Banca Naţională consideră că dobânzile la credite sunt în conti­nuare extrem de ridicate, în pofida reducerii dobânzii de referinţă, numai că există în România un cămătar care percepe o dobândă anuală nu de 15%, ci de 36,5%: Fiscul. Reciproca nu este valabilă, Fiscul român fiind expert în ridicarea de piedici legislative şi administrative împotriva perceperii de dobânzi de la stat, în condiţiile în care sumele pe care le datorează contribuabililor sunt de ordinul miliardelor de lei.

Costurile actualei crize economice au fost suportate (şi continuă să fie) în integralitate de sectorul privat. Sta­tul este singurul agent care nu duce lipsă de lichidităţi, cu largul concurs al BNR şi al băncilor comerciale. Con­tribuabilii români au fost şi sunt confruntaţi cu o criză de lichiditate fără precedent. În disperare de cau­ză, ei au apelat, în vederea asigurării unui minim cash-flow, la o soluţie extremă: creditul fiscal. Pentru a fa­ce faţă nevoilor de lichidităţi şi puse în faţa îngheţării creditării ca urma­re a setei extraordinare de bani a Mi­nisterului Finanţelor Publice (MFP), unele companii private preferă să-şi amâne plata impozitelor. Numai că nici nu ştiu ce le aşteaptă! Dacă, atunci când se serveşte, acesta ia cu două mâini şi nici nu plăteşte do­bândă, în momentul în care este ne­voit să împrumute pe alţii, percepe o dobândă de 0,1% pe zi, adică 36,5% pe an!
 
„Politica statului român de calculare şi colectare a dobânzilor la im­pozite şi taxe, de la contribuabilii car­e întârzie cu plata, a alunecat pe nebăgate de seamă, de-a lungul ani­lor, până într-o zonă de absurd absolut“, susţine Sorin Istrate, Managing Partner al Contexpert. Istoria acestor dobânzi penalizatoare îşi are origi­nea în anii ’90, ani caracterizaţi de un nivel ridicat al inflaţiei. Pentru ca inflaţia să nu erodeze veniturile sta­tului în cazul în care un contribuabil ar fi preferat să apeleze la credit fiscal, diferitele guverne au practicat pe­nalităţi şi dobânzi ridicate, pe care uşor, uşor au încercat să le coboare în pas cu inflaţia. Începând cu 2004 însă, dobânzile penalizatoare şi in­fla­ţia au căpătat direcţii divergente: primele s-au majorat, în timp ce dezinflaţia s-a consolidat. Aşa se face că în prezent se plăteşte o dobândă anuală de 36,5% la o inflaţie decembrie la decembrie estimată pentru acest an la 4-4,7%. „Deci nu mai este de mult vorba despre a compensa statul pentru eventuale pierderi fi­nanciare datorate inflaţiei, ci de o foarte înfloritoare afacere a statului, care «împrumută» bani firmelor cu o dobândă de 10 ori cât inflaţia“, sus­ţine Istrate.

Romånia - campioană la jecmănit privaţii

Comparativ cu celelalte state eu­ropene, România este campioană la acest tip de cămătărie. În Germania, nivelul dobânzilor penalizatoare este de 12% pe an, în condiţiile în ca­re inflaţia este de 2,8%, iar în Franţa nivelul dobânzilor este de 14,8% în condiţiile unei inflaţii de 3,2%. În sta­tele vecine situaţia este chiar mult mai prietenoasă companiilor. Fiscul bulgar, de exemplu, percepe o do­bân­dă egală cu cea de politică monetară a băncii centrale plus 10 puncte procentuale. În Letonia, ţară cu o ra­tă a inflaţiei de 15%, se achită pena­li­tăţi de 0,05% pe zi, şi anume 18,25% pe an. Astfel, în România raportul dintre dobânda percepută de Fisc şi rata inflaţiei este dublu faţă de ur­mă­toarea clasată din UE - Franţa. Argumentul potrivit căruia o mic­şo­rare a penalităţilor ar duce la o redu­ce­re a gradului de colectare a venitu­rilor fiscale nici nu poate fi luat în cal­cul atât timp cât acest grad este ex­trem de redus în România, multe companii protejându-se de abuzul statului într-o perioadă de criză prin intrarea în reorganizare judiciară. Potrivit unor surse apropiate ANAF, se pare că oficialităţile române iau în sfârşit în calcul reducerea la jumă­tate a dobânzii (la 0,05% pe zi), voci mai prietenoase companiilor private avansând chiar ideea unei dobânzi de 0,03%.

Doar 3% din companii cer dobånzi la întårzierea rambursării TVA

Dar ce se întâmplă în celălalt caz în care statul amână plata a miliarde de lei datorii pe care le are la compa­niile private? Mai nimic. Potrivit u­nui studiu Deloitte de la sfârşitul a­nului trecut, doar 3% din companiile care au înaintat cereri pentru rambursarea TVA de la stat au solicitat şi do­bânzi de penalizare pentru întâr­zierea plăţilor. „Pentru moment, doar 3% din companiile care au înaintat cereri pentru rambursarea TVA-ului au solicitat şi dobânzile de întârziere a plăţilor. Dobânzile reprezintă un drept implicit al contribuabililor, dar companiile chestionate s-au ară­tat rezervate în privinţa beneficiilor imediate, invocând eventuale repercusiuni din partea autorităţilor. O soluţie ar fi ca legislaţia să prevadă plata automată a dobânzii, în cazul în care organele fiscale depăşesc pe­ri­oada legală pentru soluţionarea rambursărilor“, se arată într-un stu­diu al firmei de consultanţă De­loitte România. Potrivit documentului, rea­lizat după chestionarea a 130 de directori financiari şi coordonatori ai departamentelor de taxe din tot atâtea companii, peste 40% din firme au aplicat pentru rambursarea TVA, din 2007 şi până în prezent, solici­tând sume mai mari de un milion de euro. Deloitte susţine că recupera­rea cu întârziere a sumelor de TVA nu afectează doar fluxul de lichidi­tăţi, ci poate lipsi companiile de o re­sursă vitală pentru supravieţui­re. Termenul legal de 45 de zile de rambursare a TVA este depăşit cu non­şalanţă de Fiscul român. 42% din re­pondenţii studiului Deloitte care au aplicat pentru rambursare de TVA susţin că li s-au soluţionat cererile în­tr-o perioadă cuprinsă între 3 şi 6 luni, 25% s-au confruntat cu întâr­zieri de peste 6 luni, iar 8% au primit rambursarea după mai bine de un an.

Studiu de (ne)caz
O companie a depus o cerere de ram­bursare a TVA, prin compensa­rea impozitului pe profit pe care îl avea de plătit. Fiscul iniţial întârzie şi într-un final refuză, din motive ex­trem de abigue, să-i accepte retur­narea de TVA. Drept urmare, începe să-i perceapă firmei respective pena­li­tăţi pentru neplata la timp a impo­zi­tului pe profit. Firma depune o contestaţie, Fiscul dispunând reface­rea controlului. De data aceasta au judecat corect şi au dispus efectuarea rambursării de TVA, care a avut loc la doi ani (?!) de la cererea ini­ţială. Au refuzat în schimb să plă­teas­că dobânzi pentru cei doi ani în care s-au folosit de banii contribuabilului. În plus, nu au renunţat nici la solicitarea de dobânzi pentru ne­plata la timp a impozitului pe profit (36,5% pentru fiecare dintre cei doi ani), chiar dacă fusese eroarea lor şi contribuabilul depusese o cerere de compensare a TVA de rambursat cu impozitul pe profit datorat.

Deducerile personale, neactualizate cu inflaţia din 2004
În momentul introducerii cotei unice de impozitare, au fost calculate deduceri personale la impozitul pe venit astfel încât persoanele cu salarii mici (impozitate cu 16%) să nu aibă de suferit în urma introducerii cotei de 16%. Cu alte cuvinte, pentru ca salariul net al acestora să nu se diminueze. Ceea ce nu se ştie e că până în 2004 deducerile erau actualizate cu rata inflaţiei, ceea ce însă nu s-a mai întâmplat în variatele guvernări liberale, democrat-liberale şi social-democrat-liberale. Cu alte cuvinte, deducerile s-au erodat considerabil cu rata inflaţiei (9,30% în 2004, 8,60% în 2005, 4,87% în 2006, 6,57% în 2007 şi 6,74% în 2008).