Cu cât veniturile vor creşte printr-o colectare mai bună, şi nu neapărat printr-o majorare a taxării, este limpede că vom avea mai mulţi bani pentru a cofinanţa proiecte europene, susţine Mihai Tănăsescu, reprezentantul României la FMI. Dar această îmbunătăţire a colectării mai depinde de ceva: de modificarea Codului Fiscal, care printr-o simplificare, o flexibilitate mai mare, va reprezenta o ancoră foarte importantă pentru mediul de afaceri. Potrivit lui Tănăsescu, Codul Fiscal reprezintă un instrument important pentru a avea un sistem fiscal care să fie bine administrat, stabil şi predictibil.

Aţi declarat că România îşi poate permite o datorie pu­bli­că de maximum 35% din PIB. Când aţi discutat de a­cest nivel v-aţi referit la co­relaţia care trebuie să existe în­tre ponderea veniturilor bu­geta­re în PIB şi cea a datoriei?
Când am spus acest lucru m-am referit în principal la viteza cu care a crescut datoria publică în ultimul an, îngrijorătoare. Sigur, aceasta este încă sub control, la 28-29% din PIB, dar majorarea rapidă a datoriei nu s-a văzut în dezvoltare. Avem o limi­tă de 60% din PIB, dar acesta este pla­fo­nul maxim pe care România îl poa­te atinge în 15-20 de ani de dezvol­tare. De aceea am spus că acest nivel de 35% din PIB, care e corelat cu nişte a­nalize pe mai multe ţări, ar fi cea mai bună ţintă pentru o ţară ca Ro­mâ­nia. Cred că în perioada ur­mă­toa­re creşterea de datorie trebuie făcută pe proiecte de dezvoltare, bine argumentate, bine planificate şi pe baza unor principii bine stabilite.

Spuneaţi că economia Ro­mâ­niei are un potenţial anual de creştere de 5-6%, pe care îl va atinge în 2012 - în apropierea perioadei „de vârf“ la plata împrumuturilor externe. Va fi suficientă această creştere pentru ca Fiscul să colecteze veniturile bugetare necesare achitării creditelor?
Corelaţia, cred eu, este puţin di­ferită. Cu cât veniturile bugetare se vor mări mai mult, cu atât proiectele de dezvoltare vor fi mai multe. Cu cât veniturile vor creşte printr-o co­lec­tare mai bună, şi nu neapărat prin­tr-o majorare a taxării, este lim­pede că vom avea mai mulţi bani pentru a cofinanţa proiecte euro­pe­ne. Rambursarea datoriei este, cred, un lucru care nu pune niciun fel de presiune pe România în momentul de faţă, când avem rezerve externe multe, avem un tip de consolidare fiscală pe termen mediu şi lung, în aşa fel încât să-şi creeze premisele acumulării de venituri suficiente pentru achitarea la termen şi în integralitate a datoriei.

Să ne reîntoarcem la acea li­mită de 35% din PIB. Are FMI în vedere că statele cu astfel de niveluri prezintă mai mul­tă încredere pe pieţele financiare interna­ţionale pentru a-şi refinanţa actuala datorie?
Absolut. În general, ţările care au o datorie publică controlabilă, au o credibilitate mult mai mare. Să nu uităm că statele care creează acum cele mai mari probleme în Europa sunt cele cu datorii peste 100% din PIB, cum ar fi Grecia. E clar că un control al datoriei înseamnă o res­ponsabilitate fiscală puternică şi im­plică un tip de management al datoriei pe termen mediu şi lung. De ace­ea, susţin că extensia datoriei trebuie făcută cu grijă şi îndreptată în special spre dezvoltarea durabilă.

Va continua finanţarea deficitului bugetar şi prin intermediul altor tranşe în afara celor din februarie?
E o discuţie care se va relua în aprilie, la următoarea evaluare, dar din datele pe care le avem, cred că această acoperire de deficit bugetar din tranşe de la FMI va fi pentru ultima dată. Şi am două elemente care mă fac să susţin această idee. Pe de o parte, există acum o accesabilitate mult mai uşoară pe pieţele interne şi externe pentru atragerea de resurse de finanţare. Pe de altă parte, credibilitatea României pe pieţe este mult crescută faţă de acum şase luni sau un an.

Aţi discutat cu ministrul Vlădescu şi cu ceilalţi membri ai Guvernului şi v-au lăsat impresia că ar fi ideea lor de a nu mai apela la tranşele FMI pentru finanţarea deficitului?
Nu, nici gând. Să nu uităm că a­ceasta a fost o propunere excepţio­na­lă ce a venit din partea FMI, care, de regulă, nu finanţează deficite. A fost o măsură excepţională, venită în vremuri excepţionale. Dar cum perioada grea a trecut şi ne îndreptăm spre o recuperare, cred că nu va mai apă­rea problema unei finanţări a deficitului cu bani de la FMI.

Aţi spus că România ar trebui să-şi regândească sistemul asistenţei sociale pentru a opri risipa de bani. Vă gândiţi la înlocuirea actualului sistem de protejare a nemuncii cu unul de încurajare a angajărilor din partea sectorului privat?
Suntem abia la început. În lunile care urmează vom gândi un cadru de discuţii pe această temă. Şi probabil până la sfârşitul anului vom avea o idee asupra modului în care în­tre­gul sistem poate fi revăzut, astfel încât oamenii să nu piardă aceste be­ne­ficii sociale de care au nevoie. Tre­buie să ţinem cont de justiţie şi solidaritate socială, dar să încercăm să folosim banii mult mai eficient pentru a nu exista o suprapunere de ajutoare sociale. Probabil, va fi nevoie de un inventar al instrumentelor de asistenţă socială. Repet însă, este o discuţie la început, care va fi aprofundată pe parcursul anului.

Vă propun să trecem acum de la asigurările de şomaj la pensii. În ce măsură un sistem public de pensii conceput ca o plasă de siguranţă ar elibera presiunea asupra bugetului şi ar încuraja responsabilizarea fiecărui contributor în parte?
Sistemul public de pensii, aşa cum se prezintă el la ora actuală, e un sistem care, pe termen lung, nu poate fi susţinut. Este clar că se im­pu­ne o schimbare prin introducerea unor elemente noi, poate o lărgire a bazei de impozitare, participarea mai multor categorii sociale, ceea ce va conduce la o creştere de venituri în anii următori şi va permite ca bu­getul de stat să nu mai aibă presiuni de acoperire a deficitului bugetului de pensii. De aceea, cred că această nouă lege a pensiilor va aduce mai multă transparenţă şi echitate so­cia­lă în sistem.

Susţineţi că potenţialul de colectare de taxe şi impozite este enorm. Nu credeţi că există o legătură strânsă între complexitatea sistemului fiscal şi nivelul evaziunii fiscale?
Este o posibilitate şi, de aceea, pro­­babil, discuţia publică care va avea loc în lunile următoare pe Co­dul Fis­cal, pentru aplicarea lui din 2011, va pleca şi de la această idee. O simplificare, o flexibilitate mai mare a lui va reprezenta o ancoră foarte importantă pentru mediul de afaceri.

Având în vedere că reducerea dobânzilor de politică monetară n-a dat rezultate până acum nici în Statele Unite, zona euro ori în România, n-ar fi fost mai potrivită o scădere a taxelor?
A spune că scăderea dobânzilor de politică monetară nu a dat rezultate, cred că este o greşeală. E clar că fă­ră aceste reduceri de dobânzi lu­cru­rile ar fi fost mult mai greu de re­zolvat. Ca urmare a acestui tip de po­li­tici, asistăm în prezent la o însănă­to­şi­re a sistemului bancar, la o re­ve-nire graduală a rolului creditării în eco­nomie. Acesta este motivul pentru care consider că a fost o decizie foar­te bună. O reducere a taxării este po­sibilă doar atunci când funda­men­­te­le economice ale unei ţări sunt des­tul de solide pentru ca rela­xa­rea fiscalităţii să nu influenţeze veniturile bugetului, ci din contră, să se constituie într-un plus pentru buget.

Comisia Europeană va  permite României corecţia mai lentă a deficitului bugetar sub nivelul de 3% din PIB, respectiv în 2012 în loc de 2011. Acest fapt va duce, în cele din urmă, şi la modificarea termenului pentru trecerea la euro, prevăzută pentru 2014-2015? Vă pun această întrebare pentru că FMI recunoştea mai de mult că adoptarea euro la un termen îndepărtat amână restructurarea economiei.
Vreau să atrag atenţia că această consolidare fiscală până în 2012 se corelează cu ceea ce se întâmplă în toate ţările din Europa. Asistăm la un program de consolidare până în 2012-2013 şi România se aliniază u­nui asemenea trend. Eu nu cred că măsurile de convergenţă pentru a­doptarea euro sunt puse în pericol.

Cum apreciaţi faptul că deflaţia la noi se bazează pe scăderea preţurilor bunurilor de capital, în timp ce pre­ţu­rile bunurilor de larg consum şi folosinţă îndelungată au rămas la fel sau au crescut?
Arată o problemă structurală, din punctul meu de vedere, şi o ne­co­relare între cererea internă şi oferta internă. Atâta vreme cât cererea este suficient de puternică, dar nu e ancorată într-o producţie inter­nă, pot apărea astfel de fenomene.

Aş vrea să vă pun o ultimă întrebare în calitate de fost ministru de finanţe, pe care o adresez celui care a elaborat Codul Fiscal. Modificarea regimului fiscal pentru microîntreprinderi a venit cu foarte mare întârziere, creând nesiguranţă în ceea ce priveşte activitatea respectivelor companii şi, cel mai important lucru, nu s-a respectat condiţionalitatea ca modificările de Cod Fiscal să fie anunţate cu minimum 6 luni înainte. Cum comentaţi?
După cum v-am mai spus, cred că se impune un dialog susţinut pentru modificarea Codului Fiscal. Iar dezbaterea publică din lunile ur­mă­toare pe această temă va conduce la repunerea în linie dreaptă a prin­ci­piului la care faceţi referire. Sunt con­vins că ministrul Vlădescu va ţi­ne cont de acest lucru şi va respecta a­cest principiu foarte important al Co­dului Fiscal, care va duce la mai multă predictibilitate. Codul Fiscal reprezintă un instrument important pentru a avea un sistem fiscal care să fie bine administrat, stabil şi predic­tibil.