Key speaker la Business of Luxury Forum în acest an va fi Cornelia Zicu, chief creative officer la Red Door Spas
Piaţa luxului înseamnă mult mai mult decât lucruri strălucitoare şi scumpe, mai mult decât milionari făcuţi peste noapte care aruncă sume groteşti pentru un accesoriu şi nu are decât tangenţial de-a face cu întâlnirile zgomotoase din cluburile de fiţe. Mişcările pieţei luxului sunt, în primul rând, cele care anticipează ce se va întâmpla cu întreaga piaţă peste câteva luni, dat fiind că obiceiurile de consum ale indivizilor dotaţi financiar se modifică în urma informaţiilor „la prima mână”. Participanţii la Business of Luxury Forum (BLF) ştiu acest lucru mai bine decât oricine.
Seria de seminarii anuale dedicate pieţei luxului a debutat în 2004, sub numele de „Luxury Days”, într-un moment în care piaţa era încă foarte necoaptă, însă existau multe ambiţii de dezvoltare. Organizatorii, CPP-Management Consultants, singura companie de consultanţă specializată în piaţa luxului din Europa Centrală şi de Est, au reuşit încă de la acea ediţie (care a reunit doar 20 de participanţi, toţi având un cuvânt greu de spus pe piaţă) să aducă în faţa auditoriului un keyspeaker de top: vicepreşedintele Dolce & Gabbana - unul dintre cele mai vândute branduri pe piaţa autohtonă la acel moment. Din păcate, rapid după ce denumirea de Luxury Days începea să se împământenească, a apărut şi Luxury Show, un eveniment pur românesc, în care halele din Romexpo au devenit peste noapte ateliere de aurit brelocuri şi telefoane. Cine a ajuns vreodată la aceste evenimente îşi aduce aminte cu oroare despre debandada de produse, care mai de care mai departe de orice concept de lux (inclusiv trotinete cu motor, rătăcite printre bolizi de lux). În consecinţă, pentru a înlătura orice confuzie, Luxury Days a devenit Business of Luxury Forum. An de an, alături de evaluările profesioniste ale diverselor segmente ale pieţei de lux, forumul aduce în faţa participanţilor şi degustări ale celor mai bune vinuri româneşti şi de import, degustări de trabucuri, demonstraţii de parfumerie sau chiar prezentarea unei cabine „first class” a unei companii aviatice. În acest an, BLF se va desfăşura pe data de 16 martie, în cadrul Capital Plaza Hotel, şi va acoperi toate segmentele industriei de lux - hotelărie, spa, modă, turism, accesorii, orologerie şi bijuterie, concepte organice, gourmet, vinuri şi spirtoase fine, companii aeriene. Cea mai exotică prezentare va fi cea a conceptului „Dinner in the sky” - cina de lux servită pe o platformă suspendată la o înălţime de 50 de metri. De asemenea, va fi prima ediţie a Forumului care se va încheia cu o gală de tip „black tie, champagne & caviar”.
Oportunităţi regionale
Piaţa românească de lux a pierdut mult în 2008 şi 2009, însă nu există niciun motiv major de îngrijorare. Câţiva dintre jucătorii tradiţionali au reuşit chiar să se extindă în această perioadă marcată de convulsii financiare: Galt a deschis un nou magazin în zona Hotelului Radisson, Helvetansa şi-a mutat brandurile de top în noul magazin de pe Calea Victoriei, Montblanc a investit destul de mult într-un magazin la parterul proaspăt renovatului Hotel Continental, iar Chronolink şi-a urmat planurile de dezvoltare anunţate anterior şi a transformat magazinul multibrand din Hotelul Marriott într-un monobrand Rolex, celelalte branduri ale firmei fiind mutate chiar în cubiculul alăturat, unde compania a deschis magazinul Ellinas (Boucheron, Tudor, Mikimoto). „Este normal, pentru că băncile continuă să finanţeze acest tip de dezvoltare. În cazul unui magazin de lux, mare parte din investiţie o reprezintă stocurile, iar aici este vorba despre produse a căror valoare nu scade în timp, ci rămâne constantă sau poate chiar să crească”, explică Oliver Petcu, organizatorul Business of Luxury Forum.
Chiar şi după doi ani de criză, România continuă să se afle în faţa a numeroase oportunităţi de consolidare şi de creştere a pieţei de lux. În primul rând, în contextul regional, este vorba de impenetrabilitatea de care dă dovadă piaţa poloneză, chiar şi pentru branduri mari şi chiar şi după ce economia nu a dat niciun semn de criză, pe de o parte, şi de prăbuşirea rapidă a economiei ucrainene, şi implicit, de scăderea abruptă a consumului de lux, deşi mulţi analişti vedeau în această ţară viitorul El Dorado.
Cornelia Zicu, în premieră
Pentru presa din România, dar şi pentru cele mai importante reviste de lifestyle din lume, Cornelia Zicu este una dintre cele mai căutate personalităţi. În primul rând, pentru că nu face parte din acea categorie de vedete care caută să-şi exploateze imaginea în orice fel. Ba dimpotrivă, numărul de interviuri oferite în ultimii ani este invers proporţional cu numărul de jurnalişti care au încercat să o abordeze.
Povestea Corneliei Zicu este ruptă din cărţile cu basme. A ajuns în SUA în 1992, împreună cu soţul şi cu fiul în vârstă de patru ani, după ce a trecut printr-o tabără de refugiaţi. Cineva i-a ajutat să găsească un apartament şi le-a oferit 200 de dolari pentru o saltea.
În România, Cornelia Zicu (foto) încercase să transforme cosmetica într-un soi de opoziţie la urâţenia sistemului comunist. În America, a rămas uimită că oamenii din Central Park, deşi păreau să nu sufere din cauza lipsurilor, aveau feţe îngrijorate, obosite, inexpresive. Decizia de a continua cu tratamentele faciale a venit în mod natural. După cursuri de specializare şi nouă ani petrecuţi la Peninsula Hotel în New York, a reuşit să-şi deschidă propria afacere, un spa în care să poată oferi cele mai bune tratamente, după reţete şi metode proprii. Astfel, în 2005, într-un moment în care piaţa era atât de aglomerată încât nimeni nu credea că se mai poate face ceva nou, a apărut Cornelia Spa, un brand care a devenit rapid legendar datorită băilor româneşti cu ceai şi a tratamentelor cu nămol românesc. Ziarele şi revistele glossy au lăudat continuu noul spa, afacerea a luat amploare, iar Cornelia Zicu şi-a lansat propria linie de cosmetice, Cornelia Essentials, devenită rapid un accesoriu obligatoriu pentru cele mai multe spa-uri din lume. La începutul lui 2008, Cornelia Zicu a ajuns la o serie de diferende ireconciliabile cu partenerul care a ajutat-o să-şi lanseze afacerea şi a părăsit compania. La sfârşitul anului însă, a „revenit pe piaţă”, ca Worlwide Chief Creative Officer la Red Door Spas, unul dintre cele mai vechi şi mai solide branduri de spa de lux din lume.
Speaker-ii Business of Luxury Forum 2010
Maurizio Aschero - Chief Operating Officer al HELEN MARLEN Group, cel mai mare grup de retail pentru modă şi accesorii de lux din Ucraina, care operează francize exclusive Burberry, Gucci, Yves Saint Laurent, Salvatore Ferragamo şi Roberto Cavalli, precum şi câteva mari magazine multibrand, în care sunt prezente nume ca Jimmy Choo, Prada, Loro Piana, Sergio Rossi sau Versace.
Michael Rotenberg - Un nume greu al industriei electronice, devenit producător de vinuri de lux în Ceptura, Dealu Mare. Merlot Rotenberg şi Menestrel fac parte dintre cele mai apreciate vinuri ale anului trecut, an de debut pentru această companie.
Andreea Ionescu - Brand maker la ConsultWare, unul dintre cei mai importanţi oameni de marketing din România, a deţinut poziţii de top la companii precum Vodafone, AD Pharma sau Metro Cash & Carry.
Magdolna Ruzsa - Unul dintre cei mai importanţi retaileri de lux din Ungaria, reprezentând magazinele Fidji Couture, distribuitor exclusiv de Christian Dior, Lanvin, John Galliano şi Versace.
Cătălin Ştefan - General Manager la Capital Plaza Hotel, unul dintre cei mai tineri manageri de top din industria ospitalităţii şi gazdă a conferinţei Business of Forum.
Liliana Paraipan - Fondator al reţelei Eden Spa, primul concept de spa de lux din România.
Mihai Ceciu - Singurul român absolvent al şcolii de orologerie Wostep-Neuchatel din Elveţia, recunoscut ca unul dintre cei mai buni zece specialişti Omega din lume.
Lucian Marinescu - Manager al Trend Hospitality, lider de piaţă în consultanţă şi management în industria ospitalităţii din România şi reprezentant al Wyndham Hotel Group în România, Bulgaria şi Moldova.
Jean Dumitrescu - Manager Jet Unlimited, broker privat de jeturi şi jucător cu experienţă pe piaţa de cosmetice, parfumuri şi orologerie.
Vor mai desemna speakeri şi Oliviers&Co, Technogym şi Canali.