O nouă schimbare la „loteria” pilonului II: împărţire egală a nehotărâţilor

de Adrian Mosoianu in pe 8 Februarie 2010, 22:28

Salariaţii sub 35 de ani, obligaţi să contribuie la fonduri de pensii private obligatorii (pilonul II), care nu optează explicit pentru nici un fond în intervalul prescris de lege, vor fi repartizaţi aleatoriu în cote egale pe fiecare fond, potrivit unei modificări aduse de Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) la Norma 22/2009, modificare publicată în Monitorul Oficial.
 
În cazul în care rezultatul repartizării nu este un număr întreg, fiecare fond de pensii primeşte un număr întreg de participanţi, iar restul obţinut ca urmare a împărţirii este alocat fondului cu cel mai mic număr de participanţi, prevede noua variantă a normei.
 
Norma „loteriei” a ajuns la a treia variantă
 
Modificarea survine în urma suspendării, de către Curtea de Apel Bucureşti (CAB), a variantei anterioare a Normei 22/2009, care interzicea, pe o perioadă de doi ani, participarea la „loteria” pilonului II a primelor două fonduri de pe piaţă din punct de vedere al cotei de piaţă după participanţi şi active nete.
 
În plus, în varianta anterioară a normei privind „loteria” (a doua, de la debutul sistemului) se stipula că repartizarea aleatorie a noilor participanţi urmează să se facă proporţional cu numărul de salariaţi care optează explicit, prin acte de aderare semnate, pentru fiecare fond, în luna în care se efectuează repartizarea.
 
Prima variantă a normei prevedea că repartizarea se face proporţional cu cota de piaţă deja câştigată de fonduri, în perioada de aderare iniţială, când jucătorii din piaţă, în special liderii acesteia, au efectuat investiţii masive în publicitate şi în forţa de vânzări. În ultima variantă a normei, dat fiind că împărţirea se face în mod egal, nu se mai ţine seama nici de cota de piaţă câştigată în perioada de aderare iniţială şi nici de numărul de adeziuni explicite obţinute de administratorii de fonduri în fiecare lună.
 
Varianta a doua a normei urmărea, potrivit CSSPP, să contracareze supraconcentrarea pieţei pilonului II şi să-i motiveze pe administratori în a desfăşura campa­nii mai susţinute de informare a populaţiei, astfel încât nu­mărul celor care îşi exprimă o opţiune activă pentru un fond de pensii să crească, în defavoarea celui al salariaţilor repartizaţi aleatoriu, care, în prezent, reprezintă peste 85% dintre noii intraţi în sistem.

Erau, astfel, vizaţi primii doi jucători din industria pilonului II, ING şi Allianz-Ţiriac, care controlau, împreună, la sfârşitul anului trecut, 58,7% din piaţă ca număr de participanţi şi 62,7% din punct de vedere al activelor administrate. Aceştia au atacat norma la Curtea de Apel Bucureşti (CAB), cu sprijinul Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR), obţinând suspendarea aplicării ei.
 
S-a renunţat la criteriul „new sales”
 
„După ce i-a admis din nou pe primii doi jucători din piaţă la <loterie>, Comisia a renunţat şi la repartizarea noilor salariaţi în funcţie de volumul de adeziuni explicite înregistrat de fiecare fond, întrucât gradul de concentrare al pieţei ar fi rămas acelaşi, cele două companii dominând piaţa şi la acest capitol”, au declarat pentru Sfin surse din piaţa pilonului II.
 
Însă într-un punct de vedere anterior, formulat la solicitarea APAPR, Consiliul Concurenţei afirma că repartizarea nehotărâţilor în funcţie de volumul de vânzări noi al fiecărui administrator este o măsură pozitivă din punct de vedere al funcţionării pieţei pilonului II.
 
„Considerăm că realizarea repartizării aleatorii după criteriul numărului de acte individuale de aderare validate în fiecare lună este o măsură de natură să stimuleze implicarea mai activ a jucătorilor din piaţă pentru atragerea participanţilor. Prin reducerea numărului participanţilor repartizaţi aleatoriu, se reduce astfel şi influenţa acestei intervenţii a statului asupra structurii pieţei”, spunea Consiliul Concurenţei.
 
Pe de altă parte, instituţia şi-a exprimat dezacordul în legătură cu eliminarea de la „loterie” a primilor doi jucători de pe piaţă.
 
„Eliminarea concurenţilor cu o cotă de piaţă mai mare de 20% de la algoritmul de loterie este o restricţie suplimentară în sarcina unora dintre fondurile de pensii, restricţie ce nu poate fi considerată ca o cerinţă strict necesară pentru buna desfăşurare a activităţii pe această piaţă şi pentru a proteja interesul consumatorului de a beneficia de o administrare cât mai eficientă a resurselor alocate”, se arată în punctul de vedere formulat de Consiliul Concurenţei.
Citeste despre: asigurari, pilonul II, CSSPP

Adauga comentariu:

caractere disponibile
capcha

Prima Casă - Ghid complet

Cele mai bune oferte bancare pentru programul Prima Casă, dar şi informaţii pertinente despre actele necesare, paşii ce trebuie parcurşi sau opţiunile de locuinţe, toate pot fi regăsite acum în ghidul complet „Prima Casă”, ediţia online.

Acceptand sa utilizati acest site, declarati in mod expres si implicit ca sunteti de acord cu Termenii si Conditiile impuse de SC Saptamana Financiara SRL. Preluarea şi reproducerea informaţiilor şi imaginilor publicate pe site-ul www.sfin.ro se poate face doar cu respectarea Termenilor şi Condiţiilor.

© Copyright Saptamana Financiara S.R.L. 2005-2009
"Sfin" si "Saptamana financiara" sunt marci inregistrate ale S.C. Saptamana Financiara S.R.L.
® Powered by Gazeta Online & 3Waves Net

Televiziune Ziare Reviste Radio Business Cariere
Antena 1
Antena 2
Antena 3
Antena International
EuforiaTV
GSP TV
Saptamana Financiara
Financiarul
Jurnalul National
Gazeta Sporturilor
Ghimpele
TopGear
Felicia
Confidential
Cultura
GoodFood
GoodHomes
RadioZU
Romantic FM
Tipografia INTACT
INTACT Production
Clir Media
Open Media Network
INTACT Advertising
INTACT Interactive
Oportunitati in cadrul INTACT
CSR
FUDV
Fundatia Mereu Aproape
Internet
NEWS ENTERTAINMENT FINANCE WOMEN SPORT MOBILE
antena3.ro
jurnalul.ro
ghimpele.ro
videonews.ro
intactnews.ro
antena1.ro
antena2.tv
antenai.ro
vdtonline.ro
sfin.ro
financiarul.com
euforia.tv
revistafelicia.ro
myconfidential.ro
gsp.ro
gsptv.ro
mysport.ro
pariori.ro
m.antena3.ro
m.gsp.ro
AUTO SERVICII
topgear.ro totulredus.ro
© Acest site este parte a INTACT MEDIA GROUP