Cel dintâi discurs „State of the Union“ ţinut de preşedintele american Barack Obama pe 28 ianuarie, în faţa Congresului, după un an de mandat în fruntea executivului american, s-a concentrat - aşa cum era de aşteptat - asu­pra celor mai presante chestiuni pri­vind situaţia economică a ţării.
Obama a subliniat contextul di­ficil în care şi-a început mandatul, mar­cat de angajamente în două răz­boaie (Irak şi Afganistan) pe plan extern şi debutul unei rece­siuni pe plan intern care risca să se transfor­me într-o a doua Mare Cri­ză. Toto­dată, acesta a încercat să su­blinieze că măsurile luate pentru combate­rea crizei economice, cum ar fi adop­tarea unui masiv pachet de stimulare fiscală care a explodat deficitul bugetar şi datoria publică a SUA, precum şi salvarea de la fa­liment a băncilor ameninţate cu in­solvabilitatea au făcut obiectul u­nui consens bipartizan şi repre­zin­tă o continuare a politicilor ad­mi­nistraţiei re­pu­blicane care l-a pre­cedat.
Combaterea şomajului, reduce­rea taxelor pentru persoanele cu venituri mici, necesitatea extinderii asigurării medicale de stat şi adop­tarea unui plan de îngheţare a cheltuielilor publice pentru a nu periclita parametrii macroeconomici au fost principale măsuri econo­mice punctate de Barack Obama în discursul tradiţional privind starea na­ţiunii.

Americanii nu mai pot fi uşor convinşi
Deşi sintagma „crearea de locuri de muncă“ a apărut de 29 de ori în discursul lui Obama, iar progra­me­le de stimulare fiscală au fost lău­date ca mijloace prin care nume­roa­se lo­curi de muncă au fost salvate, în rea­litate economia SUA a pierdut 2,7 mi­lioane de locuri de muncă de la adoptarea giganticului plan de sti­­mulare de peste 750 de miliarde de dolari şi 3,4 milioane de la ale­ge­rea sa la Casa Albă.
Cât priveşte reducerea taxelor, ma­joritatea reprezintă măsuri temporare contraciclice legate de pro­gra­mul de stimulare fiscală, relativ nesemnificative pentru ansamblul economiei, în condiţiile în care 40% din populaţia SUA nu plătea oricum niciun fel de taxe. În acelaşi timp, deficitul bugetar de 1.350 de mili­arde de dolari pe anul trecut şi datoria publică de peste 12.000 de mi­liarde înseamnă o creştere a taxelor în viitor sau o scădere inflaţionistă a puterii de cumpărare.
Extinderea asigurării medicale de stat reprezintă unul dintre cele mai importante proiecte de pe agenda social-democrată a lui Ba­rack Obama, însă costurile şi ineficienţa acestei măsuri au început să fie în­ţelese de publicul american. Vic­to­ria-surpriză a republicanului Scott Brown în alegerile pentru unul dintre cele două fotolii de se­na­tor al sta­tului Massachusetts, în mod tra­di­ţional o redută democra­tă, în care sistemul public de sănă­ta­te şi alte programe asistenţiale sunt cele mai extinse din SUA, e considerată de mulţi o dovadă că Obama nu a reuşit să convingă pu­bli­cul american de superioritatea unui stat dirijist-asistenţial mai ex­tins, de tip european.
În sfârşit, propunerea preşedintelui SUA de a îngheţa un procent de numai 13% din cheltuielile guvernamentale actuale este considerată in­suficientă, atât de analişti, cât şi de opoziţia republicană.