Pilonul III ar putea deveni mai avantajos pentru angajatori

de Adrian Mosoianu in Asigurari pe 29 Ianuarie 2010, 18:09

  • print
  • rss

Deductibilitatea fiscală totală a contribuţiilor la pilonul III ar produce economii semnificative în bugetele de personal ale companiilor

Foto
În situaţia în care contribuţiile la fonduri de pensii private facultative ar fi deductibile, în limita a 400 de euro anual, nu doar din impozitul pe profit de 16%, cum prevede le­gislaţia în vigoare, ci şi la calculul contribuţiilor de asigurări sociale (pentru pensia de stat, sănătate, şomaj etc.), o firmă cu 100 de angajaţi plătiţi cu salariul mediu brut pe economie, care oferă astfel de bonusuri salariaţilor săi, ar economisi, anual, în total, costuri salariale de peste 50.000 de lei, pe lângă faptul că şi-ar deduce din baza de calcul a impozitului pe profit de 16% suma de 40.000 de euro, lucru valabil, de altfel, şi în condiţiile legislaţiei actuale.
Deductibilitatea totală a con­tribuţiilor la pensii private facultative ar reduce şi factura fiscală a salariaţilor care contribuie, în prezent, din venituri proprii, la fondurile pilonului III, în limita a 400 de euro anual. Eco­nomiile ar fi de peste 260 de lei pe an, la un salariu echivalent cu cel mediu brut pe economie, care ar in­clude şi contribuţiile la respecti­vele fonduri de pensii.
În prezent, potrivit legislaţiei în vigoare, contribuţiile la fonduri de pensii facultative sunt deductibile în limita a 400 de euro pe an pentru angajat şi 400 de euro pe an pentru angajator, scăzându-se din baza de im­punere a impozitului de 16% pe sa­lariu, respectiv pe profit.
Plăţile la pilonul III nu sunt însă de­ductibile la calculul contribu­ţiilor de asigurări sociale (pentru pensia de stat, sănătate, şomaj etc.). Dife­ren­ţa dintre costurile fiscale ale anga­ja­to­­rilor şi angajaţilor, în cele două va­riante de deductibilitate (parţială, ca în prezent, şi totală) este semnifi­ca­ti­vă, potrivit unei analize realizate de SFin.

Simulare de calcul I: deductibilitate parŢială
Să luăm un exemplu ipotetic de angajator care contribuie, pentru fie­care din salariaţii săi, la fonduri de pensii private facultative, cu su­ma de 135 de lei pe lună, respectiv circa 400 de euro pe an - limita de de­ductibilitate. Cu tot cu această contribuţie lunară, venitul salarial brut al unui angajat se ridică la suma de 1.900 de lei pe lună. În condiţiile actuale, în care contribuţiile la pilo­nul III sunt deductibile, pentru an­ga­jator, doar la calculul impozitului pe profit, costurile fiscale lunare ale firmei cu un salariat se ridică la su­ma de 533 de lei, respectiv 6.396 de lei pe an.
Aceste cheltuieli sunt compuse din contribuţia de asigurări sociale (CAS) pentru sistemul public de pen­sii de 20,8% (395 de lei), contri­buţia de sănătate de 5,2% (99 de lei), contri­buţia de şomaj de 0,5% (10 lei), co­mi­sio­nul de 0,25% pentru camera de mun­că (5 lei), contribuţia de ac­ci­­den­te de muncă şi boli profesio­nale de 0,15% (3 lei), contribuţia de 0,85% pen­tru Camera de Comerţ şi Indus­trie (16 lei) şi contribuţia la fondul pentru garantarea crean­ţe­lor sala­riale, de 0,25% (5 lei) - în to­tal, 535 de lei.
Să luăm în calcul şi ipoteza în care acelaşi angajat, cu un salariu brut de 1.900 de lei, îşi plăteşte din venituri proprii o contribuţie lunară de 135 de lei la pilonul III. Scăzând această contribuţie, precum şi costurile sale fiscale lunare de 515 lei (6.180 de lei pe an), rezultă un sala­riu net lunar de 1.250 lei. Asta pentru că trebuie să plătească CAS pentru pensia de stat de 10,5% (200 de lei), contribuţii de sănătate de 5,5% (105 lei) şi contribuţia de şomaj de 0,5% (10 lei). După scăderea acestor contribuţii, ca şi a deducerii perso­nale de 200 de lei, aferente nivelului de venit brut corespunzător pentru o persoană fără copii, se aplică im­po­zitul pe salariu de 16% pe suma ră­masă (200 de lei).

Simulare II: deductibilitate totală
Cu totul altfel ar sta lucrurile în condiţiile în care contribuţiile la pi­lonul III ar fi deductibile total, adică inclusiv la calculul contribuţiilor obligatorii enumerate mai sus, în­tru­cât cotele procentuale s-ar aplica la suma de 1.765 de lei, nu de 1.900 de lei.
Astfel, angajatorul din exemplul nostru ar plăti pe lună CAS pentru pensii de doar 367 de lei, contribuţii de sănătate de 91 de lei, şomaj de 8 lei, comision pentru Camera de Mun­că de 4 lei, contribuţie de accidente de muncă şi boli profesionale de 2 lei, contribuţie pentru Camera de Comerţ şi Industrie de 15 lei şi con­tribuţie la fondul pentru garan­ta­rea creanţelor salariale de 4 lei. În total, 491 de lei lunar, adică 5.892 lei pe an, reprezentând o reducere de cheltuieli pe angajat de 504 lei anual. În plus (lucru valabil şi în condiţiile legislaţiei actuale), la un profit anual de 100.000 de euro, impozitul afe­rent, de 16%, ar fi doar de 9.600 de euro, întrucât din baza de calcul s-ar deduce contribuţiile anuale la fonduri facultative (40.000 de euro), faţă de 16.000 de euro, cât ar fi obligaţiile de plată fără această deducere.
Pe partea angajatului, în condiţii de deductibilitate totală a contribu­ţiilor la pilonul III, acesta ar plăti CAS pentru pensii de 185 de lei pe lună, contribuţii de sănătate de 97 de lei şi şomaj de 8 lei, adică, în total, 290 de lei. Scăzând aceste contri­bu­ţii, precum şi deducerea personală de 200 de lei, rezultă o bază de im­pu­nere pentru impozitul pe salariu de 16% de 1.275 lei, din care rezultă un impozit de 204 lei. Astfel, costurile fiscale totale ale salariatului ar fi de 494 de lei (5.912 lei anual) şi un sa­la­riu net de 1.271 de lei pe lună.

Primul pas: nu se mai aplică CAS
Contribuţiile la fonduri de pensii private facultative (pilonul III) ar pu­tea fi scutite de impunerea de contribuţii de asigurări sociale (CAS) la sistemul public de pensii, potrivit ul­timei variante a proiectului de lege privind sistemul unitar de pensii publice, elaborată de Guvern şi pu­blicată pe pagina de Internet a Mi­nis­­te­­rului Muncii, Familiei şi Protec­ţiei Sociale (MMFPS). Potrivit acestei ul­time variante a proiectului, contri­buţiile plătite la fondurile de pensii facultative, în limitele de deductibi­litate stabilite potrivit legii, au fost incluse pe lista tipurilor de venituri pentru care nu se datorează CAS, adică nu sunt incluse în baza de calcul şi impunere a contribuţiilor de asigurări sociale.
Măsura a fost solicitată de mai mult timp de jucătorii din piaţa pi­lonului III, precum şi de Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP). De altfel, recent, CSSPP a înaintat Ministerului Mun­cii o propunere de amendament la proiectul legii privind sistemul unitar de pensii publice, care viza tocmai acest aspect. 
Demersul CSSPP urmărea evita­rea oricăror neînţelegeri la nivelul an­gajatorilor, întrucât, într-o notă an­­terioară adresată Comisiei de că­tre Agenţia Naţională de Adminis­trare Fiscală (ANAF), se spunea că, pentru ca deductibilitatea să fie to­ta­lă, nu este suficientă doar eventuala precizare în Codul Fiscal a acestui fapt, ci este nevoie de modifica­rea legi­lor care instituie obliga­ti­vi­ta­tea contribuţiilor de asigurări so­cia­le, pentru pensii şi sănătate, astfel încât să se precizeze că pilonul III be­ne­fi­ciază de deductibilitate cu privi­re la aceste contribuţii sociale. Însă con­tri­buţiile de asigurări socia­le de să­nă­tate sunt reglementate de Legea nr. 95 din 14 aprilie 2006 pri­vind re­forma în domeniul sănătăţii şi, până în prezent, nu a fost anun­ţat niciun demers de modificare a acestei legi.

Cum arată şi spre ce se îndreaptă pilonul III
Activele nete ale fondurilor de pensii private facultative au crescut cu 142% în 2009, la 204 milioane de lei, iar numărul aderenţilor a depăşit 187.000, cu 25% mai mult faţă de decembrie 2008, potrivit datelor Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR). De asemenea, numărul fondurilor de pensii facultative a crescut în cursul anului 2009, de la 9 la 13.
Randamentul mediu ponderat al tuturor fondurilor de pensii private facultative, pe durata anului 2009, a fost de 15,8%, superior rezultatului de 2,7% consemnat în 2008. De la lansare (mai 2007) şi până în prezent, fondurile de pe pilonul III au înregistrat un randament mediu anual de 7,9%.
Potrivit estimărilor jucătorilor din piaţă, la sfârşitul anului 2010, activele nete ale fondurilor de pensii facultative ar putea ajunge la 350 de milioane de lei, iar numărul total de participanţi se va situa între 220.000 şi 250.000. Legislaţia actuală permite participarea salariaţilor la fonduri de pensii private facultative cu contribuţii de maximum 15% din venitul brut lunar.


 
Abonează-te
la newsletter

Abonează-te la newsletter şi săptămânal te vom ţine la curent cu cele mai importante informaţii!





Comentarii (1)

Domnule Mosoianu, "contribuţia de 0,85% pen­tru Camera de Comerţ şi Indus­trie" nu exista! Angajatorul plateste intradevar 0,85% din fondul brut de salarii, insa acesta are o cu totul si cu totul alta denumire si destinatie. De asemenea, referitor la primul exemplu prezentat "deducerea perso­nala de 200 de lei, aferente nivelului de venit brut corespunzător pentru o persoană fără copii" este eronata! In acest caz (venit brut de 1900 lei), deducerea este de doar 140 lei..si deci un ALT

De doriansky pe 02.02.2010 la 11:26

Adauga comentariu:

caractere disponibile
capcha

EDITORIAL

de Adrian Vasilescu

Banii nu vin niciodată după nevoi

Înainte de criză, cu deosebire în anii 2004-2008, societatea românească a avut iluzia unei creşteri a nivelului de bunăstare. Fiind­că în tot acest timp a consumat mai mult decât a produs. Dar banii din care popu­laţia plătea consumul nu erau din eco­no­mi­sirea internă. Erau adunaţi de către bănci, cu împrumut, din economisirea altor ţări. Achităm acum nota de plată.

»continuare



Acceptand sa utilizati acest site, declarati in mod expres si implicit ca sunteti de acord cu Termenii si Conditiile impuse de SC Saptamana Financiara SRL. Preluarea şi reproducerea informaţiilor şi imaginilor publicate pe site-ul www.sfin.ro se poate face doar cu respectarea Termenilor şi Condiţiilor.

© Copyright Saptamana Financiara S.R.L. 2005-2009
"Sfin" si "Saptamana financiara" sunt marci inregistrate ale S.C. Saptamana Financiara S.R.L.
® Powered by Gazeta Online & 3Waves Net