Anunţul triumfalist al includerii României în programul de apărare antirachetă propus în noua variantă de administraţia SUA vine să confirme, încă o dată, lipsa de substanţă a politicii româ­neşti în apărarea interesului naţional. Vreau să fiu bine înţeles: nu resping, dar nici nu aprob un program care implică viaţa mea de cetăţean fără să am minima informaţie despre subiect.
Suntem puşi, din nou, 22 de milioane de ro­mâni, în situaţia babei care este obligată să trea­că strada fără măcar să fie întrebată dacă doreşte. După scurta vizită a vicepreşedintelui Biden la Bucureşti, înainte de alegerile prezi­den­ţiale, au fost câteva declaraţii despre po­si­­bilita­tea acoperirii României cu noul scut ame­ri­can. Atunci, scopul călătoriei lui Biden prin Eu­ropa a fost să liniştească în special fu­ria po­lo­nezilor, că­rora Obama le trăsese scutul de dea­supra capului, lăsându-i desco­periţi. Acum, la Bucureşti a fost trimis un subsecretar de stat de la apărare pentru a obţine (?) acordul de a găzdui instalaţiile antirachetă. Şedinţa CSAT de joi nu fusese anun­ţată, a fost convocată în mare grabă, a durat câteva zeci de minute. Nu putea fi vorba de o dezbatere serioasă, ci a fost doar o informare în poziţie de drepţi. La fel de surprinzător şi de sec a căzut şi anunţul făcut de preşedintele Băsescu că România a acceptat propunerea americanilor. Ce urmează? În­ce­pem dezbaterea, vom primi cu linguriţa informaţii, iar parlamentarii, în final, vor ridica mâna în pu­ţină cunoştinţă de cauză. Suntem specialişti în a înghiţi precum guvidele orice nadă. Izbuc­nim în urale, aplaudăm şi întrebăm apoi, na­ivi, de ce ne-am bucurat. Tratatul de la Lisa­bona, de reorganizare a noii Uniuni Europene, a fost aprobat de Parlamentul României în câ­teva minute, în unanimitate, fără nicio dezba­tere! La fel vor sta lucrurile şi în cazul scutului? Poate ne-am maturizat, „aleşii“ vor intra în mie­zul problemei şi vor avea puncte de vedere lă­muritoare. În acest moment nu există nicio in­for­maţie despre costul acestui scut, care va fi contribuţia României la proiect şamd.
Un grup de parlamentari care au vizitat recent SUA au fost informaţi de un general american că participarea României la scutul lui Obama a primit deja acceptul Rusiei. Nu ar fi normal să ne anunţe preşedintele Băsescu despre toate acestea, mai ales că Lavrov nu ar fi chiar de aceeaşi părere?
Surprinde încă un fapt care poate fi pus în le­gă­tură cu seriozitatea României în cadrul Alian­ţei NATO, ca partener care are ceva de transmis sau recepţionează mesaje. Joi şi vineri, la Is­tan­bul, s-a desfăşurat o reuniune a miniştrilor apă­rării din cadrul Alianţei. Acolo, secretarul de stat american a prezentat priorităţile politicii de apărare ale SUA, considerându-le Afganistanul şi apărarea antirachetă a Europei. Ministrul Oprea a lipsit de la Istanbul. Nici pe site-ul oficial al ministerului nu era menţionată reuniu­nea şi nivelul mai scăzut de participare al Ro­mâ­niei. Nu era normal ca noul ministru român al apărării să-şi facă intrarea în Clubul NATO pe uşa principală, mai ales după ce preşedinţia anunţase marele succes al plasării ţării sub scutul antirachetă? Sunt întrebări la care s-ar cuveni răspunsuri.
Altfel va fi foarte greu ca românul, cetăţeanul contribuabil la bugetul de apărare al ţării, să ştie unde ne plasăm în realitate - pe scut sau sub scut?