Despre corupţie ca fenomen perpetuu al  sistemului, despre şmecheri şi victimele lor, despre condiţia individului care doar aparent se bucură de libertate, despre birocraţie, jefuitori şi jefuiţi într-un sistem bolnav vă puteţi amuza dându-vă întâlnire cu „Tarelkin”, piesa lui A.V. Suhovo-Kobilin, într-o seară, la Teatrul Metropolis din Capitală. Prilej de relaxare şi cum ar zice românu’... haz de necaz. Pentru că, într-un context în care orice favor presupune şi o mică (sau mai mare) şpagă, hazul este în­soţit de un zâmbet. Trist.
Să vedeţi ce se poate întâmpla când un om al sistemului poliţienesc - funcţionar ne­­însemnat - părăseşte structurile cu gân­dul de a se răzbuna pe şeful său, care nu s-a revanşat „corespunzător” după ce au fost părtaşi la jefuirea unor indivizi care din în­t­âmplare ajung la mâna lor. Îşi înscenează moartea şi, preluând identitatea vecinului său Kopîlov, mort de ceva vreme, Tarelkin - slujbaşul vrea să se folosească de documen­te compromiţătoare care l-ar incrimina pe superiorul său. La rândul său, uşurat de dis­pariţia subalternului, şeful vrea cu orice preţ să găsească hârtia cu pricina. Textul are parte de replici provocatoare, hazul are locul său, spectacolul rămâne însă undeva la limita comediei. Echipa de actori face un show reuşit, câţiva dintre ei izbutind partituri remarcabile, Radu Gabriel conturează cu abilitate funcţionarul lacom, jinduind du­­pă onoruri şi bani, dar destul de naiv. Ro­­luri secundare, dar bine asumate, au Vlad Logigan - cu o imagine adusă parcă din fil­mele anilor ’30, un fel de ţap ispă­şi­tor, reu­şind momente de un bun umor absurd la adresa poliţiei - şi George Ivaşcu-Tarelkin - care se angajează într-o partitură complexă, cu o performanţă de apreciat, dar există mo­men­te în care acto­rul su­pra­licitează oferta textului, riscând justa percepţie a spectato­rului. Remar­ca­bile evolu­ţiile lui Doru Ana şi Dan Aştilean, care ştiu să-şi dozeze per­so­najele în ciuda câtorva lungimi ne­mo­tivate care sunt în­trucâtva compensate de mo­men­tele în care mizează pe savoa­rea farsei. O atmosferă ternă şi un decor simplist au fost alegerea scenografei Iulianei Gher­ghes­cu. Regia este semnată de Gelu Colceag.