Soluţia adoptată de specialiştii RATP aduce pe străzile oraşului troleibuze second-hand la preţuri supraevaluate
La sfârşitul anului trecut, pe 4 decembrie, Primăria Ploieşti a derulat procedura de achiziţie a 24 de troleibuze second-hand, în urma unei selecţii de oferte la care nu s-a prezentat decât un singur ofertant, compania MHS Truck&Bus SRL din Bucureşti. Preţul de achiziţie a fost piperat, iar primarul municipiului a cerut declanşarea unei anchete interne, care să stabilească dacă achiziţia a fost făcută în condiţiile legii.
Edilii prahoveni au optat pentru o afacere din care are de câştigat în special importatorul, întrucât autorităţile vor achita câte 150.000 de euro pentru fiecare troleibuz second-hand importat prin MHS Truck& Bus. Mai la sud, respectiv în oraşul bulgăresc Ruse, autorităţile locale au importat troleibuze second-hand la un preţ de aproximativ 100.000 euro bucata.
Licitaţie direcţionată
Preţul piperat pe care municipalitatea ploieşteană a decis să-l plătească pentru înnoirea parcului nu este singura problemă a achiziţiei celor 24 de troleibuze. Potrivit caietului de sarcini, realizat chiar de directorul Regiei Autonome de Transport Public, Radu Popescu, şi avizat favorabil de viceprimarul Nicoleta Cătălina Bozianu, troleibuzele ideale pentru Ploieşti trebuiau să fie articulate, să aibă podea joasă, cu o înălţime maximă faţă de sol cuprinsă între 310 şi 330 mm, şi lungimea cuprinsă între 16 şi 18 metri. Cerinţe constructive care nu puteau fi găsite decât la modelele pe care, întâmplător, importatorul MHS Truck& Bus SRL le avea pe stoc, respectiv la troleibuzele Neoplan. O altă cerinţă prevăzută expres în caietul de sarcini al achiziţiei se referă la vechimea troleibuzelor, care nu trebuia să depăşească zece ani la data analizării ofertelor. Iar troleibuzele cu care compania MHS Truck&Bus SRL s-a prezentat la licitaţie erau fabricate în 2000. „Noi nu am participat la licitaţie pentru că societatea noastră nu s-ar fi calificat, întrucât nu aveam troleibuze pe stoc care să corespundă cerinţelor din caietul de sarcini şi nici nu puteam aduce în timp util atâtea câte dorea RATP Ploieşti”, a declarat pentru SFin un reprezentant al departamentului de vânzări al companiei Titan Trade SRL, importator de troleibuze second-hand. Oricum, a adăugat sursa citată, afacerea de la Ploieşti nu putea fi câştigată decât de compania MHS Truck&Bus SRL, care este practic importatorul pentru România al autobuzelor şi troleibuzelor fabricate de grupul MAN-Neoplan şi care avea vehiculele cerute de Regia de Transport Public Ploieşti.
Companii
Firmele de stat continuă să ofere salarii medii cuprinse între 1.000 şi 3.000 de euro lunar, în anumite cazuri, iar rectificarea bugetelor acestor companii a fost doar...
Autorităţile române încearcă să convingă Comisia Europeană să acorde o derogare de la legislaţia privind emisiile de gaze cu efect de seră, după ce 12 companii au fost...
Dacă înainte de începerea crizei practicienii în insolvenţă se ocupau de lichidarea firmelor şi vânzarea activelor, blocajul economic i-a lăsat fără principalul obiect de activitate....
Directorii generali din cinci firme de stat subordonate ministerului condus de Radu Berceanu, membri ai AGA CNI, trebuie să aprobe în companiile pe care le conduc renunţarea la pachetele de...
- Producătorul de materiale de construcţii Holcim România va investi 14 milioane de euro într-o instalaţie de producţie a electricităţii la fabrica de ciment de la Aleşd,...
Superautobuze de un milion bucata
Achiziţia troleibuzelor Neoplan de la Truck&Bus SRL de către municipalitatea ploieşteană a fost făcută cu largul concurs al celor care au întocmit caietul de sarcini. „De contractarea celor 24 de troleibuze s-au ocupat viceprimarul municipiului Nicoleta Cătălina Bozianu şi directorul general al Regiei Autonome de Transport Public Ploieşti, Radu Popescu”, s-a eschivat primarul municipiului, Andrei Voloşevici, atunci când i-am solicitat informaţii despre această afacere. Totuşi, precizând că documentele de atribuire a contractului de achiziţie - caietul de sarcini, specificaţiile tehnice şi toate celelalte detalii tehnice - au fost întocmite de directorul Radu Popescu, în dubla sa calitate de specialist şi de beneficiar, şi vizate de viceprimarul Bozianu, primarul municipiului a admis că este posibil ca achiziţia să nu fi fost făcută cu respectarea tuturor criteriilor legale, susţinând chiar că a cerut serviciului de achiziţii din cadrul primăriei să elaboreze un raport referitor la cumpărarea troleibuzelor. „Aştept să văd care vor fi concluziile raportului, iar dacă vor exista suspiciuni că achiziţia nu a respectat prevederile legale ori că preţul de achiziţie al troleibuzelor a fost peste preţurile obişnuite practicate de dealeri, atunci nu voi avea nicio problemă să anulez licitaţia şi să iau măsuri împotriva responsabililor”, a precizat primarul municipiului Ploieşti.
Contactat de SFin, un responsabil al departamentului achiziţii din cadrul Regiei Autonome de Transport Bucureşti a remarcat că „preţul troleibuzelor este, într-adevăr, cam mare. Cred că un preţ corect era undeva în jurul sumei de 100.000 de euro”. Cum municipalitatea oraşului bulgăresc a luat acelaşi tip de troleibuze tot cu circa 100.000 de euro bucata, atunci reiese că ploieştenii au plătit cu 50.000 de euro mai mult pentru fiecare dintre cele 24 de troleibuze Neoplan cumpărate de la MHS Truck&Bus SRL. Adică au plătit cu cel puţin 1,2 milioane de euro mai mult.
Achiziţionarea celor 24 de troleibuze second-hand ar fi trebuit să deschidă drumul pentru o afacere şi mai păguboasă pentru municipalitatea ploieşteană. Pe platforma SEAP, unde sunt publicate toate anunţurile de achiziţii publice, a fost lansat şi anunţul de intenţie pentru cumpărarea a 27 de autobuze noi, într-un contract cu o valoare de 27 de milioane de lei. Adică un milion de lei pe bucată, sau 240.000 euro pentru fiecare autobuz nou. Cu circa 30.000 de euro mai mulţi decât s-a plătit până acum pentru cel mai performant autobuz care circulă în România. „Pentru modelul Mercedes Citaro achiziţionat în 2005, cel care nu are climatizare, RATB a plătit 188.000 euro. Iar pentru modelul Mercedes Citaro achiziţionat în 2008, care dispune de climatizare şi de sistem de informare LCD în salon, şi care are motorizare Euro 4, am plătit 210.000 de euro“, ne-a lămurit purtătorul de cuvânt al RATB, Vlădăran.