Bechtel forţează Guvernul să finanţeze Autostrada Transilvania

de Georgian Stoica in Companii pe 5 Februarie 2010, 20:13

  • print
  • rss

Constructorul Autostrăzii Braşov-Borş (Tran­sil­­vania), compania Bechtel, a anunţat că va re­curge la concedieri colective din cauza da­toriilor Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Dru­muri Naţionale din România (CNADNR). Reprezen­tanţii grupului american susţin că volumul de lucru este prea mic pentru numărul actual de salariaţi. „Vom continua consultările cu sindicatele şi vom căuta soluţii pentru a micşora pe cât posibil numărul po­zi­ţiilor care vor fi reduse“, a declarat directorul pro­iectului Autostrada Transilvania, Michael Swinford.
Problema reală este generată de neplata unor datorii mai vechi şi de intenţiile Executivului de a schimba forma de colaborare cu firma americană. Ministrul Radu Berceanu declarase anterior că anul acesta nu sunt bani pentru autostradă, iar Guver­nul a anunţat că va propune companiei americane ca anumite tronsoane din autostrada Braşov-Borş să fie realizate în parteneriat public-privat. La 1 ianua­rie, datoriile CNADNR către constructorul auto­străzii Transilvania totalizau 674 de milioane de lei. „Această sumă urmează să fie achitată eşalonat, în funcţie de deschiderile de credite bugetare care vor fi efectuate de către Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii“, a arătat CNADNR.
Sindicatul „Transilvania“ de la Bechtel a primit, săptămâna trecută, o notificare de la companie prin care se anunţă că a fost începută procedura de concediere colectivă a tuturor celor 1.933 de angajaţi, începând cu 5 martie. „Oamenii primesc preaviz de 20 de zile lucrătoare, astfel încât în primele zile ale lunii aprilie concedierea intră în vigoare“, a de­cla­rat liderul sindicatului Cartel Alfa Cluj, Grigore Pop.
Potrivit companiei americane, CNADNR nu a ofe­rit informaţii despre fondurile disponibile în acest an pentru plata lucrărilor ce vor fi executate în 2010. Procesul de concediere va dura câteva luni şi va înceta dacă situaţia se va schimba în bine. „Din păcate, lipsa plăţii ne afectează inevitabil fluxul de lichidităţi şi capacitatea de planificare corectă a lu­crărilor viitoare“, a precizat Michael Swinford. „Ne an­gajăm să sprijinim Ministerul Transporturilor, CNADNR şi membrii Guvernului în efortul de a găsi resurse pentru proiect în vederea continuării lucră­rilor de construcţie în acest an“, a adăugat acesta.
La proiectul autostrăzii lucrau, la sfârşitul anului trecut, potrivit Bechtel, circa 5.400 de oameni, din care 2.300 erau angajaţi de subantreprenori. Bechtel a inaugurat, la 1 decembrie, primii 42 de ki­lometri ai autostrăzii, respectiv tronsonul 2B Turda-Gilău.
 
Abonează-te
la newsletter

Abonează-te la newsletter şi săptămânal te vom ţine la curent cu cele mai importante informaţii!





Adauga comentariu:

caractere disponibile
capcha

EDITORIAL

de Adrian Vasilescu

Banii nu vin niciodată după nevoi

Înainte de criză, cu deosebire în anii 2004-2008, societatea românească a avut iluzia unei creşteri a nivelului de bunăstare. Fiind­că în tot acest timp a consumat mai mult decât a produs. Dar banii din care popu­laţia plătea consumul nu erau din eco­no­mi­sirea internă. Erau adunaţi de către bănci, cu împrumut, din economisirea altor ţări. Achităm acum nota de plată.

»continuare



Acceptand sa utilizati acest site, declarati in mod expres si implicit ca sunteti de acord cu Termenii si Conditiile impuse de SC Saptamana Financiara SRL. Preluarea şi reproducerea informaţiilor şi imaginilor publicate pe site-ul www.sfin.ro se poate face doar cu respectarea Termenilor şi Condiţiilor.

© Copyright Saptamana Financiara S.R.L. 2005-2009
"Sfin" si "Saptamana financiara" sunt marci inregistrate ale S.C. Saptamana Financiara S.R.L.
® Powered by Gazeta Online & 3Waves Net