Titlurile de stat câştigă teren la Bursă

de Rodica Orjanu in Piata de capital pe 29 Ianuarie 2010, 18:03

  • print
  • rss

În condiţiile în care evoluţia acţiunilor listate la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) nu s-a înscris pe un trend clar, era normal ca investitorii să-şi întoarcă faţa şi către instrumentele cu venit fix – care, în schimbul unui risc minim, oferă randamente peste ceea ce se poate obţine dintr-un depozit bancar. Ca urmare a unui interes ridicat, în şedinţele bursiere din 26 şi 27 ianuarie, valoarea tranzac­ţiilor cu titluri de stat a depăşit-o pe cea cu ac­ţiuni. După ce marţi au fost tranzacţionate ti­tluri de stat în valoare de 15 milioane de euro, în şedinţa următoare aceasta a ajuns la 25,3 milioane de lei - 85% din rulajul şedinţei bursiere. De altfel, au fost consemnate şi recorduri în ceea ce priveşte tranzacţiile cu titluri de stat. Pe lângă rulajul ridicat, se observă şi o amplificare a tranzacţiilor pe piaţa deal (unde se negociază tranzacţiile) - de 88,7 milioane de lei (21,58 milioane de euro). Pe această piaţă au fost încheiate 8 tranzacţii cu titluri de stat având scadenţele în 2012 şi 2014, iar ratele dobânzilor variază între 6,5% (pentru titlurile de stat cu scadenţa în martie 2012) şi 11,25% (pentru cele cu scadenţa în octombrie 2012). Din punctul de vedere al preţurilor, se constată o creştere a acestora, cuprinsă între 1,77% (pentru titilurile cu scadenţa în octombrie 2012) şi 3,78% (pentru cele cu scadenţa în martie 2012). Cele mai atractive au fost însă titlurile de stat cu scadenţa în martie 2014, care oferă o rată a dobânzii de 11%, iar valoarea tranzacţiilor din şedinţa bursieră de miercuri a ajuns la 72,4 milioane de lei.
Acest mod de acţiune - menţinerea unui interes ridicat şi prelungit şi intrarea pe piaţa deal - atrage atenţia asupra intrării pe poziţia de cumpărător a unui investitor instituţional de calibru de genul fondurilor de pensii. Este cunoscut că la început de an au loc reaşezări de portofolii pentru fondurile de investiţii sau fondurile de pensii locale, marcându-se profiturile sau consolidându-se poziţiile.
De la începutul anului s-au tranzacţionat titluri de stat în valoare de 75 de milioane de euro, în condiţiile în care rulajul pe piaţa ac­ţiu­nilor a fost de numai 95 de milioane de euro. Tranzacţiile mari cu titluri de stat au atras, pe lângă o creştere a preţului la bursă, şi scăderea randamentelor acceptate de cumpă­rători, ten­dinţă amplificată odată cu reducerea de către BNR a ratei dobânzii de politică monetară, ca­re a fost urmată de o scădere a randamen­telor oferite de Ministerul Finanţelor la noile emi­siuni de titluri de stat. La BVB, cea mai mare creş­tere în acest an în categoria ti­tlurilor de stat a fost înregistrată de cele cu scadenţa în mar­tie 2014 (simbol B1403A) - 7,31%.
Interesul ridicat al investitorilor pentru titlurile de stat nu este surprinzător, mai ales dacă ne uităm că se repetă - cu un decalaj de câteva luni - scenariul de la bursele vecine care au un segment dezvoltat al instrumentelor cu venit fix. Spre exemplu, la bursa din Buda­pesta sunt listate în prezent 18 serii de titluri de stat, cu scadenţe între octombrie 2010 şi no­iembrie 2023, iar rata cuponului este cuprinsă între 5,5 şi 7,5%. Anul trecut au fost realizate cu acestea tranzacţii zilnice cu o valoare medie de 534,9 milioane de euro, în timp ce valoarea medie a tranzacţiilor cu acţiuni a ajuns la 18,44 miliarde de lei/zi.
 
Abonează-te
la newsletter

Abonează-te la newsletter şi săptămânal te vom ţine la curent cu cele mai importante informaţii!





Adauga comentariu:

caractere disponibile
capcha

EDITORIAL

de Adrian Vasilescu

Banii nu vin niciodată după nevoi

Înainte de criză, cu deosebire în anii 2004-2008, societatea românească a avut iluzia unei creşteri a nivelului de bunăstare. Fiind­că în tot acest timp a consumat mai mult decât a produs. Dar banii din care popu­laţia plătea consumul nu erau din eco­no­mi­sirea internă. Erau adunaţi de către bănci, cu împrumut, din economisirea altor ţări. Achităm acum nota de plată.

»continuare



Acceptand sa utilizati acest site, declarati in mod expres si implicit ca sunteti de acord cu Termenii si Conditiile impuse de SC Saptamana Financiara SRL. Preluarea şi reproducerea informaţiilor şi imaginilor publicate pe site-ul www.sfin.ro se poate face doar cu respectarea Termenilor şi Condiţiilor.

© Copyright Saptamana Financiara S.R.L. 2005-2009
"Sfin" si "Saptamana financiara" sunt marci inregistrate ale S.C. Saptamana Financiara S.R.L.
® Powered by Gazeta Online & 3Waves Net