De mic am fost fascinat de paradoxul orar. Ştiţi de­spre ce vorbesc: când noi mâncăm de seară la Bu­cureşti, în Bahamas e abia prânzul, la Kyoto toată lumea doarme, iar în Noua Zeelandă oamenii se trezesc pentru o nouă dimineaţă. De fiecare dată când văd ceasuri care arată ora în diferite locuri de pe glob mă cuprind o nostalgie şi-un dor de ducă... Aşa cum mi s-a întâmplat deunăzi la o braserie de prin Dorobanţi. Am mers să mănânc de prånz cu K., o fată talentată, poliglotă şi umblată. Am evocat în treacăt paradoxul, uitându-ne la decorul din jur şi la ceasurile care arătau ora pe glob. Practic, braseria este construită în grădina din faţa casei, în triunghi şi bordată de două străzi. Trunchiurile po­milor ies prin tavan şi se pierd undeva sus. Po­deaua a fost parchetuită, falsul plafon e decorat cu volute, lampadarele banale au fost acoperite cu o reţea de fibră de sticlă foarte originală. Mobilierul e ultracomod. Fotoliile sunt din piele sau brocardate, iar aplicele discrete luminează ziua tristă de iarnă. Public de prânz din regiune, oameni în costum-cravată, fete în taior, afară bate viscolul şi ele umblă în pantofi cu toc. K. şi cu mine distonăm puţin, cu alura noastră „cosy“, dar de fapt nu ne pasă. Sun­tem aici ca să mâncăm. Din meniu alegem pentru felul întâi un carpaccio de somon pentru mine şi inele de calamari crocanţi pentru ea, servite cu sa­lată şi cu un sos aioli (de supermarket, din pă­ca­te). Conversaţia curge gârlă împreună cu câte un pa­har de Lis Neris Picol, un alb de caracter, din Italia. Pentru felul doi eu mă aleg cu o raţă confiată „à la française“ cu o salată  verde, în timp ce K. alege un file de vită cu un sos „Dijon“, adică smântână şi muştar de Dijon. Poate celălalt sos propus - quatro formaggi - să fie mai reuşit decât acesta, ce părea lipsit tocmai de muştarul anunţat. Din cauza fileului bem şi o sticlă de Vinul Cava­le­ru­lui, o fetească neagră banală. La desert ne arun­căm amândoi la câte un „ crunch dolce de lecce“, dulceaţă de lapte, o specialitate sud-americană. Ne oprim aici. Niciunul nu mai poate nimic în plus şi eu realizez că după-amiaza de lucru este ratată. Voi dormi, căci altfel… Trebuie să menţionez că ser­viciul era surâzător şi amabil, dar că bucătăria nu ţinea hangul, lucru care, evident, întârzia serviciul. Dar cum mâncarea pentru o braserie era destul de bună şi cum am ieşit destul de euforici (să fie vinul de vină?) îi acord un 7 (cu minus totuşi).

Doncafe Braserie
✔ Str. Ankara nr. 7
✔ Tel.: 0746.222.444
✔ 265 de lei pentru două persoane