Fapt nemaiîntâlnit în ţările civilizate: o comisie zisă „de specialitate“ a Camerei Deputaţilor şi-a permis să cheme la ordine Institutul de Me­teorologie pentru o pretinsă eroare (grosieră) asupra prognozei sezoniere aferente lunii ianua­rie, în sensul că valul de frig înregistrat în ul­ti­me­le săptămâni ar fi contrastat flagrant cu pre­zisa iarnă „mai blândă ca de obicei“ a spe­cia­liştilor. Pe lângă faptul că, deocamdată, şti­in­­ţa nu permite previziuni meteo exacte decât pentru două-trei zile, că, în realitate, media tempe­ra­tu­rilor lunii trecute, de -3,20C, a fost foarte a­proa­pe de cea climatologică - de -3,10C - ori că evaluarea incriminată s-a înscris în cea globală şi continentală pe termen lung, efectuată de organisme de prestigiu din Occident, intervenţia brutală a politicului este inacceptabilă într-o so­cie­tate democratică. De parcă ar fi rezolvat toa­te problemele grave ale crizei cu care se confruntă ţara şi mai degrabă în lipsă de alte su­biec­te spre a se afirma public, unii politicieni cred că pot edicta legi care să le schimbe până şi pe cele ale naturii. Explicaţia apariţiei valului de frig rămâne una simplă, ea înscriindu-se în rân­dul fenomenelor meteorologice extreme, spe­cifice schimbărilor climatice în curs, un accident meteo care nu poate schimba evoluţia glo­bală de încălzire a climei. A considera că două săptămâni de ger pe malurile Dâmboviţei pot infirma temperatura medie la nivelul întregii planete - de la cei doi poli la ecuator - şi în perspectiva deceniilor este nu numai o naivitate, o eroare, ci poate deveni chiar o manipulare. Aşa se face, de exemplu, că minima absolută de -38,50C, înregistrată în 1942, nu a modificat con­statarea că, şi pentru România, secolul XX a fost cel mai cald din ultimii 10.000 de ani.
În loc de a încerca să „muştruluiască“ membrii In­stitutului, comisia parlamentară de specialita­te ar trebui să observe că, spre deosebire de alte state membre UE, România nu are o strategie naţională de gestionare a efectelor schim­bă­rilor climatice, iar cercetarea în domeniu este aproape inexistentă, din lipsă de fonduri. În fine, nimeni nu se poate îndoi de faptul că ia­nua­­rie rămâne totuşi o lună de iarnă, adică a­no­timpul în care, pentru o zonă temperat-con­ti­nentală, ne putem aştepta întotdeauna la ză­pa­dă şi la temperaturi sub zero grade.
Dacă nu ar fi o simplă gafă a unor politicieni oa­re­care, gestul poate fi susceptibil şi de alte in­ter­pretări. Astfel, în plan internaţional asistăm la o adevărată ofensivă a cercurilor de afaceri in­teresate, larg mediatizată, de a specula eşe­cul politic al summit-ului climatic de la Copen­haga, în sensul prevalenţei politicilor de adap­ta­re la schimbările climatice, considerate mai pu­ţin costisitoare decât cele de reducere a emi­siilor de gaze cu efect de seră (GES). Să fi re­zo­nat ea până şi la Bucureşti? Tot ce e posibil! Apoi, se ştie că unele grupuri de interese economice interne au impus Guvernului României o atitudine reticentă în cadrul UE în privinţa alo­cării cotelor de emisie de GES şi, cu ocazia fri­gului, şi-ar fi făcut auzită vocea.
In­diferent de posibilele explicaţii, tentativa unei comisii parlamentare de a corecta vremea şi de a controla până şi instituţiile de cercetare ră­mâ­ne o gafă regretabilă, care ar trebui, pe viitor, evitată.