Criza împinge spaţiile logistice din nordul Capitalei pe A1

de Dorin Deac in Piata imobiliara pe 5 Februarie 2010, 20:02

  • print
  • rss

Foarte multe companii investesc sau se relochează din partea de nord în vestul Capitalei, ca o consecinţă a eficientizării activităţii în perioada de criză, concretizată în reducerea costurilor. „Bucureşti-Ploieşti este mai bine reprezentată în privinţa brandurilor, dar creşterea şi polul de interes în următorii doi ani va fi Bucureşti-Piteşti“, estimează Mihaela Alexandroiu, Director General RE/ Max Bastion.
Dezvoltările logistice sunt în continuare dinamice, în pofida actualelor turbulenţe economice. În nord şi vest asistăm la un salt calita­tiv al spaţiilor şi serviciilor oferite, chiar dacă, în raport cu gradul de ocupare, situaţia nu e tocmai roz. Cele mai multe fonduri care sunt active în acest sector provin din Austria, Germania, SUA şi Irlanda. „Multe firme se văd nevoite să dezvolte în această perioadă infrastructura cu fonduri proprii, acest lucru con­du­când la o mai uşoară atragere a investitorilor“, declară Alexandroiu. „În privinţa relocării, dacă finanţarea de către bănci a condus la o oarecare standardizare, în tot mai multe proiecte se poate negocia o perioadă pentru amenajări sau o perioadă de graţie în care nu se plăteşte chirie“, a declarat Viorel Opaiţ, manager al diviziei industriale a Colliers. Acest fapt face relocarea mai atractivă, pe lângă chiriile mai mici cerute în aceas­tă perioadă.
Alegerea spaţiului se face în funcţie de profilul de activitate. „O companie de logistică optează pentru un spaţiu mai înalt, care permite stocarea pe înălţime, o distanţă optimă între stâlpi, în timp ce o firmă de distribuţie poate aprecia numărul de uşi sau apropierea de oraş„, spune Opaiţ. Pentru o activitate de producţie, accentul în alegerea locului este dat de accesul la utilităţi şi proximitatea forţei de muncă. Astfel, ca pondere pe industriile care ocupă spaţiile de depozitare, în top sunt in­dus­tria auto, industria alimentară, farmaceutică, materiale de construcţii şi transportul in­ter­naţional. „În acest moment se pare că înce­pu­tul autostrăzii spre Piteşti concentrează în jur de 80% din întreg stocul de spaţii logistice moderne din Bucureşti, estimat la 920.000 de metri pătraţi“, precizează directorul de la RE/Max Bastion. În cifre, asta înseamnă cam 400 de milioane de euro investiţi doar în clă­diri şi infrastructură, pe lângă banii investiţi de fiecare chiriaş, adaugă Alexandroiu. În continuare, multe branduri de renume prezente în zona de nord, devenită prea scumpă, se pre­gătesc de relocare.
 
Abonează-te
la newsletter

Abonează-te la newsletter şi săptămânal te vom ţine la curent cu cele mai importante informaţii!





Adauga comentariu:

caractere disponibile
capcha

EDITORIAL

de Adrian Vasilescu

Banii nu vin niciodată după nevoi

Înainte de criză, cu deosebire în anii 2004-2008, societatea românească a avut iluzia unei creşteri a nivelului de bunăstare. Fiind­că în tot acest timp a consumat mai mult decât a produs. Dar banii din care popu­laţia plătea consumul nu erau din eco­no­mi­sirea internă. Erau adunaţi de către bănci, cu împrumut, din economisirea altor ţări. Achităm acum nota de plată.

»continuare

Acceptand sa utilizati acest site, declarati in mod expres si implicit ca sunteti de acord cu Termenii si Conditiile impuse de SC Saptamana Financiara SRL. Preluarea şi reproducerea informaţiilor şi imaginilor publicate pe site-ul www.sfin.ro se poate face doar cu respectarea Termenilor şi Condiţiilor.

© Copyright Saptamana Financiara S.R.L. 2005-2009
"Sfin" si "Saptamana financiara" sunt marci inregistrate ale S.C. Saptamana Financiara S.R.L.
® Powered by Gazeta Online & 3Waves Net