Toyota România cheamă în service 12.500 de autoturisme

de Gabriel Dogaru in Auto pe 9 Februarie 2010, 14:58

  • print
  • rss

 Aşa cum era de aşteptat, Toyota România se va alinia acţiunii de rechemare demarată la nivel european de producătorul japonez Toyota, pentru verificarea şi, eventual, remedierea defecţiunilor la pedala de acceleraţie. Potrivit comunicatului oficial, vor fi rechemate 12.500 de autovehicule în service. Procedura de verificare va dura aproximativ 30 de minute şi va fi efectuată pe cheltuiala Toyota. Proprietarii nu trebuie să se prezinte din proprie iniţiativă, ci să aştepte primirea unei scrisori din partea companiei, prin care vor fi invitaţi şi programaţi pentru această operaţiune. Deşi comunicatul nu precizează, vor fi rechemate un număr de 8 modele Toyota: Auris, Avensis, Aygo, Corolla, iQ, RAV4, Verso şi Yaris, construite între februarie 2005 şi ianuarie 2010. Aalături de acestea, cei de la Toyota au anunţat că vor fi rechemate şi cele 7 exemplare Prius generaţia 3, vândute deja de la lansarea acestui model în România. Acest model are o altă problemă, legată de sistemul de frânare.
 
Comunicat de presă
 
Toyota România începe o campanie de rechemare în service
 
9 februarie 2010, Bucuresti - Toyota România a lansat astăzi acţiunea de rechemare în service pentru un numar de 12.500 de vehicule posibil afectate la nivelul intregii ţări, ce vor fi verificate la pedala de acceleraţie. Posesorii acestor vehicule vor primi scrisori de informare de la dealerii Toyota de la care şi-au achizionat maşina, prin care vor fi invitaţi pentru programări în service. Verificarea unei maşini va dura aproximativ 30 de minute, costurile urmând să fie suportate de către companie.
Campania de rechemare este o măsură preventivă ce are ca scop verificarea tuturor vehiculelor indicate de către Producător (Toyota Motor Europe), chiar dacă posesorii acestor maşini nu au identificat nicio problemă la nivelul pedalei de acceleraţie sau dacă maşina nu prezintă problema respectivă. În România, la fel ca şi în Europa, nu a avut loc niciun accident cauzat de eventuale disfuncţionalităţi la nivelul pedalei de acceleraţie.
“Ne cerem scuze pentru disconfortul creat clienţilor noştri. Îi asigurăm că, pentru noi, siguranţa şi satisfacţia lor mai presus de orice. De aceea iniţiem această campanie preventivă de recall; în acest moment, preocuparea noastră cea mai mare este aceea de a soluţiona cât mai urgent şi eficient această situaţie şi de a ne asigura că toate maşinile au fost verificate”, declară George Kyriazis, Director General Toyota România.
Soluţia pentru remedierea problemei la pedala de acceleraţie
La modelele incluse în acţiunea de recall există posibilitatea ca pedala de acceleraţie să ramână blocată mecanic într-o poziţie parţial apasată sau să revină lent la poziţia normală. Acest comportament este cauzat de probabilitatea apariţiei uzurii la mecanismul pedalei de acceleraţie. Uzura progresivă, în combinaţie cu anumite condiţii de funcţionare şi de mediu, pot genera o frecare mai mare la nivelul mecanismului, astfel încât, cu intermitenţă, pedala de acceleraţie să poată fi apasată mai greu, să revină mai încet la poziţia normală sau, în cel mai rău caz, să ramână parţial apăsată.
Procedura de remediere dezvoltată de inginerii Toyota include instalarea unei placuţe de oţel în ansamblul pedalei de acceleraţie, menită să creeze un spaţiu ce reduce frecarea din interiorul mecanismului.
În ceea ce priveşte acţiunea de rechemare în service anunţată la nivel internaţional pentru modelul Prius, Toyota România menţionează că, la nivel naţional, au fost comercializate 7 unităţi din actuala generaţie Prius, ce vor fi verificate în conformitate cu procedura stabilită la nivel internaţional.
 
Abonează-te
la newsletter

Abonează-te la newsletter şi săptămânal te vom ţine la curent cu cele mai importante informaţii!



Citeste despre: Toyota, rechemari, service, auto, Prius


Comentarii (4)

Am un Avensis fabricat in 2007. Nu stiu daca ma vor chema in service. Pana acum nu am avut nicio problema cu masina. Cred ca la mijloc, in mare parte, sunt interesele economice ale firmelor americane. Tutusi ceva tot o fi. Pentru Toyota este o lovitura de imagine grea. Ce sa spun, masinile merg foarte bine, insa dupa acest incident cred ca atunci cand imi voi cumpara alta voi reveni la modelele germane. Mai am si o Skoda Fabia din 2003. Va spun, masina merge ceas in orice conditii, asa ca ......

De ardelean pe 12.02.2010 la 14:43

Este adevarata. Nu tine de Ford... Am Rav 4 cumparat in 2007 si mi s-a intamplat cand eram in trafic. Ca sa redresez masina am bagat piciorul sub pedala sa o aduc la pozitia normala... am dorit "TOYOTA", am platit "TOYOTA", si am primit ceva ...

De Adrian pe 11.02.2010 la 12:59

ce mincinosi...cei de la toyota romania mai aveau un pic si jurau pe biblie ca masinile din ro n-au probleme... iar acum sunt chemate in service... jenant...

De Om pe 10.02.2010 la 12:19

Chestia cu acceleratia a fost aruncata pe piata de astia de la Ford , Chevrolet ca erau distrusi cu vanzarile in State . Toyota nu are probleme cu nicio acceleratie , astea sunt vrajeli ieftine .

De oltean pe 10.02.2010 la 09:40

Adauga comentariu:

caractere disponibile
capcha

EDITORIAL

de Adrian Vasilescu

Banii nu vin niciodată după nevoi

Înainte de criză, cu deosebire în anii 2004-2008, societatea românească a avut iluzia unei creşteri a nivelului de bunăstare. Fiind­că în tot acest timp a consumat mai mult decât a produs. Dar banii din care popu­laţia plătea consumul nu erau din eco­no­mi­sirea internă. Erau adunaţi de către bănci, cu împrumut, din economisirea altor ţări. Achităm acum nota de plată.

»continuare

Acceptand sa utilizati acest site, declarati in mod expres si implicit ca sunteti de acord cu Termenii si Conditiile impuse de SC Saptamana Financiara SRL. Preluarea şi reproducerea informaţiilor şi imaginilor publicate pe site-ul www.sfin.ro se poate face doar cu respectarea Termenilor şi Condiţiilor.

© Copyright Saptamana Financiara S.R.L. 2005-2009
"Sfin" si "Saptamana financiara" sunt marci inregistrate ale S.C. Saptamana Financiara S.R.L.
® Powered by Gazeta Online & 3Waves Net