Mare curaj ca, în vremuri de restrişte ca astea pe care le trăim, să deschizi un res­taurant. Al n-lea restaurant cu iz ita­lie­nesc. Scumpuţ. Pretenţios. La un de­mi­sol. Cu o decoraţie minimalistă, de parcă ar fi filmul vreunei triste speranţe regizorale. Stâlpi înveliţi în imitaţie de marmură. Pereţii crem. Ceva lămpi şi a­plice „design“. O frumoasă fotografie ve­neţiană. Un salon „cafenea“ elegant, cu mobilier din piele (sau imitaţie de piele) neagră. Carori mari de pardo­seală. Minimalist, vă spun. Vin aici la un dejun cu Cl., care ar vrea să marketăm des­chi­derea unui circuit motociclist. În vre­me de criză? Mă rog! Mai bine să cer­cetăm meniul şi să ne alintăm gâtlejul căci afară ninge năvalnic şi iarna a­me­ninţă să nu se mai termine nicicând. Câte un pahar de Sauvignon Blanc Do­me­niul Coroanei, ca să facilităm lectu­ra, şi, iată, am şi făcut alegerea pri­mu­lui fel. Pentru mine o să fie un tartar de ton, iar pentru Cl. o salată a casei cu piept de raţă afumat, gorgonzola, stru­guri nuci pe un pat de salată verde. A­mândouă intrările corecte, dar nici nu puteai să te aştepţi la altceva. Pentru fe­lul al doilea e mai greu, căci frigul de afară, mai mult decât raţiunea, te în­deamnă spre îmbuibare.  Aleg un antricot de vită la grătar, unul mediu, de 300 de grame, împreună cu un cartof copt cu unt şi o salată verde, în timp ce comeseanul alege pe lângă salata ver­de (una separată, nu a mea) cotlete de miel cu legume la grătar şi cu un sos  (de fapt o reducţie) de balsamic. Antri­co­tul îşi merită toate paralele, iar privite de departe, cotletele par straşnice. La alte mese: fete de la o firmă de avoca­tură discutând contracte şi doi geambaşi de terenuri discutând cum se cu­vi­ne... fotbal. Noi, care de mult ne-am terminat vinul alb, ne delectăm din piv­ni­ţa şi ea minimalistă a locului cu un Castel Bolovanu, care se pare că a scă­pat de buşonizarea pe care o au su­rate­le sale din alte cârciumi. De comun a­cord renunţăm la desert, mai ales că pe listă sunt puţine şi lipsite de interes. Tot în bună antantă ne hotărâm la un ex­pre­sso, pe care îl sirotăm şi apoi, constrânşi de programe, ne despărţim.
N-am ajuns la nicio concluzie privind a­facerea noastră, dar cum spune proverbul: „primăvara e un bun sfetnic“ şi cum până la primăvară mai e… Un cuvânt şi despre serviciu: tare amabil şi răbdător, dacă ţinem cont de faptul că amândoi suntem cârcotaşi, nu glumă. În conse­cinţă, o concluzie se impune: bun res­tau­rant de prânz, de nota 7.

Trattoria del Conte
✔ Str. Olari nr. 7A
✔ Tel.: 021.211.60.40
✔ 245 lei pentru două persoane