Ceea ce detaşează romanul lui Constantin Stan „Trăieşte şi mergi mai departe“ (Editura Pămîntul) din noianul de cărţi de proză e calitatea scriiturii. Autorul ştie să scrie. Înainte de subiect, de rezolvările situaţiilor stă reuşita modului de a le ex­pu­ne. Prozatorul are „know how“. E şi înzestrare nativă, dar este şi multă meserie, deprinsă mai în­tâi la cenaclurile generaţiei ’80, şcoala desantistă, şi exerciţiu personal. Cu­vintele stau bine în frază, nu există nicio ne­glijenţă. Personajele vorbesc credibil, dialogul are o fluenţă deosebită. Observaţia se face cu fineţe, precizie, relevanţă. Aşa cum se ştie, poate, Constantin Stan este reputat pentru atenţia excesivă acordată scrisului său şi zăbava lungă pe manuscris. Iată însă că şi acest roman, executat foarte repede, după cum o atestă datarea de la final, are toate calităţile volumelor sale gestate înde­lung.
Povestea e desigur palpitantă, cu ceva autobiografie la mijloc. Un tânăr ziarist ajun­ge, prin anii ’80, la bordul unei nave româ­neşti, un mineralier cu numele anodin „Brea­za“, la Paranaguá, port brazilian al ora­şului Curitiba, localitate relativ măruntă, abia ajunge azi pe la 140.000 de locuitori. Acolo personajul, căruia naratorul i se adre­sează la persoana a II-a, şi colegii lui din echi­paj ajung la „Winners“, o cârciumă care e şi bordel. Portul întreg cu „Winners“ cu tot e un paradis al sexului pe bani puţini.
Acolo românul va întâlni iu­bi­rea, va trece prin diferite pe­ri­pe­ţii, dar, fireşte, va trebui, după un timp, să se îmbarce pe „Brea­za“, să o abandoneze pe devotata şi drăgăstoasa nimfă Calypso ca­re se numeşte Silvana. Va reveni la Penelopa lui pe care o cheamă Maya. Nimic nou în desfăşurare, dar povestitorul ştie să creeze in­teres pentru ea, să dozeze sus-pan­sul, mai pe scurt să poves­teas­că. Apar şi ingredientele exotice: prostituţia braziliană, dro­gu­rile, performanţele sexuale ale marina­rilor nesăţioşi, istoria doctoraşului gay al navei, micile episoade de contrabandă.
Cursivitatea povestirii şi modul tehnic de a trata fiecare frază creează o lectură plăcută. Există şi o „filosofie“ indusă în text, o morală  a întâmplării, expusă neostentativ, dar insistent prin numărul de reluări. Este enunţată încă din titlu: trăieşte şi mergi mai departe, nu te opri, întoarce roata ca să se rostogo­leas­că înainte, nu zăbovi şi nu regreta!
Nu poate fi întâmplător recursul la un personaj care, deşi nu e marinar, călătoreşte pe mişcătoarea mărilor singurătate! Periplul, valul, mitul odiseic se potrivesc cu teza cărţii. De fapt, nici Ulise nu era marinar în sen­sul strict, fiind între altele şi rege, ci un călător, un pasager.
Constantin Stan, autor de romane „gre­le“, se joacă într-un fel în această carte, îşi exer­sează virtuozitatea pe o temă simplă pe care o scoate din banalitate şi clişeu, ceea ce e în sine o performanţă. El face digitaţie ţi­nându-se în formă pentru următorul tur de forţă.