Coface anticipează că economia românească va creşte cu peste 0,5% în acest an, pe baza revenirii din criză a statelor europene şi SUA, iar inflaţia va scădea la 4%. Agenţia de rating mai estimează un deficit al contului curent de 6% din PIB, în creştere de la 5,6% în 2009 şi precizează că nu trebuie să ne îngrijorăm în privinţa datoriei externe, întrucât state precum Japonia au niveluri mult mai ridicate, de peste 100% din PIB. Numărul falimentelor s-ar putea majora în acest an cu 15-20% comparativ cu 2009, când „stocul” acestora a avansat cu 30% faţă de 2008. În România, solvabilitatea companiilor e puternic afectată de scăderea consumului, de deteriorarea macroeconomică şi de scumpirea finanţării. Soldul creditelor neperformante se află în continuă creştere, astfel încât profitabilitatea bancară se va menţine sub presiune, pe fondul scăderii creditării. Printre punctele slabe ale României se numără politicile guvernamentale prociclice, cu tendinţe populiste, care pun presiune pe cheltuielile publice, dependenţa crescută de fluxuri de capital străine, un deficit de cont curent ridicat, existând astfel un risc mare de neîndeplinire a ţintelor stabilite prin acordul cu FMI. Despre toate aceste chestiuni am discutat cu Cristian Ionescu, Country Manager Coface România/Bulgaria/ Slovacia.
Coface apreciază pentru 2010 că economia românească va creşte cu peste 0,5%, chiar cu 1%, pe baza revenirii din criză a statelor europene şi SUA. Având în vedere această proiecţie, cum estimaţi că va evolua cursul de schimb euro/leu?
Leul înregistrează de la începutul anului o perioadă favorabilă, observându-se o tendinţă de apreciere. Consider însă că aceasta este o situaţie conjuncturală, determinată în primul rând de stabilizarea climatului politic, dar şi de scăderea dobânzii de referinţă anunţată de BNR în această lună. De asemenea, leul a continuat să ofere randamente bune, diferenţialul de dobândă fiind încă favorabil investitorilor speculativi.
Cel mai probabil, cursul se va stabiliza în jurul valorii de 4,3 lei/euro. O apreciere prea puternică (sub 4 lei/euro) ar deveni problematică pentru economie deoarece ar lovi exact alternativa de creştere economică pe exporturi, iar o depreciere puternică ar fi, de asemenea, nefastă.
Ieşirea din acest coridor ar fi posibilă doar în cazul unor evenimente excepţionale (ruperea acordului cu FMI).
Interviu
În ultima vreme, numele lui Călin Georgescu - director executiv al Centrului National pentru Dezvoltare Durabila (CNDD) şi secretar general al reprezentanţei României în Clubul...
Ionuţ Dumitru a fost ales în luna iunie preşedinte al Consiliului Fiscal, de către cei 5 membri ai acestuia. Consiliul Fiscal este un organism independent, cu rol in cea mai mare parte...
Economistul-şef al BNR deplânge faptul că puţini români au cu adevărat cultură economică, dar toată lumea (de la simpli cetăţeni la politicieni) crede că se pricepe...
Morten T. Hansen este un specialist în domeniul managementului, fost profesor la Harvard Business School, actualmente profesor de antreprenoriat la INSEAD, Paris, şi University of California,...
Într-un interviu acordat în exclusivitate Săptămânii Financiare, dl. Lucian Croitoru, consilierul guvernatorului BNR, a declarat că o creştere (dorită) a calităţii...
În 2007 erau doi indicatori din Tratatul de la Maastricht pe care nu-i îndeplineam: inflaţia şi dobânzile la împrumuturile pe termen lung. În 2008 li s-a adăugat şi deficitul bugetar. În următorii ani e posibil ca şi un al patrulea indicator, datoria publică, să sară de 60% din PIB. Din perspectiva adoptării euro, datoria publică reprezintă sau nu o problemă pentru România?
Pentru sfârşitul lui 2009, datoria publică este estimată să se situeze la aproximativ 30% din PIB, ritmul de creştere al acesteia fiind deosebit de accelerat anul trecut, în condiţiile în care statul s-a împrumutat masiv de la instituţiile de credit locale în încercarea de a contracara scăderea veniturilor bugetare. Astfel, problema împrumuturilor guvernamentale devine foarte serioasă, mai ales în absenţa unei strategii pe termen lung a statului.
Este esenţial ca statul să-şi schimbe viziunea de sprijin real al economiei, în sensul abordării unei strategii de creştere a veniturilor bugetare prin stimularea mediului de afaceri pentru a produce mai mult şi a determina rate de creştere a PIB mai mari şi mai ales să reorienteze utilizarea resurselor bugetare către investiţii şi modernizare, nu către susţinerea aparatului bugetar. În condiţiile unei astfel de abordări, posibilitatea de a atinge un nivel al datoriei de 60% din PIB ar rămâne doar una teoretică.
Ultimele estimări relevă că România ar trebui să înregistreze o creştere economică de peste 8% începând cu 2012 pentru a fi capabilă să returneze împrumuturile angajate de stat de la organismele financiare internaţionale şi regionale. Consideraţi că statul român va fi capabil să genereze o asemenea creştere ori îşi va declara incapacitatea de plată?
Acest scenariu este unul apocaliptic, care nu are o bază foarte solidă. Raportând îndatorarea publică actuală la PIB, rezultă că nu am atins încă nivelul maxim posibil, fapt care, de altfel, nici nu este de dorit să se întâmple.
Economia românească are premise bune de creştere, date de apartenenţa la UE şi de necesarul enorm de investiţii în modernizare, care va atrage investiţii imediat ce riscurile revin la un nivel acceptabil.
Este improbabil să mai ajungem la o creştere economică de 8%, însă e clar că trebuie să existe o strategie, nişte priorităţi şi acţiuni orientate către dezvoltare, pentru că în caz contrar riscăm să obţinem aceeaşi creştere nesănătoasă, bazată pe consum şi îndatorare, care nu va crea fundamente economice solide şi pe termen lung.
În ce măsură introducerea impozitului minim pe cifra de afaceri a avut rolul de accelerator la nivelul falimentelor înregistrate anul trecut?
Nu deţinem date exacte cu privire la acest lucru, dar foarte multe companii au preferat să-şi îngheţe activitatea pentru a evita plata impozitului minim. Trebuie să ţinem cont, de asemenea, şi de faptul că cea mai mare parte a companiilor închise în anul 2009 nu aveau activitate.
Fostul ministru al finanţelor, Gheorghe Pogea, spunea anul trecut că „nu vor fi falimente din cauza introducerii impozitului minim”. Întrebat de redactorii SFin dacă în condiţiile în care exclude posibilitatea falimentelor şi Fiscul îşi încasează impozitul minim anticipat, n-a fi oportună şi modificarea Legii falimentului, eliminând statutul de creditor privilegiat al statului în faţa creditorilor şi furnizorilor privaţi, el a răspuns: „Este o idee corectă, pe care o vom lua în considerare…”. Dv ce părere aveţi, până la renunţarea la impozitul minim, n-ar trebui să se modifice şi Legea falimentului?
Este într-adevăr o idee interesantă, însă nu credem că statul va renunţa vreodată la statutul de creditor privilegiat, cu atât mai puţin în această perioadă în care veniturile bugetare acoperă cu greu cheltuielile curente, fără să mai discutăm de necesarul pentru investiţii.
Deficitul contului curent este previzionat de Coface la 6% din PIB în 2010, în creştere de la 5,6% în 2009. Ce părere aveţi însă că acest sold negativ va fi rezultatul exclusiv al deficitului bugetar al statului, în timp ce sectorul privat a reuşit să treacă de la deficit la excedent în doar câteva luni din 2009?
În condiţiile unei reveniri treptate a consumului este de aşteptat ca importurile să crească din nou. Producţia locală este redusă şi neadaptată structurii de consum a populaţiei, nu au existat investiţii suplimentare şi nu s-a făcut nimic în sensul stimulării dezvoltării activităţilor de producţie.
Date fiind cele de mai sus, probabil că sectorul privat va juca un rol important în formarea deficitului contului curent.
Coface susţine că, în România, solvabilitatea companiilor este puternic afectată de scăderea consumului, de deteriorarea macroeconomică şi creşterea costurilor de finanţare. Dar în ce măsură faptul că băncile preferă să finanţeze preponderent sectorul public, fac să se confrunte cu spectrul falimentului companii din sectorul privat care nu au acum decât probleme de lichiditate?
Faptul că băncile sunt mult mai restrictive, iar condiţiile de creditare au devenit mai împovărătoare nu face decât să sporească instabilitatea mediului de afaceri. Observăm în economie o pondere din ce în ce mai mare de debitori slăbiţi, care nu mai reuşesc să facă faţă şocurilor prelungite la care au fost supuşi.
E greu de crezut că băncile vor relua creditarea prin sprijinirea, în această fază, a companiilor cu probleme de lichiditate, deci prezentând riscuri mari.
Într-adevăr, anul trecut băncile au împrumutat statul în detrimentul mediului privat, însă şi fără această alternativă de plasare a banilor e greu de crezut că societăţile bancare ar fi fost mai permisive în creditarea sectorului privat, în condiţiile în care creditele neperformante sunt încă în creştere.
Cu cât s-au scumpit asigurările de credit comercial ca urmare a majorării riscului de insolvenţă în economia românească?
Cu până la 50%, în raport similar cu creşterea riscului.
Strict pe activitatea de asigurare de credit comercial, Coface a avut profit sau pierdere în 2009 şi ce estimaţi pentru 2010? S-au înăsprit procedurile de analiză a clienţilor? Dacă da, puteţi să ne oferiţi câteva exemple concrete?
Coface a înregistrat pierdere pe activitatea de asigurări de credit comercial în 2009, însă în 2010 ne propunem să înregistrăm profit. Nu am fi putut ieşi pe profit în condiţiile traversării celei mai mari crize din ultimii 60 de ani.
Procedurile de analiză au fost mai restrictive anul trecut, reflectând accentuarea riscurilor din economie. De exemplu, pe domenii cum ar fi construcţiile nu am mai preluat expunere suplimentară, sistemul de stabilire a ratingului companiilor a devenit mai sever, ceea ce a dus la scăderea calificativelor pentru unele companii.
Cum comentaţi că, în comparaţie cu perioadele precedente, FMI e mult mai îngăduitor cu ţările pe care le finanţează şi monitorizează, inclusiv cu România? În aceste condiţii, n-ar trebui şi agenţiile de rating să-şi relaxeze criteriile de evaluare? De asemenea, nu credeţi că în contextul actual s-ar impune şi o relaxare a criteriilor Pactului de Stabilitate?
Pe de o parte, FMI a învăţat din erorile trecutului, ceea ce îl face să privească în mod diferit politicile aplicate în acest moment. Pe de altă parte, această criză a fost una generalizată, la nivel global, pentru ieşirea din criză fiind nevoie de abordări care să genereze rapid creştere economică, deci investiţii şi politici fiscale şi monetare mai relaxate.
Probabil că în faza următoare, pe măsură ce tot mai multe ţări îşi vor anunţa ieşirea din criză, FMI va insista mai mult pe reforme şi restructurarea cheltuielilor bugetare pentru a se se asigura că deficitele bugetare nu escaladează.
Nu văd o legătură între politicile aplicate de FMI şi criteriile agenţiilor de rating. În final, agenţiile de rating trebuie să tragă un semnal referitor la soliditatea fundamentelor economice, fără a se adapta unor politici ale FMI care, până la un punct, pot fi conjuncturale şi mai mult sau mai puţin corecte.