După spargerea fostului CONEL, în urmă cu 10 ani, asistăm acum la cea mai radicală restructurare a sectorului energetic, prin înfiinţarea a două mari companii naţionale. În lipsa unei legi a holdingului, cele două companii nou-înfiinţate, Electra şi Hidroenergetica, vor constitui un fond colector pentru profiturile din vânzarea de energie, din care se vor repartiza ulterior banii de investiţii după principiul „fiecăruia după necesităţi”, şi nu „fiecăruia după contribuţie”. Mai presus de profitabilitate sau de forţa de piaţă, Guvernul a decis ca prin înfiinţarea celor două entităţi să salveze sectorul minier din România şi sectorul de producţie termo, care au început să acumuleze pierderi pe care statul nu are de unde să le mai acopere. Perlele sistemului energetic, societăţile Hidroelectrica şi Nuclearelectrica, vor dispărea ca entităţi de sine stătătoare, însă tot ele vor fi principala sursă de venit în noua configuraţie.
S-a spus adesea că prin în­fiinţ­area a două mari companii energetice nu facem altceva decât să ne întoar­cem la structurile de dinaintea re­formei, respectiv la fostul RENEL sau CONEL. Situaţia de faţă nu poate fi comparată însă cu aceea de acum zece ani, când în structura mamutului energetic numit CONEL erau in­cluşi nu numai producătorii de energie, ci şi transportatorul naţio­nal (societatea Transelectrica), precum şi cele opt filiale de distribuţie a energiei electrice (societatea Elec­tr­i­ca), din care, ulterior, cinci au fost privatizate. Într-o primă fază s-a în­cercat introducerea în Electra şi Hi­droenergetica şi a celor trei filiale ale Electrica, rămase încă în proprieta­tea statului, dar, la presiunea firme­lor străine de distribuţie prezente pe piaţa din România, Guvernul a ce­dat şi a lăsat distribuţia de energie în afara celor două companii energe­tice. Acest lucru echivalează cu pierderea unor importante surse de lichidităţi, pe care filialele neprivatizate ale Electrica le-ar fi putut aduce noilor companii. Dacă luăm în considerare faptul că necesarul de investiţii în sectorul de producere a energiei electrice depăşeşte suma de 6 miliarde de euro pentru urmă­torii ani, şi că aceşti bani vor trebui asiguraţi din profitul viitoarelor companii, precum şi din credite garantate de stat, este greu de crezut că termenele propuse pentru reali­zarea acestora vor putea fi respectate. În plus, datoriile unor entităţi ce urmează să intre în componenţa Electra şi Hidroenergetica, în valoa­re de circa două miliarde de euro, vor atârna greu la „bonitatea” companiilor, în situaţia în care Comisia Europeană nu va aproba ştergerea acestora. Dincolo de toate proble­me­le ce vor apărea în procesul de constituire a celor două companii, un lu­cru este cert: statul român a renun­ţat, cel puţin pentru o bună bucată de vreme, la orice tentativă de privatizare în sectorul energetic, asumân­du-şi întreaga responsabilitate a mo­dernizării lui.

Rivalii europenilor?
„Aveam nevoie de două companii mari comparabile cu firmele din zonă, atât ca dimensiune, cât şi ca structură a ceea ce înseamnă producţia de energie, care este rigidă, deoarece avem producători pe căr­bune, nuclear şi pe hidro, dar nu a­vem create condiţiile unei compe­ti­ţii reale, pentru că niciodată nu o să poţi pune în competiţie producă­to­rul pe hidro cu cel pe cărbune în ceea ce înseamnă valorificarea în mod transparent pe piaţa energiei”, a declarat ministrul economiei, Adriean Videanu. Dintr-un punct de vedere, ministrul are dreptate, căci peste tot în Europa companiile energetice includ un mix de producţie. La noi însă, unde 10 ani producătorii de energie au funcţionat separat, tocmai pentru a nu mai exista subvenţii încrucişate de la unul la altul, lucr­u­rile sunt mult mai complicate, iar până să ajungem să concurăm cu hol­dinguri din zonă va mai curge mul­tă apă pe Dâmboviţa. Pentru consumatorii din România nu acest lucru este însă important, ci mai ales preţul la care vor achiziţiona energia electrică, în condiţiile în care viitoa­rele companii vor avea un monopol a­proape total pe piaţă, cel puţin pâ­nă la apariţia unor investiţii private deja anunţate. Teoretic, preţu­ri­le nu ar trebui să crească, afirmă mi­nis­trul Videanu, care susţine că pia­ţa va da nivelul lor corect. Păi dacă piaţa va fi dominată de cele două com­pa­nii, ambele sub tutela statului, se mai poate vorbi de concurenţă?

Care va fi preţul energiei?
Conform studiilor ce au stat la baza înfiinţării companiilor energe­ti­ce, preţul de vânzare al electricităţii ar trebui să fie foarte apropiat între ele, situându-se undeva la nivelul a 43-46 euro/MWh. Mixul de energie, format din amestecul de energie hidro cu termo şi nuclear, ar putea duce la asemenea niveluri de preţ în condiţiile în care fostele societăţi nu ar fi avut contracte semnate pe termen lung cu anumiţi beneficiari, şi care nu pot fi reziliate, dar nici m­o­dificate ca preţ. Ne referim aici în­deosebi la contractele pe care le are Hidroelectrica, uneori cu angaja­men­te de vânzare până în 2014, pentru o cantitate de peste 5 TWh/an, energie electrică. Aceasta se comercializează în momentul de faţă în cel mai bun caz cu aproximativ 25 de euro/MWh. De altfel, chiar luna trecută Hidroelectrica a semnat un contract important cu ArcelorMittal Steel Galaţi, la preţul amintit. Vor ac­cepta beneficiarii Hidroelectrica o du­blare a preţurilor, doar pentru că în noua structură intră şi energia pro­dusă în termocentrale şi care are un preţ cel puţin triplu faţă de energia hidro? Deocamdată nimeni nu are un răspuns. Problema este că, în baza acestor contracte, Hidro­elec­trica şi-a permis să angajeze credite de peste 400 de milioane de euro, pentru retehnologizare, fiind în ne­go­ciere pentru cel puţin încă 100 de milioane de euro. Prin dispariţia Hi­dro­electrica, obligaţiile financiare vor fi preluate de cele două com­pa­nii, inclusiv creditele interne şi ex­­terne garantate de stat, şi, de ase­me­nea, se vor institui ipoteci pe bu­nu­ri­le unităţilor prin care să se garanteze rambursarea împrumuturilor. Acest lucru este valabil şi pentru celelalte unităţi, mai ales pentru Nu­clear­e­lec­trica, societate ce are de achi­tat îm­prumuturile din construc­ţia reacto­rului 2 al Centralei de la Cernavodă.

Mineritul, ruda săracă
Punctul vulnerabil al celor două companii energetice este definit însă de companiile miniere care intră în componenţa lor. Compania Naţio­na­lă a Huilei (CNH) are datorii la bu­getul de stat şi al asigurărilor sociale de aproape un miliard de euro, iar So­cietatea Naţională a Lignitului (SNLO) a avut pierderi anul trecut de 50 de milioane de lei. La rândul ei, societatea Elcen Bucureşti, a acumulat şi ea pierderi de peste 500 de milioane de lei numai anul trecut. Nici la acest capitol nu se ştie cum se vor găsi soluţii. Pentru ştergerea da­to­riilor istorice ale CNH a fost făcută o solicitare la Comisia Europeană încă de la sfârşitul anului trecut, mi­nistrul Videanu considerând că se poa­te obţine un răspuns pozitiv da­că se demonstrează că „pierderile pro­vin din cauza unor decizii po­litice”. Cu alte cuvinte, CNH trebuie să demonstreze că pierderile nu se datorează funcţionării operative, ci cu totul altor influenţe. I-am aminti domnului ministru că, dincolo de penalităţi, CNH a demonstrat că nu poate scăpa de pierderi, chiar şi în condiţiile în care mai primeşte încă subvenţii de la stat, acestea fiind eliminate în totalitate de anul viitor. Păi şi atunci, ce treabă mai au deci­ziile politice? Sigur, prin includerea CNH într-o companie energetică, respectivele pierderi ar fi acoperite, cel puţin în prima fază, din profitu­rile celorlalţi. Termoelectrica nu stă nici ea pe roze, în condiţiile în care a acumulat datorii de circa 800 de mi­li­oane de euro şi aşteaptă, la fel ca CNH, ca acestea să poată fi şterse. Oare nu e cam mult? Sunt numai câteva dintre problemele care apar încă din faza de constituire a viitoa­relor companii energetice, la care nu se cunosc încă soluţiile. Până în vară se speră rezolvarea lor, astfel ca Elec­tra şi Hidroenergetica să poată de­veni funcţionale. Acum, dat fiind fap­tul că zarurile au fost aruncate, nu ne rămâne decât să sperăm că direcţia aleasă este cea bună. Ce va fi după aceea... greu de anticipat.

Structura viitoarelor companii energetice
Prima societate, numită Electra, va avea în structura sa complexurile energetice Tur­ceni, Rovinari şi Craiova cu sucursalele sale, Nuclearelectrica, sucursalele Hidro­electrica din Râmnicu-Vâlcea, Sibiu şi Târgu-Jiu, filiala Hidroserv din cadrul Hidro­electrica şi Societatea Naţională a Lignitului Oltenia. A doua companie naţională, intitulată Hidroenergetica, va fi înfiinţată prin fuziunea filialelor Elec­trocentrale Deva şi Electrocentrale Bucureşti din cadrul Termoelectrica şi va avea în structură sucursala Paroşeni şi Termoserv Paroşeni din Termoelectrica, filialele Hidroelectrica din Bistria Curtea de Argeş, Haţeg, Porţile de Fier, Oradea, Sebeş şi Slatina, precum şi părţi din Compania Naţională a Huilei, care se divizează. Capacităţile de producţie instalate deţinute de cele două societăţi nou-înfiinţate vor reprezenta, într-o primă etapă, aproximativ 48%, respectiv 44% din totalul intern. Directorul general al Complexului Energetic Craiova, Constantin Bălăşoiu, va conduce compania Electra, iar la a doua companie naţională din sectorul energetic, Hidroenergetica, postul va fi ocupat de actualul director general al Hidroelectrica, Mihai David.