Noua ofensivă încă în curs a „climatoscepticilor“ a avut loc în pregătirea şi imediat după eşecul politic al summit-ului climatic de la Copenhaga (7-18 decembrie 2009), fiind legată, în mod evident, de semnificaţiile acestui eveniment. Tirul contestatarilor se îndreaptă acum împotriva Grupului de experţi interguvernamentali privind evoluţia climei (I.P.C.C.), ale cărui documente şi evaluări stau la baza acţiunii internaţionale de gestionare a efectelor încălzirii globale. Atacurile au început încă din august trecut, când numeroase mesaje postate şi transmise pe Internet de angajaţi ai Universităţii „East Anglia“ încercau să acrediteze ideea că specialiştii Grupului care lucrează asupra problematicii şi afirmă teza încălzirii globale ar manipula datele deţinute. Probele sunt inexistente, singura „dovadă“ fiind aceea rezultată din simpla „îndoială“ generată, de pildă, de refuzul cercetătorilor de a prezenta toate informaţiile solicitate de un sceptic, asupra unui subiect dat!
La începutul lui 2010 a fost pus sub semnul discreditărilor, venite cel mai adesea din partea unor neclimatologi, cel de-al IV-lea raport al I.P.C.C., în care se afirmă, cu probabilitate de peste 90%, legătura cauzală între activităţile antropice şi fenomenul global warming. Prima şi cea mai simplă dintre nedumeriri: de ce se face acest lucru la aproape trei ani de la publicarea documentului, şi tocmai acum, la impasul în care se află negocierile privind continuarea pro-iectului Kyoto după 2012! Şi aceasta cu atât mai mult cu cât aşa-zisele contestări şi supramediatizate reproşuri poartă asupra câtorva erori grosiere, neimportante în economia şi referitor la semnificaţiile raportului, precum data posibilă a topirii gheţarilor din Himalaya ori îndoiala privind consecinţele încălzirii asupra pădurii amazoniene. În plus, câteva mici scăpări într-un text de peste 3.000 de pagini nu înseamnă ceva extraordinar. De altfel, în ţările oc-cidentale, scurta listă a aşa-zişilor climatosceptici este cunoscută, noi rămânând numai ma-nipulările la care se pretează. Şi în România, ei sunt câţiva şi întotdeauna aceiaşi, la fel şi organele media care le adăpostesc reacţiile dirijate, numai că, nu întotdeauna bine traduse în română, acestea sunt mai puţin înţelese!
Dincolo de inconsistenţa „argumentelor“ con-testatare, rămâne întrebarea: cine sunt adevăraţii autori şi promotori ai lor? Răspunsul este relativ simplu: grupurile de interese economico-financiare cu implicaţii în domeniu. Recent, presa internaţională relata, de exemplu, că printre „specialiştii“ utilizaţi în acest scop se află chiar „veterani“ care, în urmă cu câteva decenii, făceau publicitate ţigaretelor, susţinând că... fumatul nu este nociv pentru sănătate!
Adevărata explicaţie ar consta în faptul că se încearcă, pe lângă discreditarea alertei climati-ce şi a proiectului Kyoto, acreditarea, acum, a priorităţii politicilor de adaptare, considerate mai puţin costisitoare, în defavoarea celor pri-vind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră (G.E.S.) cu implicaţii directe şi majore asupra sectorului energetic. Se adaugă apoi elemente privind mizele economice şi concurenţa pe care o prezintă green business în raport cu industriile tradiţionale.
În orice caz, pe lângă obiectivele conjuncturale şi concrete, asemenea campanii încearcă să mai adauge ceva la dorita îndoială asupra realităţii fenomenului încălzirii globale şi schimbărilor climatice. Fenomene care însă, din păcate, sunt dovedite ştiinţific şi nu pot fi infirmate prin simple alegaţii nefondate.
Am fi printre primii a ne bucura dacă dereglarea sistemului climatic nu ar fi adevărată. În faţa argumentelor şi în absenţa dovezii contrare, nu ne rămâne însă decât să constatăm, cu amărăciune: e pur si riscalda! (Şi totuşi, se încălzeşte!)
