Implementarea politicilor comuni­ta­re la nivel naţional rămâne o problemă pentru România. Chiar dacă în 2007 a devenit stat membru, ţara noastră nu a reuşit să-şi impună oamenii în structurile Co­misiei Europene. Potrivit lui Adrian Ciocănea, fostul şef al Departa­men­tului pentru Afaceri Europene, din cele 52 de funcţii importante oferite specialiştilor de la noi, până acum nu au fost ocupate decât 8, ceea ce poate genera o prăpastie între Bucureşti şi capitala Europei.

Succesul lui Dacian Cioloş la Bru­xelles aduce în atenţia pu­­blică o problemă ignorată pâ­nă acum de puterea de la Bu­cureşti: reprezentarea României în cadrul instituţiilor Comisiei Euro­pene.
Luptele politice de pe plaiurile dâm­boviţene au canalizat energiile că­tre alte direcţii, iar acum - la aproa­pe trei ani de la aderare - avem doar 8 români care ocupă poziţii importante în instituţiile comunitare. A­cest lucru ar trebui să dea de gândit, în condiţiile în care celelalte ţări se luptă să-şi trimită cât mai mulţi specialişti în aceste structuri. În Marea Britanie s-au organizat cursuri spe­cia­le pentru cei care şi-au dorit o ca­rieră în instituţiile comunitare. Ro­mâ­nii sunt lăsaţi să se descurce prin propriile forţe, nefiind luată în calcul o strategie care să ne ajute să spar­­gem barierele administrative ale Co­mi­siei Europene. Conaţionalii care au reuşit să plece la Bruxelles sau Luxemburg pot reprezenta un exemplu pentru cei care acum se gândesc la o carieră.

Fiecare stat membru primeşte la intrarea sa în UE o „cotă de piaţă“. Mai exact, îi este alocat un anumit nu­măr de posturi care trebuie ocupate de specialiştii din ţara respecti-vă. Această cifră este generată de a­nu­mite coordonate, cum ar fi populaţia, voturile din Consiliul UE, nu­mărul de locuri primite în Parla­men­tul European. Gândirea comu­ni­tară este aceea de a echilibra ba­lan­ţa în aşa fel încât toate statele membre să fie bine reprezentate.
 
Ce am primit la aderare
Politica Uniunii Europene influenţează în mod direct mediul de a­faceri autohton, iar deciziile luate la Bruxelles se răsfrâng asupra ţării noas­tre. Pentru a se putea bucura de statutul câştigat la 1 ianuarie 2007, Ro­mânia are nevoie de lobby, de voci prin care să-şi expună problemele la nivel comunitar. O reprezentare cât mai bună se obţine însă cu un nu­măr mare de specialişti care să acti­veze la Bruxelles. Chiar dacă statutul de funcţionar comunitar impune o in­dependenţă faţă de ţara de origi­ne, existenţa românilor în aceste struc­turi poate asigura un mijloc de comunicare eficient, în aşa fel încât deciziile luate în capitala Europei să nu vină în contradicţie cu ceea ce se întâmplă la nivel naţional. 

În baza Tratatului de aderare, Ro­mânia a primit mai multe poziţii în cadrul instituţiilor europene: un co­misar  european, 35 de parlamentari europeni aleşi prin votul ro­mâ­nilor, dar şi un judecător la Curtea de Jus­ti­ţie a CE, un judecător la Tri­bunalul de Primă Instanţă, un membru în Curtea de Conturi, 15 repre­zentanţi în Consiliul Economic şi So­cial şi 15 reprezentanţi în Comitetul Regiuni­lor. De asemenea, Banca Na­ţio­nală a României a intrat în Sis­te­mul Euro­pean al Băncilor, guvernatorul insti­tu­ţiei locale participând ca membru cu drepturi depline în Consiliul Ge­ne­ral al Băncii Centrale Europene.

Importanţa ţării noastre la nivel comunitar a fost recunoscută prin Tra­tatul de la Nisa, României reve­nin­­du-i 14 voturi în cadrul Con­si­liu­lui Uniunii Europene. Dacă este să ne raportăm la numărul voturilor, sun­­tem pe locul 7 ca putere de de­cizie după Germania, Marea Bri­ta­nie, Franţa, Italia, Spania şi Polonia. Pe lângă aceste drepturi, ţării noastre i-au fost alocate şi 698 de poziţii în administraţia comunitară. Aceste lo­curi ar trebui ocupate până în 2011. Până acum însă nu s-a reuşit mare lucru, România ignorând o­por­tu­ni­tatea de a trimite specialişti acolo unde se iau deciziile, la Bruxelles.

Nu reuşim să spargem barierele
Potrivit datelor furnizate de re­pre­zentanţa Comisiei Europene la Bu­cureşti, în acest moment la Bru­xelles sunt 537 de oficiali şi agenţi temporari din România. Numărul a­cesta nu are însă darul de a ne bu­cu­ra, în condiţiile în care majoritatea ocupă posturi de asistenţi, deci nu se găsesc în prima linie, acolo unde sunt şefii de unitate, administratorii sau directorii.

„Consiliul Europei este cel mai mare angajator dintre toate institu­ţi­i­le europene, având în jur de 35.000 de salariaţi. Dintre aceştia foarte pu­ţini sunt români. În ceea ce priveşte funcţiile înalte, aici situaţia este şi mai dramatică: din 52 de poziţii câte are la dispoziţie, ţara noastră a reuşit să ocupe doar 8. Acest aspect a fost ne­glijat total, administraţia de la Bu­cu­reşti ignorând şansa de a avea o cât mai bună reprezentare în Comi­sie. S-au făcut mai mult eforturi in­di­viduale, iar persoanele care au a­pli­cat pentru joburile respective nu au avut sprijinul autorităţilor pe dru­mul lor către Bruxelles“, ne-a de­clarat Adrian Ciocănea, fostul şef al Departamentului pentru Afaceri Europene.

Efecte la nivel naţional
România riscă astfel să ajungă în situaţia de a nu se putea adapta la economia şi administraţia europea­nă. Criza financiară a scos la iveală prăpastia care s-a căscat între ceea ce se întâmplă la nivel naţional şi ceea ce se face în restul Uniunii Europe­ne. Ca stat membru, România ar trebui să ia parte direct la elaborarea şi adoptarea politicilor comunitare. În plus, ar trebui să deţină capacitatea de a implementa aceste politici. „Am ajuns să «înghiţim» deciziile care vin de la Bruxelles pentru că nu avem re­prezentanţi acolo. Fiecare funcţio­nar are un aport cultural în cadrul Comisiei Europene şi poate semnala anumite aspecte specifice, putând să facă lobby. Nu discutăm de trafic de influenţă, ci de o mai bună comunicare a unor probleme“, a mai spus Ciocănea.

Rolul jucat de funcţionarii Comisiei Europene
Pentru a vedea exact care este im­portanţa acestor posturi din admi­nis­traţia comunitară, oferite Româ-niei, trebuie explicate atribuţiile personalului care lucrează în cadrul Co­misiei Europene. Astfel, funcţio­narii au sarcini variate, divizate în două categorii: administratori şi asistenţi. În primul caz, salariatul se implică în procesul legislativ şi bugetar al U­niunii Europene. Aici sunt incluse co­ordonarea politicilor economice ale statelor membre, participarea la ne­gocieri cu ţări terţe, gestionarea po­liticii agricole comune sau interpretarea uniformă şi aplicarea efectivă a legislaţiei comunitare.

În cadrul Comisiei Europene, per­sonalul de conducere este structurat pe două niveluri: mediu şi su­pe­rior. În prima grupă se află şefii de unitate. Ei ocupă aceste poziţii pe viaţă, fiind obligaţi ca la un interval de cinci ani să schimbe direcţia în ca­re activează. Personalul de condu­cere de nivel superior este reprezentat de directori generali, directori ge­nerali adjuncţi, directori şi consilieri personali. Directorii generali sunt sub autoritatea comisarului respon­sa­bil pentru domeniul politic acope­rit de respectiva direcţie. În cadrul Comisiei Europene activează şi a­genţii contractuali, agenţii temporari şi experţii naţionali detaşaţi.
Dintre toate aceste poziţii, cele mai importante pentru o ţară sunt cele de administrator, şef de unitate şi director. România are deficienţe toc­mai la acest capitol, nereuşind să-şi trimită specialiştii în capitala Eu­­ro­pei. De la aderare, administra­ţia de la Bucureşti a lăsat la voia în­tâm­plării problema angajaţilor din Co­misia Europeană. Acest lucru s-a vă­zut şi din modul în care România a­plică pentru funcţii importante în ca­drul direcţiilor şi serviciilor din Co­misie. Chiar dacă Dacian Cioloş are por­tofoliul agriculturii asigurat, exis­­tă o serie de domenii asupra că­ro­ra nu ne-am concentrat.


Am \ntålnit [i romåni ferici]i
Corina Neagoe a reuşit să obţină un job la care alţii doar visează. Ea activează din martie 2007 în ca­drul Di­recţiei Generale Traduceri a Comisiei Eu­ro­pe­ne de la Luxemburg. „Pentru mine, posibilitatea de a lucra pentru instituţiile UE a apărut încă de la în­ce­putul a­nilor 2000. În 2001 am absolvit Fa­cultatea de Limbi şi Literaturi Străine din Bucureşti, iar în 2002 am în­ce­put să profesez ca interpret-traducător în ca­drul u­nor proiecte PHARE ale CE, organizate în instituţii publi­ce din România. În intervalul 2002-2007 am fost im­pli­cată în trei astfel de proiecte: în Insti­tutul Naţional de Statistică, în Banca Naţională a României şi în Mi­nis­te­rul Administraţiei şi Inter­ne­lor. Odată cu aderarea ţării noastre, s-a ivit posibilitatea de a lucra ca tradu­că­tor la Comisia Europeană“, ne-a povestit Corina.

Despre lansarea concursurilor EPSO (Oficiul Eu­ro­pean pentru Selecţia de Personal) a aflat din presă. Deşi examenele pe care le-a trecut au fost dificile, în ia­­nuarie 2007 a primit oferta de angajare, iar în martie era deja la job. „Programul de lucru este, în general, a­celaşi ca şi cel al traducătorilor din instituţiile pu­blice din cadrul statelor membre. Diferenţele constau, în principal, în instrumentele de care dispu­nem. Având în vedere faptul că, în afara activităţii de traducător, sunt unul dintre terminologii români de la Comisie, sunt implicată şi în activităţi de lingvistică şi terminologie. Din punct de vedere structural, în Comisia Eu­ro­pea­­nă traducă­torii ro­mâ­ni sunt îm­părţiţi în trei u­nităţi - una la Bruxelles şi două la Lu­xemburg, ma­jo­ri­tatea colegi­lor traducători fiind an­ga­jaţi cu contract pe durată ne­de­ter­mi­nată“, ne-a mai spus Corina.
Un lucru important pe care a dorit să-l precizeze este acela că instituţiile comuni­tare oferă angajaţilor o­portunităţi deosebite de di­ver­si­ficare a carierei profesionale. „Se încurajează mobi­li­tatea în cadrul Co­mi­siei şi mobilitatea inter-insti­tu­ţio­nală şi ni se pun la dis­poziţie, în acelaşi timp, cursuri de pregătire profe­sio­nală în domenii de spe­cia­­li­zare foarte variate“, a ex­plicat interlocutoarea noas­tră.

Experienţa acumula­tă o îndreptăţeşte să spu­nă că o carieră în cadrul Co­mi­siei Europene este la îndemâna oricărui român bine pregătit. Alături de ea, ca tradu­cători, nu lu­crează doar absolvenţi de limbi străi­ne, ci are colegi medici, profesori sau ingi­neri. Cariera Co­rinei Nea­goe poate reprezenta un e­xem­plu pentru studenţii care după terminarea facultăţii  îşi pot canaliza energia pe obţinerea unui job în cadrul unei instituţii europene.

Salarii lunare acordate în instituţiile comunitare
- Funcţionarii titulari câştigă între 2.300 de euro (nivel de asistent) şi 16.000 de euro (vechime de cel puţin patru ani şi cel mai mare grad profesional)
- Personalul de conducere de nivel mediu (şef de unitate) câştigă între 6.200 şi 13.100 de euro
- Personalul de conducere de nivel superior (directori) câştigă între 11.500 şi 14.800 de euro
- Agenţii temporari încasează între 2.300 şi 16.000 de euro
- Agenţii contractuali au lefuri cuprinse între 1.600 şi 5.800 de euro.