziţie. La noi, no­ua lege a pensiilor sfidează princi­piile de drept, logica şi cetăţenii. Le­gea asta este ceva portocaliu şi pute, chiar mai rău decât le­gea unică a salarizării.