Orice aţi spune, fiecare cartier are caracteristicile lui, insesizabile pentru neofit sau pentru trecător. Mai mult decât atât, cei care locuiesc în „centru“ sunt tot atât de departe de a înţelege cultura unui cartier anume de parcă tocmai ar debarca de pe Marte sau, mai prozaic, de pe bulevard. Bulevardul Bălcescu, de exemplu. Am făcut această experienţă de curând, când am vizitat, împreună cu C., B., şi M. restaurantul proaspăt deschis al unei prietene, prin cartierul Iancului. De la început am fost uimit de lipsa de simandicoşenie a locului. O sală şi, lipită de ea, o terasă protejată cu geamuri pe timpul acesta de iarnă. Decor simplu în care apartenenţa iluzorie italienească este doar suge­rată de desenul ciorchinilor de struguri sau al fântânii, care se ivesc albastre pe fondul oranj al peretelui. Lămpi precum cupele de clopoţei, câte trei, câte trei, luminează blând atmosfera „bon enfant“ a locului. Aici lumea se cunoaşte, cel puţin din vedere, se interpelează de la o masă la alta, doar noi părem extratereştri. Şi meniul este la înălţimea bizareriei, „mostly“ italienesc, dar cu ceva accente româneşti cum ar fi ciorba de burtă sau cârnaţii arădeni, dar (ţineţi-vă bine) şi cu o pagină întreagă de feluri chinezeşti (?!?). V-am spus că-n cartiere e altfel? Am ales la început un carpaccio de somon, vinete szecchuan cu ciuperci urechi de lemn, o salată de roşii cu ulei de măsline. Nimic să te dea pe spate, dar corecte în felul lor. Pentru al doilea serviciu ne procopsirăm cu spaghete de orez cu pui pentru mine (mult, dar fad), scaloppini de calamar cu sos de lămâie pentru B., (sosul prea acru), un muşchi de vită cu ru­cola pentru C. Doar M. şi-a dat în petic mâncând la rând un calamar, apoi un somon, amândouă la grătar, şi apoi un excelent beefsteak tartar. Ca meniul, pivniţa este haotică şi cuprinde o selecţie de vinuri româneşti, italiene şi franţuzeşti, alese cam la întâmplare. Noi ne-am adăpat cu un Corvo roşu, vinul sicilian din struguri Nero d'Avola, un vin serios, de drum lung. M. a băut ca de obicei bere. La desert, un „pannacotta“ pentru B. şi câte un Limoncello pentru ceilalţi. Serviciul amabil, dar extrem de lent, efectuat de doi chelneri debordaţi. Mă gândesc adesea la serviciul din restaurante din Franţa sau Italia şi oftez. Pe când şi la noi ceva similar? Next generation, maybe. Oricum localul merită, pentru locul unde se află şi pentru originala combinaţie italo-chineză, un 7 din prietenie şi respect.

I’Ladrino
- Şoseaua Iancului nr. 31
- Tel.: 0751.135.503
- 345 de lei pentru patru persoane