Anul trecut a fost dezastruos pentru toată industria modei de lux, iar e­fectele au fost mai adânc re­sim­ţite de companiile mici şi de cele cu o reţea de distribuţie concentrată fie pe plan naţional, fie exclusiv european. Giganţii modei au reuşit, în tot acest timp, să compenseze pierderile de pe pie­ţele tradiţionale - Eu­ro­pa şi SUA - prin creşterile mari din China, O­rien­tul Mijlociu şi Rusia. Dar pentru că sfârşitul lui 2009 nu pare să fi adus creşterile scontate, iar prog­­noza pentru 2010 e încă pesi­mis­tă, implicarea guvernelor pare inevita­bilă. Franţa a făcut primii paşi.
În 2009 piaţa hainelor „de de­signer“ a fost scuturată de falimente: rând pe rând au că­zut Yamamoto, Gianfranco Ferre, Chris­tian Lacroix, Cacharel şi Esca­da. Unele case au fost salvate de in­ves­titori, altele încă aşteaptă, dar e cert că niciunul dintre brandurile con­sacrate nu vrea să dispară pur şi simplu de pe piaţă. Marea proble­mă, în condiţiile în care par să exis­te destui investitori dispuşi să scoa­tă casele de modă din fali­ment, este proprietatea viitoare asupra acestor bran­­duri. Mulţi dintre banii dispo­ni­bili pe pia­ţă vin din China, India şi Orientul Mij­lociu, iar ta­bloul ge­ne­ral amin­teşte de invazia de inves­tiţii japoneze în branduri america­ne din anii ’90.
Însă brandurile sunt, dincolo de afaceri, profituri şi contribuţii la bu­get, parte din imaginea unei ţări. De curând, acest aspect şi-a relevat su­bit semnificaţia, în clipa în care mi­nis­trul economiei din Franţa, Chri­s­tian Estrosi, a anunţat că gu­vernul va în­fiinţa o bancă specială pentru desig­neri şi artizani, „care constituie o par­te a moştenirii culturale a Fran­­ţei“, după cum nota „Financial Ti­mes“. „Ban­ca pentru modă“ va o­feri împrumuturi garantate de stat tuturor ju­cătorilor de pe această pia­­ţă care se confruntă cu dificultăţi fi­nan­cia­re sau sunt a­me­ninţaţi de faliment. „Vreau ca Pari­sul să ră­mână capitala mondială a mo­dei“, spunea Estrosi la sfâr­şitul lui ianua­rie. Conform ad­junc­tului mi­nistrului, Sylvain Ro­ques, insti­tu­ţia de credit îşi va începe activitatea la sfâr­şitul lunii martie.
În setul de măsuri preconizat pentru sprijini­rea creatorilor de mo­dă mai este inclusă şi per­mi­siu­nea de a se lucra pes­­te 35 de o­re pe săptă­mână (mai ales în contextul „săp­tă­mânilor mo­dei“ şi al altor eve­ni­men­te similare). De ase­menea, sta­tul fran­cez ia în considerare des­chi­de­rea unei şcoli de top de design şi cre­aţie, scopul declarat fiind acela de a ri­va­liza consacrata St. Martin’s School din Anvers, Belgia.
Se pare că mare parte din afirmaţiile lui Estrosi sunt rezultatul în­tâlnirii oficialului cu „dia­vo­lul“ Anna Wintour, şefa reţelei Vogue şi u­nul dintre cele mai influente perso­naje din lu­mea modei, întâl­nire ce a avut loc cu doar o zi înainte de a­nunţarea oficială a iniţiativei guvernamentale. Chiar şi fără intervenţia Annei Win­tour însă, cu siguranţă exis­tau deja su­fi­ciente pro­-bleme în in­dustria mo­dei din Fran­ţa cât să oblige guvernul să ia mă­suri. Cea mai importantă dintre acestea este păstrarea produc­ţiei în interiorul ţării, în con­diţiile în care gigan­ţii lu­xului au mutat deja mare parte din manufacturi în Eu­ropa de Est şi Asia. Fir­mele „conservatoare“, precum Her­mes şi Dior, au ajuns să su­fere pier­deri semnificative din sim­plul motiv că îşi păstrează eti­che­ta „Made in France“. În plus, Pa­ri­sul se afla cu un pas-doi în urma altor „capitale ale modei“, precum Lon­dra, New York, Milano sau Ber­lin, unde primele măsuri de sprijinire a industriei au apărut cu a­proa­pe un an în urmă. În Franţa, segmentul modei de lux creează în prezent 125.000 de locuri de muncă, iar veni­turile aduse de industrie fac din a­ceas­tă ţară unul dintre pri­mii trei fur­nizori de lux pe plan mon­dial. 2009 a fost însă un an a­proape dezastruos, cu o scădere de 8% a vânză­rilor de produse de lux pe plan global. Nici 2010 nu se anunţă bun: optimismul progno­ze­lor din oc­tombrie-noiembrie 2009 a fost brusc de­zum­flat de vânzările sub aşteptări din pe­rioa­da Săr­bătorilor, iar creş­terea de 5-6% aşteptată a fost brusc re­eva­lu­ată la un mărunt +1% (conform esti­mă­­rilor publicate în ianuarie de com­pania americană de consultanţă Bain &Co.).

Italia şi SUA - abordări diferite
Dacă Franţa se pregăteşte să în­fi­in­ţeze o bancă pentru creatori de mo­dă, Italia a preferat să pompeze di­rect bani în conturile firmelor cu dificul­tăţi şi să ofere sprijin în zona taxe­lor şi impozitelor. La începutul lui 2009 guvernul italian a anunţat înfi­in­ţarea unui fond de ajutorare a companiilor mici şi mijlocii, iniţial de do­uă miliarde de euro, bani din ca­re ur­mau să fie plătite salarii în­tregi an­ga­ja­ţi­lor unor firme cu acti­vi­tatea temporar sus­­pendată. În ace­eaşi perioa­dă s-a dis­­cutat şi despre scutirea de ta­xe a fe­­meilor angajate în industria mo­­dei, care creează, în prezent, între 800.000 şi un milion de locuri de muncă.
Pe de altă parte, în SUA nu există nicio acţiune coordonată la nivel gu­ver­­namental. În schimb, par­te­neria­te­le public-privat care implică giganţi ai mo­dei, presă de specialitate, retaileri de top şi adminis­traţia locală a marilor oraşe (Los Angeles, New York şi Washington D.C.) au de­venit lucru­ri obişnuite, iar în New York prima­rul iese la tribună şi îi trimi­te pe ce­tă­ţeni la cumpără­turi. Dincolo de proble­me­le şi dile­me­le morale ale consu­meris­mului, exclamaţia Verei Wang (foto) de la începutul cri­zei a devenit slogan naţional: „Dacă nu cumpăraţi, rămânem cu toţii şomeri!“.