Clienţii „buni“ ai băncilor, nevoiţi să plătească pagubele altora

de Vasile Pop-Coman in Banci pe 12 Februarie 2010, 19:49

  • print
  • rss

Dobânda la depozite va scădea mult mai accentuat decât cea la credite, pentru ca băncile să-şi recupereze pierderile

Băncile au fost nevoite anul trecut să constituie provizioane de 1,7 miliarde de euro aferente creditelor neperformante, dublu în compara­ţie cu anul anterior, în timp ce soldul împrumuturilor a scăzut. Ins­ti­tuţiile de credit au pierdut şi din în­gustarea marjei de dobândă (di­fe­renţa dintre dobânzile la credite şi cele la depozite), pe fondul crizei de lichidităţi care a umflat dobânzile la depozite.
P rimii care au de pierdut sunt potenţialii clienţi ai băncilor, adică aceia care-şi doresc, dar nu reuşesc să obţină un credit, în­tru­cât băncile continuă să sufle şi-n iaurt după ce au văzut cum creşte vo­­­lu­mul împrumuturilor neperfor­man­te şi cât de tare scade economia. Pe de altă parte, clienţii „buni“, adi­că a­ceia care continuă să-şi achite ra­tele la creditele con­trac­tate anterior, s-au trezit cu do­bânzi ma­jo­rate, scu­za in­vo­cată fi­ind, în general, creş­te­rea cos­­turilor de refinanţare. Auto­ri­ta­­tea Na­ţio­na­lă pentru Protecţia Con­­­su­­­ma­­to­ri­lor (ANPC) a amendat băn­cile ca­re au recurs la această stra­ta­ge­mă, con­­­siderată o practică a­bu­zi­vă. „ANPC are mai multe do­sa­re în ins­tanţă constituite în baza Legii 193/2000 privind clauzele abu­zive din contractele de credit. Do­sa­rele se referă la majorarea dobân­zi­lor la cre­ditele a căror dobândă «va­riază în funcţie de evoluţia pieţei fi­nancia­re»“, precizează ANPC. Pro­ce­sele du­rează însă de mai bine de un an, timp în care clienţii continuă să plă­tească dobânzile majorate, iar băn­ci­le continuă să majoreze costu­ri­le. Chiar luna trecută, ANPC a a­men­dat cu 40.000 de lei o bancă, du­pă ce a­ceas­ta a modificat do­bânzile a doi clienţi beneficiari de credite ipotecare.

Riscul de credit, mai important decåt costul resurselor
Bancherii susţin că vor menţine ridicate şi costurile împrumuturi­lor noi, cu scopul amortizării pier­derilor din creditele neperforman­te şi a creşterii costurilor plătite în pe­rioada luptei pentru atragerea de e­co­nomii. Pierderile cu provi­zioa­ne­le, precizează Mihai Bogza, preşe­din­tele Bancpost, trebuie să fie re­cu­­perate din costurile aferen­te cre­di­telor noi, ceea ce în­seamnă că do­bân­zile la împrumuturi vor rămâ­ne la niveluri ridicate, deşi s-au în­scris pe o tendinţă de scădere. „Ris­cul de credit, nu costul resur­selor, reprezintă în acest moment principala componentă care determină preţul unui credit nou“, apreciază a­cesta. Pe de altă parte, băn­cile vor încerca să recupereze din pierderi prin majorarea marjei de dobândă, care s-a diminuat semnificativ în pri­ma jumătate a anului trecut, când între instituţiile de credit s-a dat bătălia pe atragerea de eco­no­mii de la populaţie. Dife­renţa dintre costurile resurselor a­trase şi ale celor plasate a coborât la niveluri istorice de sub patru procente, însă a recuperat rapid în ulti­mele luni ale anului, depăşind şap­te procente, peste nivelul anilor 2008 şi 2007, dar sub randamentele din anii 2005 şi 2006. Iar cum presiunile privind lichiditatea bănci­lor s-au disipat, şi Banca Naţională a adoptat o politică de relaxare a politicii monetare, este de aşteptat ca băncile să dimi­nueze în conti­nuare semnificativ do­bânzile la de­po­zite, dar într-un ritm mai ponderat pe cele la credi­te. În acest fel, o altă categorie de clienţi „buni“ ai băncilor, deponen­ţii, vor avea de su­ferit de pe urma pagubelor pro­vo­cate de cei pe care băncile i-au creditat într-o manieră prea rela­xată.



 
Abonează-te
la newsletter

Abonează-te la newsletter şi săptămânal te vom ţine la curent cu cele mai importante informaţii!





Adauga comentariu:

caractere disponibile
capcha

EDITORIAL

de Adrian Vasilescu

Banii nu vin niciodată după nevoi

Înainte de criză, cu deosebire în anii 2004-2008, societatea românească a avut iluzia unei creşteri a nivelului de bunăstare. Fiind­că în tot acest timp a consumat mai mult decât a produs. Dar banii din care popu­laţia plătea consumul nu erau din eco­no­mi­sirea internă. Erau adunaţi de către bănci, cu împrumut, din economisirea altor ţări. Achităm acum nota de plată.

»continuare



Acceptand sa utilizati acest site, declarati in mod expres si implicit ca sunteti de acord cu Termenii si Conditiile impuse de SC Saptamana Financiara SRL. Preluarea şi reproducerea informaţiilor şi imaginilor publicate pe site-ul www.sfin.ro se poate face doar cu respectarea Termenilor şi Condiţiilor.

© Copyright Saptamana Financiara S.R.L. 2005-2009
"Sfin" si "Saptamana financiara" sunt marci inregistrate ale S.C. Saptamana Financiara S.R.L.
® Powered by Gazeta Online & 3Waves Net