Saab Spyker Automobiles: viitoarea companie auto este privită cu scepticism

de Gabriel Dogaru in Auto pe 5 Februarie 2010, 19:28

  • print
  • rss

Foto
Luna aceasta tranzacţia dintre GM şi Spyker ar trebui să se închidă definitiv, risipind astfel şi ultimele temeri, justificate de altfel, privind rezilierea înţelegerii.
Era mai bine cu Konigsegg, dar merge şi cu Spyker. Aşa ar putea spune angajaţii de la Saab, poate şi cei de la GM, dar mai ales guvernul suedez, care ar putea scăpa de un cartof extrem de fier­binte pe care l-a ţinut în mână vre­me de aproape un an. Preţul tranzacţiei în urma căreia olandezii de la Spyker vor prelua controlul asupra Saab este oarecum neclar, dar se ştie că General Motors va primi ceva cash, aproximativ 60 de milioane de euro, şi un pachet de acţiuni prefe­renţiale în valoare de circa 270 de mi­lioane de euro, adică sub 1%, în compania ce se va crea prin fuziu­nea ce­lor două mărci.
Scepticii au criticat imediat a­ceas­tă înţelegere, datorită faptului că pare a fi una împotriva naturii. Spy­ker nu are nici pe departe anvergura Konigsegg, cu un volum de 40 de automobile anual, fie ele şi de lux, fabricate manual. Valoarea de piaţă a companiei olandeze, adică aproximativ 70 de milioane de euro, este doar puţin mai mare decât suma cash pe care aceasta o va plăti GM, în timp ce Saab, cu o producţie de 90.000 de unităţi anual, are nevoie de o infuzie de cel puţin jumătate de miliard de euro.

Profit pånă în 2012
Până la semnarea vânzării defi­ni­tive, GM a stopat orice activitate de lichidare a companiei suedeze, pentru care angajase deja lichidator. La rândul său, Spyker a fost suspen­dată de la tranzacţionare în ziua anun­ţului. Ca parte a înţelegerii, Spyker va fuziona ulterior cu Saab, creând Saab Spyker Automobiles. De asemenea, guvernul suedez a acceptat să garanteze un credit de la BEI de 400 de milioane de euro.
Spyker este o companie speciali­zată în automobile sport de lux, ma­nufacturate, având preţuri extrem de mari. Anul trecut a înregistrat pier­deri de circa 10 milioane de euro, iar încasările au scăzut faţă de 2008. Cifra sa de afaceri este de or­di­nul a câteva milioane de euro anual. Victor Muller, CEO al Spyker Cars, a declarat că plănuieşte să aducă pe profit viitoarea companie până în 2012, însă prea puţină lume este optimistă cu privire la acest lucru. Muller a declarat că doreşte nu doar să mizeze pe cele două modele 9-3 şi 9-5, astfel încât să concureze mărcile germane premium, ci să lanseze şi un model mai mic, 9-1.
Există şi o mare controversă lega­tă de această vânzare, din cauza unei posibile finanţări provenite de la mag­natul rus Vladimir Antonov, proprietarul Conversbank. Acesta a fost ac­ţionar Spyker şi se pare că s-a re­tras la cererea expresă a GM. Parte din banii necesari plăţilor cash pro­vin acum din Tenaci Capital, un fond de investiţii deţinut de Muller şi care a cumpărat acţiunile de la Antonov.
Spyker Cars a fost reînfiinţată în 2000, după ce fusese închisă de proprietarii săi în 1925. Fondatorul său, Victor Muller, era la acel moment un cunoscut manager în industria textilă şi avocat de succes.
 
Abonează-te
la newsletter

Abonează-te la newsletter şi săptămânal te vom ţine la curent cu cele mai importante informaţii!





Comentarii (1)

Sunteti mai mult decat slabuti in comentariul vostru. Credeam ca spuneti ceva nou. Despre managementul idiot al celor de la GM in raport cu SAAB nimic? N-au promovat un brand care se putea vinde si au neglijat marketingul, publicitatea si investitiile in aceasta buna masina care este SAAB. Oricum olandezii vor fi mai buni ca americanii pentru promovarea SAAB.E adevarat ca cel mai bine ar fi fost o preluare de catre suedezi. Sa vedem ce iese din tranzactia asta si sa nu mai punem etichete!

De stefan pe 09.02.2010 la 21:35

Adauga comentariu:

caractere disponibile
capcha

EDITORIAL

de Adrian Vasilescu

Banii nu vin niciodată după nevoi

Înainte de criză, cu deosebire în anii 2004-2008, societatea românească a avut iluzia unei creşteri a nivelului de bunăstare. Fiind­că în tot acest timp a consumat mai mult decât a produs. Dar banii din care popu­laţia plătea consumul nu erau din eco­no­mi­sirea internă. Erau adunaţi de către bănci, cu împrumut, din economisirea altor ţări. Achităm acum nota de plată.

»continuare

Acceptand sa utilizati acest site, declarati in mod expres si implicit ca sunteti de acord cu Termenii si Conditiile impuse de SC Saptamana Financiara SRL. Preluarea şi reproducerea informaţiilor şi imaginilor publicate pe site-ul www.sfin.ro se poate face doar cu respectarea Termenilor şi Condiţiilor.

© Copyright Saptamana Financiara S.R.L. 2005-2009
"Sfin" si "Saptamana financiara" sunt marci inregistrate ale S.C. Saptamana Financiara S.R.L.
® Powered by Gazeta Online & 3Waves Net