O sumedenie de organizaţii neguvernamentale au lansat un apel extrem de serios în legătură cu in­ca­pacitatea României de a folosi fondurile eu­ro­pene. Personal, cred că situaţia este de-a drep­tul dra­matică în acest domeniu. Este un ve­ri­tabil atentat la securitatea naţională, în componenta ei economică, să ai la dispoziţie 30 de miliarde de euro pentru relansarea şi moderni­zarea ţării şi să nu o faci. În primii cinci ani de man­dat preziden­ţial, Traian Băsescu ne-a aburit cu tot felul de teme care, în opinia domniei sale, erau prioritare. Aşa-zisa modernizare a sta­tu­lui, salariile şi pensiile nesimţite, modificarea Cons­tituţiei, anticorupţia cu adversarii politici. Pre­şe­dintele a dat de pământ cu liberalii pentru tot felul de motive. L-a cocoloşit pe Emil Boc în ne­nu­mărate situaţii. Nu s-a gândit însă niciodată să-şi folosească forţa şi influenţa pentru schimbarea totală de atitudine în privinţa fondurilor europene. Toţi politicienii de vârf ai Ro­mâniei mestecă cuvinte mari în varii situaţii. Niciu­nul nu simte însă că ratează în fiecare zi o şansă unică pentru ţară: schimbarea serioasă în bine, pe bani europeni. Chestiunea trece pe lân­gă ei cu o inconştienţă înfricoşătoare.
Pe fondul crizei financiare dramatice pe care o tra­versează, statul se putea relansa în forţă prin a­tragerea acestor fonduri. 30 de miliarde de eu­ro până în 2013 înseamnă aproape 10 miliarde pe an. Potrivit statisticilor, noi accesăm în jur de 8% din aceşti bani. E o crimă care se petrece sub ochii noştri, obişnuiţi cu incompetenţa ma­ri­lor conducători şi abrutizaţi de indiferenţa noas­tră păcătoasă. Dacă reuşeam să atragem aceste sume impresionante pentru infrastructură rutieră, feroviară şi agricultură, anul acesta am fi ieşit din criză. Şi nu am fi avut 1.000.000 de şo­meri, o cifră care ne arată de fapt că 3.000.000 de români vor fi loviţi crunt de să­­răcie, probleme curente precum achitarea în­tr­e­ţi­ne­rii, a facturilor şi a necesităţilor indispen­sabile.
Numărăm falimentele societăţilor comerciale cu sutele de mii, din cauza ghilotinei fiscale de­clan­­şate iraţional din zona guvernamentală. A­ces­te IMM-uri ar fi putut supravieţui anul acesta prin fondurile europene. Dar birocraţia sufocantă, mecanismul imposibil pe care trebuie să-l parcurgi pentru accesarea acestor bani îţi face viaţa un coşmar. Vorbiţi cu oameni care au reuşit să ia astfel de bani. Şi cu cei care n-au reuşit. Veţi auzi poveşti incredibile, demne de Kafka.
Noi, românii, avem un talent extraordinar să ne batem joc de şansele care ni se oferă. Câte locuri de muncă am fi avut, câte societăţi mici şi mijlocii salvate, ce mâncare ieftină şi sănă­toa­să am fi putut avea dacă....
Şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, a declarat la Bucureşti că ţara noastră e precum un individ care vrea Mercedes, dar nu are bani decât pentru Dacia. Şi ar fi bine să cumpărăm maşina românească, să ne facem treaba cu ea. Chiar dacă e mai puţin confortabilă, dar e si­gu­ră. Ştiţi cu ce maşină merge Emil Boc în fiecare zi, pe banii statului? Cu un Mercedes. Şi încă u­nul scump, garnisit cu vreo 3-4 BMW-uri ale SPP. Nici ele ieftine.
Atunci ce să-i mai ceri acestui om?!