Nu-l cunosc personal pe sfântul Valentin. Înţeleg că nu e vina mea, ci a sistemului greoi de acordare a distincţiei: trebuie să fi murit de ceva vreme ca să ajungi sfânt. În cazul lui, decesul s-a produs înainte de inventarea pernuţei roz în formă de inimioară şi la scurtă vreme după descoperirea expresiei „te iubesc“, utilizată în scop de vrăjeală.
Valentin nu e însă o poveste creştină. Înainte de el, păgânii aveau o sărbătoare a dragostei, care cădea exact cu o zi după actualul sfânt Valentin. Noua religie a lui Iisus, adoptată de romani, n-a făcut decât să fure un pic startul, cu o zi, ca lumea să fie prea obosită să mai tragă şi petrecerea păgână, după. Evident, au fost şi alte modificări. Au dispărut detaliile picante ale dragostei, şi anume, evident, sexul. Bine, nici în ziua de azi acest aspect nu şi-a revenit prea bine, dacă stăm să ne gândim: Valentin are în tolba de marketing cam prea multe inimioare şi niciun fel de chei de la camera de hotel. Ce naiba, e frig afară, Vali!
Şi totuşi, nu pricep un lucru: care e chestia să pui o sărbătoare a dragostei în februarie? Poţi să pui o sărbătoare a ultimului borcan de murături... Dar a dragostei? Nu mai bine te organizezi pentru iunie, când dragostea nu riscă să degenereze în gripă?
Nu, dacă stai să te gândeşti bine. Sărbătoarea asta provine din Imperiul Roman. În Italia acum e cald, mă rog, suficient de cald încât să te poţi gândi să-ţi ridici un pic toga... Mai mult, are sens să iei matale un bol mare, să scrii numele fetelor şi al băieţilor din cartier şi să-i pui pe fiecare să-şi tragă la sorţi iubitul. Nu inventez nimic: asta e sărbătoarea pe care mai asepticul Valentin a înlocuit-o. Se numea Lupercalia şi oferea o soluţie practică la iniţierea sexuală, într-o epocă în care orele de dirigenţie erau lipsite de manuale explicite, color. Adolescenţii care se cuplau astfel nu erau obligaţi
să rămână împreună, doar să facă o încercare. Dacă mergea, foarte bine, treceai cu proaspăta matroană pe la Oficiul Stării Civilium sau cum s-o fi numit în epocă.
Chiar aşa, nu vi se pare cu mult mai atrăgătoare ideea asta? În loc să ne complicăm cu pernuţe roşii, gentuţe roşii, cercei roşii, flori roşii sau pur şi simplu roşii roşii, n-ar fi mai simplu să facem o urnă mare, să ne punem numele înăuntru şi să aşteptăm ca întâmplarea să decidă cu cine sărbătorim?
Nu, n-ar fi. Aţi văzut ce-a păţit Imperiul Roman. Vă zic eu, se distrau prea bine. Mai bine puneţi mâna şi mai cumpăraţi ceva platonic, să repornim economia!
