Mai multe bănci au început, de anul trecut, să ofere, la „pachet“ cu creditele de consum fără garanţii acordate clienţilor, poliţe de asigurare care să preia obligaţiile de plată a ratelor la împrumuturi ale celor care îşi pierd locurile de muncă din motive neimputabile lor (şomaj involuntar). Pe de altă parte, pe piaţă nu există produse „pure“ de asigurare contra şomajului, care să ofere compensaţii financiare pentru veniturile pierdute prin concediere.
În intervalul decembrie 2008-decembrie 2009, rata şomajului la nivel naţional s-a majorat de la 4,4% la 7,8%, numărul de şomeri crescând cu 75,8%, de la 403.441 la 709.383. Ulterior, în ia­nuarie 2010, rata şomajului a ajuns la 8,1%, în evidenţele Agenţiei Na­ţio­na­le pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) aflându-se 740.982 de persoane fără loc de muncă. Po­trivit exe­cuţiei bugetare pe 2009, din contribuţii de asigurări de şomaj sta­tul a colectat, anul trecut, suma de 1,297 miliarde de lei, cu aproape o treime sub nivelul din 2008 (1,917 miliarde de lei), în vreme ce cheltuielile de a­sistenţă socială ale bugetului de şo­maj au fost, anul trecut, de 1,937 mi­liarde de lei, mai mult decât dublu comparativ cu 2008 (917,8 mi­lioane de lei).

Ce face protecţia socială? Socializează pierderile
Astfel, chiar şi în condiţiile în ca­re asigurările de stat pentru şo-maj sunt obligatorii pentru toţi sa-la­riaţii, bugetul de şomaj tot nu a pu­tut finanţa beneficiile plătite ex­clusiv din contribuţiile colectate, di­ferenţa în minus fiind de 640 de milioane de lei. Asta pentru că sistemul public de asigurări de şomaj nu este câtuşi de puţin unul contri­butiv, cuantumul beneficiilor fiind foarte puţin corelat cu cotizaţiile lunare la sistem.
În plus, statul-asigurător nu di­fe­renţiază deloc între gradele de risc de şomaj cu care se confruntă salariaţii, băgând în aceeaşi oală an­gajatori şi ramuri economice cu si­tuaţii foarte diferite din acest punct de vedere. Însă, spre deosebi­re de o companie privată, statul îşi poate permite să înregistreze pier­deri, întrucât acestea vor fi sociali­zate.
Potrivit legii, ajutorul de şomaj lunar reprezintă 75% din salariul minim brut pe economie, la care se adaugă un procent din media câş­ti­gurilor brute salariale ale asigura­tului pe ultimele 12 luni, procent care variază de la 3%, pentru cei cu stagii de cotizare de minimum trei ani, la 10%, pentru cei care au con­tri­buit cel puţin 20 de ani. De ase­menea, durata pe care se acordă ajuto­rul de şomaj variază de la şase luni, pentru cei cu stagiu de cotizare de minimum un an, la 12 luni, pentru cei care au contribuit mai mult de 10 ani.

Selecţie adversă
Un calcul ipotetic simplu arată că un angajat care a contribuit la bu­getul de şomaj timp de 12 ani, a­vând un salariu brut lunar de 2.000 de lei, la nivelul actual al cotelor de contribuţie (0,5% angajatorul + 0,5% angajatul = 1%), a plătit în total, la stat, suma de 2.880 de lei. După cei 12 ani, în caz că rămâne şomer, va în­casa lunar un ajutor de şomaj compus din 75% din salariul minim brut pe economie (450 lei), la care se a­dau­gă 7% din media salarială a ul­ti­melor 12 luni, corespunzător cu sta­giul său de contribuţie, de peste 10 ani (140 lei), adică 590 de lei pe lună.
Dat fiind că stagiul său de cotizare îi permite să beneficieze de ajutor de şomaj pe o perioadă de 12 luni, rezultă că angajatul luat de noi ca exemplu va încasa, în total, de la stat, suma de 7.080 de lei.
În schimb, un alt angajat, care a avut, tot timp de 12 ani, un salariu brut lunar mai mic cu 50% decât pri­mul (1.000 lei) şi a plătit, în consecinţă, pe perioada respectivă, la bu­getul de şomaj, jumătate din su­ma plătită de primul angajat (adică 1.440 de lei), va primi un ajutor de şomaj lunar cu doar 12% mai mic, de 520 de lei pe lună, suma totală cu­venită pentru un an de şomaj fiind de 6.240 de lei.
De ce nu existĂ asigurĂri private?
Companiile private de asigurări nu-şi pot permite să concureze sistemul de asigurări de şomaj al sta­tului, pentru că ar ajunge în faliment. Spre deosebire de stat, asigu­rătorii trebuie să coreleze tarifele de primă percepute, beneficiile ofe­rite şi rezervele de daună constituite cu gradul real de risc al fiecărui asigurat, întrucât, în caz contrar,
şi-ar deteriora grav solvabilitatea.
Cu toate acestea, asigurătorii ro­mâni nu se înghesuie să răspundă la întrebarea „de ce nu există un astfel de produs pe piaţa româneas­că?“. În 2007, când criza de pe piaţa muncii era încă departe, un broker de asigurare, chestionat de SFin, de­clara că a purtat discuţii cu mai multe firme pentru introducerea a­cestui produs, însă fără rezultat. „Ca să vinzi o astfel de asigurare este necesar ca economia, chiar a­fla­tă în plină dezvoltare, să fie stabilă, altfel nimeni nu subscrie acest risc. În plus, în România, un astfel de produs ar fi foarte scump, din cauza riscurilor încă mari, şi, în con­secinţă, neatractiv“, spunea brokerul.

N-a funcţionat nici în SUA
În 2008, un vechi profesionist în asigurări din Statele Unite, John Hartline, a creat o poliţă de asigurare a riscului de intrare în şomaj - PayCheck Guardian -, pentru vân­za­rea căreia a încercat să intre în parteneriat cu mai mulţi asigură­tori. Contra unui tarif lunar de pri­mă de 70 de dolari, produsul oferea ca beneficiu, în cazul pierderii lo­cului de muncă, o indemnizaţie de 1.500 de dolari pe lună, timp de şase luni. Prima plată urma să se e­fectueze după cel puţin patru luni de achitare a primelor şi numai du­pă 30 de zile de la intrarea oficială în şomaj. Chiar şi cu aceste res­tric­ţii, la nici două luni de la lansarea produsului, reasigurătorul lui Har­t­­l­ine, Munich American Reassu-ran­ce, l-a forţat să oprească vân­ză­rile, retrăgându-i acoperirea.
„Un salariat cunoaşte gradul real de siguranţă al jobului său cu mult mai bine decât ar putea, vreodată, un asigurător. În consecinţă, s-a dovedit că asigurarea era cum­părată chiar de către cei aflaţi în cel mai mare pericol de a fi concediaţi. În sistemul de stat, diferenţa e făcută de obligativitatea asigurării: dat fiind că toţi salariaţii plătesc, sunt bani suficienţi pentru plata beneficiilor“, a comentat, pentru „The New York Times“, un specia­list al unei firme de consultanţă în asigurări.

O asigurare
pentru bĂnci
Volumul de restanţe mai mari de 30 de zile înregistrate de persoa­nele fizice la rambursarea credi­telor contractate a ajuns, la sfârşitul anului trecut, la 2,84 miliarde de lei, nivel aproape triplu comparativ cu finele lui 2008, când sumele res­tante erau de doar 981,2 milioane de lei, potrivit datelor BNR.
În condiţiile escaladării şomajului, pentru a evita creşterea necesarului de provizioane pentru cre­di­tele de consum fără garanţii - unde se înregistrează, de altfel, cel mai mare grad de neperformanţă - mai multe bănci au început să a­corde aceste împrumuturi „la pa­chet“ cu poliţe de asigurare, care, spre deosebire de anii anteriori, nu acoperă doar riscurile de deces şi invaliditate ale debitorilor, ci şi pe acela al pierderii locului de muncă. În acest fel, băncile se pun la adă­post, pentru o anumită perioadă, faţă de perspectiva de intrare în in­ca­pacitate de plată a celor care au luat bani cu împrumut fără să ga­ranteze cu ipotecă.

Se aşteaptă primele daune
„Date fiind condiţiile economi­ce, ne aşteptăm în perioada urmă­toare să primim notificări din par­tea clienţilor intraţi în şomaj. Ei vor beneficia de suport financiar în ba­za asigurării pentru care au optat la contractarea creditului, poliţa ofe­rind protecţie prin preluarea obli­ga­ţiei de plată a ratelor lunare pentru o perioadă de maximum 18 lu­ni, pe toată durata contractului de cre­dit“, au declarat, pentru SFin, re­prezen­tanţii UniCredit Consumer Fi­nan­cing IFN SA, divizie de credi­te de consum a UniCredit Ţiriac Bank. Po­trivit acestora, poliţele de asigurare a riscului de şomaj ata­şate creditelor de consum fără ga­ran­ţie oferite sunt subscrise către so­cietatea Cardif Asi­gurări de Via­ţă, subsidiara româ­neas­că a BNP Pa­ribas Assurance, di­vi­zia de asigu­rări a grupului fran­cez BNP Pari­bas. Costul unei astfel de asigurări se stabileşte aplicând o cotaţie de 0,15% la valoarea iniţială a creditului.
Tot prin Cardif Asigurări de Viaţă sunt încheiate şi poliţele de protecţie faţă de riscul intrării în şo­maj ale celor care au luat credite de consum fără garanţii de la Ga­rantiBank. „GarantiBank oferă în mod gratuit această asigurare clien­­ţilor care se încadrează în con­diţiile de eligibilitate la contracta­rea creditelor de nevoi personale. Până în momentul de faţă, nu am înregistrat nicio notificare eligibilă de şomaj involuntar (din partea clien­ţilor - n.r.)“, au declarat, pentru SFin, cei de la GarantiBank. Alte bănci care ataşează acest tip de protecţie creditelor de nevoi personale fără garanţii vândute clien­ţi­lor sunt BCR (prin BCR Asigurări de Viaţă), Raiffeisen şi CEC Bank (prin Groupama). De anul trecut, şi clienţii noi ai Romtelecom primesc gratuit o asigurare de şomaj, care acoperă tariful abonamentului pe o perioadă de şase luni, în cazul pierderii locului de muncă.

Condiţii de asigurare a şomajului la bănci
- poliţele de asigurare preiau plata a 6 până la 9 rate lunare la creditele contractate
- se acordă despăgubiri doar dacă pierderea locului de muncă survine după trei până la şase luni de la data intrării în vigoare a poliţei
- prima plată a despăgubirilor nu se face automat după pierderea locului de muncă, ci după o perioadă de aşteptare care poate fi de 10 până la 90 de zile
- documente necesare pentru aprobarea cererii de despăgubire: copie după actul de identitate al asiguratului, documentul prin care a fost notificat de către angajator asupra încetării angajării, copie după contractul de muncă şi după carnetul de muncă, certificatul de înregistrare ca şomer la ANOFM, dovezile de plată de către ANOFM a indemnizaţiilor de şomaj.