La doar 27 de ani este director general al unei crame cu 100 de hectare, o proprietate de dimen­siune mică faţă de giganţii industriei, dar destul de mare faţă de media podgoriilor din ţară. Are mână liberă în selectarea persona­lului, experimentarea cu drojdii şi butoaie sau alegerea stilului de vinificaţie. Generaţia sa va „face diferenţa” în drumul de la cantitate la calitate, de la vinuri „de băut cu burta” la vinuri „de băut cu inima”.

Crama Basilescu are rezonanţe istorice - proprietăţi interbelice, transformarea unei fabrici de bere în fabrica de spumante Zarea… Cum ai ajuns, atât de tânăr, să porţi o responsabilitate atât de mare?
După ce am terminat Facultatea de Horticultură din Iaşi, cu specia­lizarea Oenologie, am obţinut un post de inginer tehnolog la DAVINO. Eram, practic, un executant, fără pu­tere de decizie. Printr-un joc de circumstanţe - ştiţi cum circulă informaţiile în asemenea zone -, am aflat că este disponibil un post de vinificator la Crama Basilescu. Am dat interviul şi am fost angajat pe loc, a doua zi m-am prezentat la muncă.

Şi nu te-au luat oamenii locului peste picior? „Băi, puş­tiule, nu ne înveţi tu pe noi să facem vin…”
M-am înţeles de la început cu proprietarii să am mână liberă în tot ce fac. Meseria mea este să produc vin, pentru asta sunt plătit. Aşa că eu le spun ce trebuie să facă, iar ei fac. Aşa funcţionează lucrurile. E drept, am fost nevoit să schimb vreo trei echipe până au ajuns să funcţioneze lucru­rile… Dar acum totul este aşa cum   mi-am dorit, iar recunoaşterea faptului că am făcut bine tot ceea ce am făcut a venit prin avansarea pe postul de director general. Asta din punctul de vedere al organizării. În ceea ce pri­veşte vinul: nu sunt un colecţionar de insigne şi medalii, însă cred că e o recunoaştere importantă numărul de medalii pe care le-au primit vinurile noastre, chiar dacă suntem o cramă foarte tânără în comparaţie cu ju­că­torii consacraţi (aur pentru Sauvig­non Blanc, argint pentru Tămâioasă Românească şi Busuioacă la Vinvest, argint pentru un Cabernet şi două Fe­teşti Negre la Concursul Internaţio­nal de Vinuri, Bucureşti, 2009 - n.r.).

Discursul acesta despre calitate, merite, tradiţie şi recunoaşteri răsună din fiecare hrubă cu poşirci. Ce înseamnă, de fapt, calitate?
Peste tot, deci şi la noi, totul în­cepe din vie. Adecvarea soiurilor la terroir, organizarea suprafeţelor, normarea cantităţilor… De exemplu, noi avem 28 de hectare de Fetească Nea­gră concentrate în aceeaşi zonă, în a­cest mod se face simţit efectul de terr­oir. Avem plantaţii vechi, cam 50 de hectare, care au rămas pentru că produc struguri de mare calitate. În rest, am scos şi am replantat 20 de hectare, restul de 30 urmând să fie replantate în 2011, sunt deja prinse în proiecte de reconversie. Însă cel mai important la noi este faptul că tăiem mult în verde (procedeu de înlăturare a unor corzi şi struguri nedoriţi în timpul primăverii, pentru a aduce un plus de calitate strugurilor rămaşi - n.r.). Producţia noastră este cam la ju­mătate de potenţial… La Fetească Nea­gră noi scoatem trei tone pe hectar, şi niciun soi nu trece de 7 tone (în con­di­ţiile în care producţia obişnuită va­riază de la 7-8 tone la Fetească Neagră la 15 tone pentru alte soiuri - n.r.).

Se spune că SAPARD-ul a dus la uniformizarea vinurilor, prin impunerea unor cote de producţie… Tăierea sadică a viei e un efort de ieşire din această uniformizare?
Cred că este o exagerare. În niciun caz nu e vorba de standardizare sau de uniformizare, pentru că există mii de variabile de luat în calcul, de la nor­marea producţiei, prin toate eta­pele tehnologice, inclusiv alegerea va­selor, a drojdiilor… Standardizarea a fost impusă doar din punctul de ve­dere al capacităţii de producţie, care nu poate fi sub 500 de tone pe an. Dar capacitatea de producţie nu te obligă să produci atât de mult. Noi putem strânge mult mai mult de pe 100 de hectare şi, cu toate acestea, procesăm doar 300 de tone pe an, pentru că tăiem foarte mult…

Ca producător de vin, ce poţi să le spui românilor ca s-o lase mai uşor cu berea şi să mai rărească rachiul?
Că vinul îi ajută pe oameni să se îm­prietenească… Vinul bun înveseleşte inima, cum se spune, lucru pe care nicio altă băutură nu-l face. Cred că românii beau multă bere şi pentru că berea e mai greu de falsificat... Şi aş mai spune că suntem a cincea ţară din lume ca suprafaţă viticolă, eram al şaptelea producător… E păcat să nu bem vin.

Aţi început destul de timid, însă de anul acesta vă pregătiţi să intraţi cum trebuie pe piaţă…
Şi o să continuăm să fim pru­denţi. Liniile premium nu vor fi dis­ponibile decât în HoReCa şi în magazinele specializate, cu prestanţă. Şi pentru liniile mai accesibile vom avea grijă să ne alegem atent parte­nerii. Deja e un întreg haos pe piaţă, sunt mii de etichete, sunt multe importuri, consumatorii sunt dez­orientaţi, e greu de intrat pe piaţă dacă nu ai o strategie clară.