După specialiştii autohtoni, profeţi greu încercaţi în propria ţară, a apărut şi un guru adus cu greu de peste mări şi zări pentru a ne spune că presa românească este mult prea plină de politică, iar asta înseamnă că s-a îndepărtat de popor, iar poporul nu o mai cumpără şi, ca o firească şi binemeritată consecinţă, presa românească va deceda.
Este o temă mai veche, un refren difuzat în heavy rotation în toate redacţiile româneşti cam din 2000-2001 încoace. Cumva s-a făcut că, prin puterea revelaţiilor supranaturale, în fix mandatul de premier al lui Adrian Năstase, mai mulţi responsabili de publicaţii s-au prins că poporul nu mai este interesat de politicieni. Din 2001 şi până în 2009 am auzit aceste teorii în fiecare an, cu insistenţe deosebite în anii electorali sau în perioadele în care politicienii erau invitaţi pe la diverse Parchete. Unii şefi de redacţii, branşaţi foarte puternic direct la ţeava cu doleanţele poporului, se ridicau pe câte un scăunel, pentru a ajunge la înălţimea celorlalţi redactori, şi declarau rituos că tirajele vor scădea vertiginos dacă presa va mai continua să se ocupe de politică. E drept, era şi perioada în care unii ziarişti mai făcuseră ceva cheag şi nu mai erau nevoiţi să umble zi-lumină pe teren, preferând să aştepte lumina zilei în mijlocul poporului din cluburile de fiţe ale Bucureştilor. Iar acel popor realmente nu era interesat de politică, politica fiind pentru dânşii doar o modalitate de câştig, nu şi una de petrecere a timpului liber. Aşa s-a ajuns ca publicul din România să fie extrem de doritor să citească în ziarele patriei publicitate de la stat sau de la apropiaţii guvernanţilor, să vadă pe larg ce s-a mai întâmplat în cluburile frecventate de redactorii-şefi adjuncţi sau să citească ce s-a mai întâmplat la televizor. Investigaţiile economico-financiare au fost decretate politică şi s-a renunţat la ele. Informaţiile despre afaceri şi comisioane au fost trecute la categoria politică şi au fost înlocuite cu investigaţii despre chelneri şi picoliţe, dezvăluiri şocante cu controlori RATB corupţi şi aşa mai departe. Politica, aşadar, a dispărut din publicaţiile româneşti. Nu din toate, dar aproape. Între timp însă, a devenit de neevitat. Nu poţi deschide uşa unei toalete publice fără să nu dai de un interes al unui politician. Absolut totul este, în România anului 2010, politică.
A nu scrie despre politică ar însemna a scrie despre nimic. Iar dacă Seinfeld a funcţionat perfect ca serial despre nimic, acest lucru nu s-ar putea repeta şi cu presa unei întregi ţări. Şi, totuşi, dacă se insistă să nu mai scriem despre politică, o şansă, chiar dacă mică, există: ar trebui să scriem
doar despre viaţa din puşcăriile ţării, căci acestea sunt singurele locuri din România în care politicienii, oricât de corupţi, n-au ajuns şi nici nu vor ajunge prea curând.
