Listarea Fondului Proprietatea are şanse tot mai mari să se realizeze în acest an, apreciază Sebastian Vlădescu, ministrul Finanţelor Publice, dar nu a înaintat însă nici un termen pentru finalizarea procesului. „Susţin aplicarea legii. Legea spune foarte clar că fondul trebuie administrat de către un SAI, care administrează atât portofoliul, cât şi compania în sine.
Fondul Proprietatea a intrat într-o linie dreaptă, în ultima lună, cu semnarea contractului cu Franklin Templeton, care urmează să fie făcută undeva după Adunarea Generală din 10 februarie, când se vor mandata cei îndreptăţiţi să semneze. Este un pas înainte spre listare”, a afirmat ministrul Finanţelor.
Guvernul a mandatat la finele lunii ianuarie reprezentanţii statului la Fondul Proprietatea să împuternicească persoanele care vor semna forma finală a contractului cu Franklin Templeton Investments pentru administrarea Fondului. Franklin Templeton Investments - câştigătorul licitaţiei pentru administrarea Fondului Proprietatea la începutul lunii iunie 2009 - a prelungit cu şase luni valabilitatea ofertei finale pentru administrarea Fondului Proprietatea – până la 9 iunie 2010.
Tranzacţionarea acţiunilor Fondului Proprietatea pe sistemul extrabursier al Asociaţiei Brokerilor, ROTC, nu depinde de Ministerul Finanţelor Publice. În prezent, acţionarii fondului sunt Ministerul Finanţelor, cu 59,83% din capitalul social, 75 de persoane juridice – 9,86% şi 3.123 de persoane fizice – 30,3%.