Profilul candidatului la un loc de muncă în străinătate

de Stefania Enache in Piata muncii pe 12 Februarie 2010, 21:32

  • print
  • rss

Din statisticile site-ului de re­crutare MyJob reiese că a­nul trecut interesul româ­nilor pentru un job în străinătate a crescut de cinci ori. Cele mai multe solicitări au venit din partea celor care activează în domenii tehnice, precum chimia, petrochimia, IT&C şi medicina. Cei mai mulţi dintre cei care au emigrat în scop lucrativ au ales Germania, Franţa şi Olan­da. De asemenea, foarte mulţi dintre specialiştii în domeniul petro­lier s-au îndreptat către Emiratele Arabe Unite, Oman şi Qatar.
Potrivit statisticilor, locuitorii din Bucureşti şi judeţele Moldovei aleg să aplice pentru un post dis­po­nibil în turism sau agricultură, în timp ce pentru locuri de muncă în medicină şi inginerie navală, doritorii cei mai mulţi sunt din Cluj-Na­poca, Sibiu şi Constanţa. Candi­da­ţii cei mai activi în ceea ce pri­veşte joburile în străinătate sunt băr­baţii, în proporţie de 79%, în timp ce doar puţin peste o cincime din nu­mărul total de solicitări (21%) apa­rţin persoanelor de sex feminin. Din punctul de vedere al vâr­s­tei se observă o creştere a interesului pentru străinătate în rândul tinerilor între 23 şi 30 de ani, de la o cincime din totalul aplicanţilor în 2008 la peste 33% în 2009. Potrivit datelor colectate de site-ul de re­crutare, cei mai mulţi români care îşi doresc un loc de muncă peste ho­tare (52%) sunt specialiştii care au ceva experienţă în câmpul mun­cii şi vârsta cuprinsă între 30 şi 45 de ani.
De altfel, ofertele de muncă ve­ni­­te din partea angajatorilor din a­fa­ra graniţelor sunt însoţite de anu­mite cerinţe pe care doritorii unui job trebuie să le îndeplinească. Cea mai importantă dintre ele este aceea de a cunoaşte limba en­gleză cel puţin la nivel mediu. Pot exista situaţii în care este necesară cu­noaş­terea limbii ger­mane sau franceze, totul ţine însă de ţara în care se află compania angajatoa­re. De asemenea, este ne­voie ca di­plomele de ca­li­­ficare să fie traduse în engleză. So­li­citarea cea mai im­portantă face re­fe­rire la experienţa candidatului. O persoană care îşi do­reşte să ocupe un post pen­tru ca­re este obligatoriu să existe o anumită calificare, trebuie să facă dovada faptului că are o ex­perienţă de cel puţin doi ani.
 
Abonează-te
la newsletter

Abonează-te la newsletter şi săptămânal te vom ţine la curent cu cele mai importante informaţii!





Adauga comentariu:

caractere disponibile
capcha

EDITORIAL

de Adrian Vasilescu

Banii nu vin niciodată după nevoi

Înainte de criză, cu deosebire în anii 2004-2008, societatea românească a avut iluzia unei creşteri a nivelului de bunăstare. Fiind­că în tot acest timp a consumat mai mult decât a produs. Dar banii din care popu­laţia plătea consumul nu erau din eco­no­mi­sirea internă. Erau adunaţi de către bănci, cu împrumut, din economisirea altor ţări. Achităm acum nota de plată.

»continuare



Acceptand sa utilizati acest site, declarati in mod expres si implicit ca sunteti de acord cu Termenii si Conditiile impuse de SC Saptamana Financiara SRL. Preluarea şi reproducerea informaţiilor şi imaginilor publicate pe site-ul www.sfin.ro se poate face doar cu respectarea Termenilor şi Condiţiilor.

© Copyright Saptamana Financiara S.R.L. 2005-2009
"Sfin" si "Saptamana financiara" sunt marci inregistrate ale S.C. Saptamana Financiara S.R.L.
® Powered by Gazeta Online & 3Waves Net