Deponenţii în bănci îşi vor putea menţine randamentele ridicate datorate până acum dobânzilor mari pentru depozite, dar a căror tendinţă este de scădere, apelând la produse de economisire pe termene mai lungi şi asumându-şi riscuri suplimentare, spun bancherii.
Strategia BCR pentru acest an în privinţa produselor de economisire are în vedere concentrarea pe produse alternative de economisire şi investiţii, cum sunt fondurile de investiţii, produse structurate sau produse tip bancassurance, în special de tip Index Linked, spune Sorin Mititelu, director executiv al Direcţiei Dezvoltare Afaceri şi Produse Retail din cadrul BCR.
Plasamentele în fondurile de investiţii s-au dovedit o alternativă reală la depozitele la termen şi în 2009, tendinţă care va continua în acest an, a precizat acesta. Cele mai mari creşteri au fost înregistrate de fondurile monetare şi cele de obligaţiuni, produse care se vând în cadrul unităţilor BCR.
Cei care vor să-şi plaseze banii în fonduri de investiţii trebuie să ştie însă, iar banca trebuie să-i informeze în prealabil, că este vorba de produse financiare care nu sunt garantate de stat, cum se întâmplă în cazul depozitelor. De asemenea, investitorii îşi asumă integral riscul ca valoarea câştigului să scadă, în cazul în care o parte din bani sunt plasaţi în produse de investiţii mai riscante decât depozitele sau titlurile de stat.
„Fondurile vândute în cadrul unităţilor BCR au însă un grad de risc foarte scăzut, întrucât peste 70% din valoarea banilor sunt investiţi tot în depozite bancare, dar datorită volumului mare se poate negocia obţinerea unui randament mai ridicat decât în cazul unui depozit”, precizează Mititelu. În plus, adaugă acesta, restul de 30% din valoarea unităţilor unui astfel de fond este investită în instrumente cu grad minim de risc, precum obligaţiunile sau titlurile de stat, nu în acţiuni la bursă.
Pentru a realiza o investiţie sigură şi profitabilă în acelaşi timp în 2010, cu scopul de a conserva randamentele obţinute până acum la depozite, se poate urma o formulă tehnică standard. Aceasta presupune ca 60-70% din sumă (active de bază) să fie investită într-un instrument cu un randament sigur, precum obligaţiunile sau unităţile de fond, pentru diversificarea riscului. O pondere de 20% din capital poate fi plasat în instrumente mai profitabile care să îmbunătăţească randamentul, precum fondurile structurate pe termen scurt iar restul fondurilor pot fi investiţii speculative, precum acţiunile, care să sporească randamentul total.
O alternativă pentru atingerea unor randamente ridicate, pe termen lung, o reprezintă şi băncile de economisire-creditare, care beneficiază de prima acordată de stat, în valoare de 25% din sumele economisite într-un an, dar maxim echivalentul a 250 de euro pentru fiecare contract. „De exemplu, o sumă reprezentând echivalentul a 5.000 de euro economisiţi timp de 5 ani într-un contract de economisire-creditare aduce un randament de 11,5% anual”, precizează Mititelu.
Acesta estimează că dobânzile la depozite vor ajunge, spre finalul acestui an, la niveluri de 7-8%, faţă de 10-11% la începutul acestui an.
Reprezentanţii BCR precizează că banca va continua şi în acest an programele de educaţie financiară, inclusiv cel destinat studenţilor, întrucât se simte nevoia îmbunătăţirii gradului de cunoaştere şi înţelegere a produselor financiar-bancare, mai ales în contextul crizei financiare.