Florin Aftalion, profesor la ESSEC Business School Paris

Primul răspuns al Fed la dezastrul financiar a constat în inundarea pieţelor cu lichidităţi. Dar pentru că ratele dobânzilor apropiate de zero n-au fost suficiente să restaureze în­crederea, aceasta s-a apucat să cum­pere agresiv creanţe de orice natură (inclusiv produse toxice). Ca urmare a acestei noi politici, activul bilan­ţu­lui său contabil, adică ansamblul a­po­rtului său la economie, s-a dublat în câteva luni. La pasivul aceluiaşi bi­lanţ, rezervele excedentare ale băncilor au trecut rapid de la mai pu­ţin de două miliarde de dolari la circa 1.000 de miliarde astăzi (de 15 ori mai mult decât rezervele obligatorii). Într-un sistem cu rezerve fracţionare, astfel de excedente pot conduce la o extraordinară expan­siune monetară, deci la o explozie inflaţionistă.
Fed zice că este pregătită să-şi dezumfle bilanţul. În acest scop şi-ar vinde o parte din active, ceea ce ar duce la creşterea ratelor dobânzii, şi nu doar a celor pe termen scurt. Odată cu comprimarea propriilor re­zerve, capacitatea băncilor de a acorda noi credite se va diminua, ceea ce va îndepărta spectrul inflaţionist. Dar, în contrapondere, creşterea eco­nomiei va fi ameninţată de dobân­zile mai ridicate.
În lupta împotriva crizei, Fed nu a acţionat singură. Trezoreria americană a contribuit la readucerea încrederii în sistemul financiar, consolidând în mod considerabil capitalurile permanente ale băncilor, în timp ce administraţia lansa un am­bi­ţios plan de stimulare. Rezultatul acţiunilor conjugate ale Fed, Trezo­re­riei şi Administraţiei a fost în pri­mul rând disiparea temerilor care paralizau piaţa creditului; primii in­dici ai unei relansări s-au manifestat în Statele Unite, începând cu sfâr­şi­tul trimestrului doi al anului 2009.
Odată cu reluarea creşterii, nu a venit oare momentul ca Fed să pună capăt politicii sale excepţionale şi să inverseze direcţia? Pentru moment, creaţia monetară rămâne moderată şi niciun semn inflaţionist nu se ma­nifestă. Preţurile en gros, ca şi pre­ţu­rile en detail, sunt stabile. Cum randamentele obligaţiunilor Trezore­riei, relativ scăzute, nu încorporează anticipaţii inflaţioniste, creşterea generalizată a preţurilor nu va surveni imediat. Dar acest lucru nu în­seamnă că banca centrală americană are mult timp la dispoziţie până ce se va întâmpla acest lucru. Ştiind că efectele unei schimbări de politică monetară se manifestă cu un decalaj care poate atinge un an, pentru a pre­veni orice puseu inflaţionist vii­tor, Fed va trebui să acţioneze prin anticipaţie, fără să aştepte ca şomajul să atingă un nivel acceptabil. Exis­tă totuşi temeri că acţionând în acest mod aceasta va fi acuzată că va sparge reluarea creşterii. Pentru mo­ment, Ben Bernanke, preşedintele Fed, anunţă că dobânzile trebuie să ră­mână încă un timp la nivelul actual, aşteptând ca reluarea creşterii să se consolideze şi şomajul să scadă.
Nimeni nu ştie precis când este momentul optim al unei schimbări de politică. Dar există temeri că presiuni politice se exercită în favoarea continuării unei politici monetare laxe dincolo de acest moment critic. Şi acest lucru din mai multe motive. Inflaţia pe care continuarea prelungită a politicii actuale a Fed o va pro­d­uce fără doar şi poate pare de­zi­ra­bilă pentru cei care cred că un dolar slab va favoriza exporturile america­ne sau că dobânzile scăzute vor ameliora în mod durabil nivelul şomajului. Reducând valoarea reală a unei datorii publice devenite incontrolabile, ea ar fi, de asemenea, bine-veni­tă pentru Trezoreria americană. Să adăugăm că bursele ameninţă să se pră­buşească în momentul în care Fed va creşte dobânzile. Dar, cu cât Fed va amâna mai mult deciziile, cu atât mai multă inflaţie se va acumula în economie, care se va dovedi di­ficil de eradicat. Ea va trebui combă­tută printr-o politică monetară ex­trem de restrictivă şi rate ale do­bân­zilor extrem de ridicate. Acestea din urmă vor provoca un crah obligatar şi o nouă recesiune. Pentru a evita o astfel de catastrofă, Fed trebuie să dovedească independenţă şi să nu întârzie să strângă hăţurile.

Articol apărut iniţial în „La Tribune“