Activele fondurilor deschise - la un nou maxim

de Rodica Orjanu in Piata de capital pe 12 Februarie 2010, 19:52

  • print
  • rss

Chiar dacă investiţia în acţiunile listate la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a adus câştiguri în prima lună a acestui an, o mare parte din jucătorii de pe piaţa de capital autohtonă au preferat în continuare plasamente mai puţin riscante, precum fondurile de investiţii. Conform statisticilor Aso­cia­ţiei Administratorilor de Fonduri, în luna ianuarie volumul subscrierilor a continuat un trend puternic crescător, mai ales în fa­voa­­rea fondurilor monetare - care au atras sub­scrieri de 286 de milioane de lei. Sume imp­ortante au fost atrase şi de fondurile din ca­tegoria „Altele” - 80,8 milioane de lei, în timp ce fondurile de obligaţiuni au ajuns la subscrieri de 56,4 milioane de lei, iar fondurile diversificate - de 28,2 milioane de lei. Din punctul de vedere al retragerilor, cele mai mari sume au fost răscumpărate din fondurile monetare (104,6 milioane de lei), ur­mate de retragerile din fondurile de obli­ga­ţiuni (35 de milioane de lei) şi din categoria „Altele” (32,8 milioane de lei). La finalul lunii ia­nuarie, valoarea subscrierilor nete la fon­du­rile monetare s-a ridicat la 270 de milioane ­de lei (66 de milioane de euro). Fondurile care investesc cea mai mare parte a activelor în obligaţiuni şi instrumente cu venit fix au atras subscrieri nete în valoare de 21,5 mili­oa­ne de lei, în special datorită sumelor atrase de BCR Obligaţiuni. De altfel, fondurile ad­mi­nistrate de BCR Asset Management au atras în ianuarie cele mai mari sume de la investitori, de 105,1 milioane de lei, 38,6% din va­loa­rea subscrierilor nete în fondurile des­chi­se de investiţii. Fondurile de acţiuni au consemnat subscrieri nete de 11,5 milioane de lei, iar cele diversificate de 9,8 milioane de lei.
Pe lângă o creştere a subscrierilor, luna ianuarie a adus şi un plus de 3% la numărul de investitori în fondurile mutuale. Din cei 169.504 investitori în fondurile deschise de investiţii, cei mai mulţi au preferat fondurile monetare - 75.716, în timp ce fondurile cu plasamente diversificate au atras 51.235 de investitori.
Ca element de noutate, în luna ianuarie a fost lansat fondul AI Properties, un fond în­chis administrat de Aviva Investors Roma­nia şi dedicat investitorilor calificaţi, caracteristica sa fiind sectorul imobiliar.
Activele nete ale fondurilor deschise de in­vestiţii au continuat, în ianuarie, trendul ascendent înregistrat anul trecut, avansând cu 9,1% faţă de decembrie 2009, la un nou maxim istoric, de 3,65 miliarde de lei. De ase­me­nea, activele fondurilor închise de inves­ti­ţii au urcat cu 5,2%, până la 145 de milioane de lei, astfel că la nivelul industriei activele fondurilor de investiţii se situau la 3,8 mi­liarde de lei, cu 8,9% peste valoarea de la fine­le lui 2009. Cea mai mare valoare a activelor - de 1,98 miliarde de lei - a revenit la finalul lunii tre­cute fondurilor monetare, ceea ce reprez­intă o creştere cu 10,9% faţă de valoarea de la sfâr­ş­itul anului trecut. Fondurile de obliga-ţiuni aveau active în valoare de 749 de mili­oane de lei, cu doar 2% mai ridicate decât în de­cembrie 2009, în timp ce fondurile de ac­ţiuni au ajuns la active în valoare de 206 mili­oane de lei, cu 10,16% mai ridicate decât în 2009.
 
Abonează-te
la newsletter

Abonează-te la newsletter şi săptămânal te vom ţine la curent cu cele mai importante informaţii!





Adauga comentariu:

caractere disponibile
capcha

EDITORIAL

de Adrian Vasilescu

Banii nu vin niciodată după nevoi

Înainte de criză, cu deosebire în anii 2004-2008, societatea românească a avut iluzia unei creşteri a nivelului de bunăstare. Fiind­că în tot acest timp a consumat mai mult decât a produs. Dar banii din care popu­laţia plătea consumul nu erau din eco­no­mi­sirea internă. Erau adunaţi de către bănci, cu împrumut, din economisirea altor ţări. Achităm acum nota de plată.

»continuare



Acceptand sa utilizati acest site, declarati in mod expres si implicit ca sunteti de acord cu Termenii si Conditiile impuse de SC Saptamana Financiara SRL. Preluarea şi reproducerea informaţiilor şi imaginilor publicate pe site-ul www.sfin.ro se poate face doar cu respectarea Termenilor şi Condiţiilor.

© Copyright Saptamana Financiara S.R.L. 2005-2009
"Sfin" si "Saptamana financiara" sunt marci inregistrate ale S.C. Saptamana Financiara S.R.L.
® Powered by Gazeta Online & 3Waves Net