Apariţia unor volume bine scrise în genurile populare (po­licier, thriller, SF etc.) este un semn de normalitate a vieţii şi pieţei literare. Când autorii sunt scriitori consacraţi, e cu atât mai bine, şi faptul se cu­vi­ne sem­nalat.
Despre Adrian Frăţilă am scris des pentru că mobilitatea şi viteza lui mă obligă. „Reve­lion cu Zorro“, Editura Tibo, e un nou ro­man, unul dintre cele mai bune ale pro­za­torului care e şi poet şi al­ter­nează genurile. Este un ro­man de aventuri, cu un mister şi cu alunecare spre fantastic, dar şi spre lite­ratura de spionaj, oarecum în siajul căr­ţilor de tipul Dan Brown. Un mister an­cestral re­verberează în contemporaneitate, descrisă de altfel suculent. Personaje banale se intersectează cu iniţiaţi şi conspiratori mon­diali, totul foarte alert şi cu mult suspans. Finalul, unul surprinzător, aduce ex­plicaţia completă ca la Sir Conan Doyle. Ar fi un thriller dacă n-ar fi şi un roman de mora­vuri, cu găselniţe derutante precum sigla Z, care nu vine de la Zorro, cum se enunţă ca pistă falsă la înce­put, ci  de la… o să vedeţi dumneavoastră. Acest roman reuşit merita o redactare mai atentă. Autorul l-a scris cum se pare foarte repede, sedus probabil de ide­ile pe care le găsea, şi a lăsat destule stångă­cii mărunte ce puteau fi eliminate de un redactor atent, greu de găsit în ziua de azi însă. De asemenea, Editura Tibo a tipărit în condiţii proaste cartea, cu un corp de literă urât, cu pagini înghesuite, copertă care se exfoliază etc. O nouă ediţie, periată bine şi ti­părită decent, ar fi un dar pe ca­re volumul şi autorul îl me­rită.
După cum probabil se ştie, George Arion este nu doar un bun ziarist, mai ales autor de in­terviuri, dar şi un prolific autor de romane poliţiste. Se pare că genul îl distrează şi îl pa­sionea­ză. „Cameleonul“ (E­di­tat de re­vista Flacăra şi E­di­tura Tri­to­nic) este un ro­man poliţist se­rios, bine scris, cam schematic pe-alo­curi, cu o întorsătură care re­zolvă fi­na­lul fără a-l rezolva. Acţiunea, ceea ce e şi mai a­trac­tiv pentru cititorul ro­mân, se petrece în Bucureşti, prin anii 1990. George Arion reu­şeşte foarte bine fundalul mediului bucureş­tean post­re­vo­lu­ţio­nar, personajele secundare fiind de reţi­nut. În Capitala răvăşită de tranziţie şi do­ldora de infractori apare un justiţiar ano­nim, perfect deghizat, imposibil de prins, care dez­leagă situaţii imposibile, de la răpiri la atacuri armate şi de la ucideri de târfe la de­jucarea unor asasinate de politicieni. Trama aduce oarecum cu cea a lui Bog­dan Teodo­rescu din „Spada“. Acolo însă mi­za e pe me­diul social-politic-gazetăresc, aici pri­mează aventura şi intriga de spionaj. Nu o să vă dau cheia misterului, de altfel aş spune că nici autorul nu o dă, eventual sugerează câ­te­va soluţii. Voi spune doar că avem un ro­man de aventuri tipic, bine închegat, cu pr­o­ta­gonişti foarte interesanţi. Uneori pe Geor­ge Arion îl mai trădează auzul şi parfu­mea­ză excesiv rostirile argotice. În rest, spre deo­sebire de multe ale genului, cartea e de citit, dar şi de păstrat spre o recitire.