Cu excepţia instalaţiei din Poiana Braşov, celelalte patru facilităţi de tip telegondolă care operează la această oră în România funcţionează pe pierderi. Cele mai mari probleme le are Telegondola Mamaia SRL, companie care, pentru a nu intra în incapacitate de plată, a refinanţat un credit în valoare de 1,2 milioane de euro, ce va avea scadenţa în septembrie 2016. Dificultăţi au şi administratorii telegondolei de la Piatra-Neamţ, precum şi managerii instalaţiilor de la Azuga şi Sinaia, care se chinuie să ducă afacerile spre profitabilitate. Cu toate că „afacerea Telegondola” pare să nu fie profitabilă în România, alte trei administraţii au investit sau urmează să investească în astfel de facilităţi, respectiv primăriile din Borşa, Vulcan şi cea a sectorului 2 din Bucureşti.
Deţinută în co-proprietate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, acţionar majoritar, şi Pri­mă­ria Constanţa, compania Tele­gon­dola Mamaia SRL a evitat în ul­ti­mul ceas intrarea în incapacitate de plată. „Anul trecut a fost unul ex­trem de prost din punct de vedere turistic. Iar acest lucru s-a văzut şi la noi, cele trei luni de sezon în care a funcţionat telegondola aducând încasări de doar 2,6 milioane de lei, faţă de 3,15 milioane de lei cât am avut în 2008. Care nu a fost un an tocmai bun”, a precizat pentru SFin Ştefan Marin, directorul Telegon­do­la Mamaia. În consecinţă, compania nu a avut banii necesari să plătească rata la creditul de 3 milioane de euro luat de autorităţile locale de la Uni­Credit Ţiriac Bank pentru fi­nan­ţa­rea investiţiei, scadent la 30 septembrie 2009.

Telegondola Mamaia, la un pas de faliment
„La sfârşitul sezonului, din cauza încasărilor sub aşteptări, dar şi a creş­terii ratei de schimb a monedei euro, am constatat că, dacă am fi achi­tat la termen rata de credit scadentă, în valoare de 450.000 de euro, societatea ar fi rămas fără disponibilităţi financiare necesare achitării TVA-ului, taxelor şi impozitelor, cheltuielilor de conservare a echipamentului şi salariilor”, explică directorul Ştefan Marin. Drept urmare, li s-a cerut acţionarilor să găsească o solu­ţie de depăşire a acestei situaţii, al­ternativa fiind falimentul societăţii. Dezastrul la Telegondola Mamaia a fost ţinut departe de ochii opiniei pu­­blice până când primarul Radu Mazăre - cel care la inaugurarea in­sta­laţiei spunea că amortizarea in­vestiţiei urma să fie făcută în maximum cinci ani, deci în 2009 - a cerut consilierilor să aprobe refinanţarea împrumutului luat pentru plata te­le­gondolei. La şedinţa Consiliului Lo­cal Constanţa, care a avut loc la în­ceputul lunii februarie, a fost aprobată contractarea unui credit de refinanţare în valoare de 1,2 milioane de euro, cu scadenţă în 2016. Dincolo de cursul de schimb, criza econo­mi­că şi de numărul mic al turiştilor, lip­sa de profitabilitate a telegondolei din Con­stanţa tinde să devină o constantă.
Asta pentru că, recunoaşte chiar directorul Ştefan, instalaţia ar func­ţiona la limita profitabilităţii dacă ar transporta zilnic, timp de cel puţin trei luni pe an, circa 4.000 de turişti. Grad mediu de ocupare fără şanse să fie atins prea curând.

Singura instalaţie profitabilă este la Poiana Braşov
Aceeaşi problemă o are şi in­sta­la­ţia de telegondolă ce funcţionează în staţiunea Azuga şi care face legă­tura între baza pârtiilor de schi Sorica şi Ca­zacu cu punctul de plecare al celor două pârtii, aflat la cota 1.600. „Te­legondola a fost pusă în funcţiu­ne în decembrie 2007. Deci am prins doi ani de sezon de schi şi, cu toate astea, nu am ajuns încă la profitabili­tate. Pentru asta ar trebui să avem o medie de transport de 6.000-7.000 de turişti pe zi, timp de patru luni”, a declarat pentru SFin Vasile Richea, administratorul instalaţiei de tele­gon­dolă din Azuga. Dez­voltată de com­pania Romenergo SA în par­teneriat public-privat, în care Primăria Azu­ga a pus la dispoziţie terenul, iar Rom­energo a asigurat finanţarea de circa 5 milioane de euro, telegondola de la Azuga este departe de gradul de încărcare mi­nim care să permită re­cuperarea in­vestiţiei. „Sperăm ca atractivitatea sta­ţiunii să crească şi ast­fel să putem să creştem şi noi gra­dul de ocupare a instalaţiei. În ritmul de acum, am amortiza investi­ţia în cel puţin şase ani”, a precizat Richea, reprezentantul companiei Romenergo, proprie­tarul şi administratorul Telegon­do­lei Azuga.
În pierdere merg şi instalaţiile de telegondolă care funcţionează la Sinaia - investiţie în valoare de 7,7 mi­lioane de euro, pe care autorită­ţile locale au făcut-o în 2007, prin leasing - şi la Piatra-Neamţ. Aceasta din urmă a fost finanţată integral de Primăria Piatra-Neamţ, care a plătit pentru acest proiect 15,7 milioane de lei. Potrivit reprezentanţilor pri­mă­riei, amortizarea instalaţiei se va face în 18 ani, ceea ce arată că tele­gondola are un grad de ocupare mai mic decât cel al instalaţiilor care funcţionează la Azuga ori Constanţa. De altfel, directorul Telegondola Ma­maia, Ştefan Marin, companie care asi­gură întreţinerea instalaţiei din Piatra-Neamţ, suţine că în 2009 în­ca­sările telegondolei nemţene au fost, în medie, între 800 şi 1.000 de lei zilnic. Asta înseamnă că în cele 360 de zile de funcţionare a instalaţiei înca­sările au fost de maximum 360.000 de lei. În acest ritm, amortizarea in­vestiţiei s-ar realiza nu în 18 ani, ci în 43 de ani.
Totuşi există şi o companie care face profit din exploatarea instalaţii­lor de tip telegondolă: Ana Teleferic, deţinută de omul de afaceri George Copos. Potrivit lui Vasile Richea, care asigură service-ul pentru aceas­tă instalaţie, telegondola Postăvarul este singura care merge la limita pro­fitabilităţii, graţie numărului foar­te mare de turişti care vin la Poia­na Braşov.
În condiţiile în care telegondolele nu sunt, cel puţin deocamdată, vectori de dezvoltare locală, ci pie­tre de moară ce apasă an de an bu­ge­tele autorităţilor locale sau ale companii­lor care le administrează, deschi­de­rea de noi astfel de proiec­te nu se prea justifică economic. Mai ales da­că instalaţiile urmează să deser­vească zone ca Borşa, Vulcan sau sectorul 2 din Bucureşti, pe care, ori­cum le-am privi, au un potenţial mult mai mic comparativ cu al sta­ţiu­nilor Sinaia, Azuga sau Mamaia.